Fotbal judetean

Cinci premianți la Revelionul arbitrilor și observatorilor

Restaurantul Hotelului President a găzduit petrecerea de final de an a cavalerilor fluierului și observatorilor arădeni. Din motive de ordin personal, au absentat Adrian Lucaci, președintele Asociației Județene de Fotbal Arad, dar și Răzvan Cadar, șeful arbitrilor din județul nostru. Însă, membrii comisiei de specialitate, Leo Buda, Marius Alexa, Romulus Tănăsescu, Emil Arsa și Corneliu Tiulea, ajutați de divizionarul secund, Mircea Ardelean, s-au achitat bine de statutul de organizatori în seara bilanțului și distracției.

Față de anii trecuți, nu a fost desemnat „fluierașul” anului, ci s-a acordat diplome de merit pentru: Cristian Cășuț și Andrei Pantea (”Confirmarea Valorii” pentru promovarea în Liga 3-a), Andreea Șușcă și Andrei Pîslaru („Cavalerii Viitorului” pentru selectarea în programul național de dezvoltare al CCA) și Darius Leah – arbitrul cu cea mai mare perspectivă.

Aproximativ 80 de premii au fost puse la bătaie la tradiționala tombolă, iar Marius Vîlceanu a luat nu mai puțin cinci dintre ele. Marele câștigător a fost, însă, observatorul Doru Herțeg care a plecat acasă cu un LCD cu diagonala de 82 de cm.  Cheful s-a întins spre orele dimineții și asta și pentru că după foarte mult timp „fluierașii” au duminică liberă, chiar și fără competiții de juniori în municipiu și județ.

Comentarii Facebook

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close