Fotbal judetean

Nemulțumire și dezamăgire la Sântana, dar obiectivul nu se schimbă: „Avem jucători, nu și echipă, doar cu responsabilitate și coeziune putem promova!”





Calculele hârtiei vorbeau despre o bătălie în doi între Unirea Sântana și Frontiera Curtici pentru titlul de campioană în Liga 4-a Arad, însă doar „grănicerii” s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Victoria Zăbrani, liderul toamnei în primul eșalon județean și mai ales Păulișana Păuliș au fost surprizele plăcute, Unirea prinzând la mustață ultimul loc de play-off până la primăvară. Cert este că a fost o primă parte destul de agitată în tabăra „roș-negrilor” cu o schimbare pe banca tehnică, un eșec neonorant la „masa verde” și jucători care au evoluat sub potențialul lor.

Sezonul chiar a început cu 0-3 contra Șimandului și asta pentru că Pașca a jucat suspendat, apoi „uniriștii” au câștigat cu UTA II și Socodor, dar eșecul intern cu Ineul a provocat schimbarea antrenorului. Dan Cuedan i-a lăsat locul pe banca tehnică fostului său elev de la Șoimii Pâncota, Cristi Irimia. „Șocul” nu a avut tocmai succesul scontat și până la pauză de iarnă Sântana a învins o singură formație din Top 6, pe Păulișana Păuliș. În rest, a pierdut derby-urile cu Zăbrani și Curtici și a remizat cu Șimandul și Ineul, în debutul returului.

Până la urmă, parcursul bun cu formațiile din partea a doua a clasamentului i-a plasat pe Istin et. comp. pe locul 4, dar, evident, așteptările erau și sunt mult mai mari. „Când lucrurile nu merg, toată lumea e vinovată și nu ascund faptul că și eu, ca președinte, am făcut greșeli din care am învățat. Tot ceea ce mi-am dorit a fost să creez un climat pozitiv, propice performanței. Echipa a avut condiții de recuperare după efort, salariile au fost mereu la zi, la fel sunt și acum și avem pregătită și o primă de promovare. Am oferit și prime la meciurile cu Zăbrani sau Curtici, dar dacă băieții nu au vrut să le ia…Înainte de ultimele patru etape ale anului am încercat și o altă cale, am înghețat salariile, personal nu am mai fost la echipă, am dat posibilitatea antrenorului și jucătorilor să aibă o reacție. Din păcate, nici așa nu am obținut rezultatele scontate, am luat doar două puncte în compania Șimandului și Ineului, personal cred că a fost vorba despre o lipsă de autoritate în vestiar. Jucătorii mi s-au părut blazați, antrenorul nu a găsit nici el soluții, deși spre final nici nu am mai avut atât de mulți jucători accidentați. Doar Maghici nu a putut juca, Băd revenise în echipă, e drept după o lungă perioadă de absență, dar am avut 19-20 de jucători apți. Eu zic că avem fotbaliști buni pentru acest nivel, dar nu avem echipă și va trebui să operăm ceva schimbări”, susține Marius Bătrân, președintele Unirii.

Deocamdată e liniște la echipă, dar e posibil orice după Sărbători la nivel de vestiar. „Este clar că nu mai putem continua pe această linie, avem nevoie de caractere tari, care-și asumă performanța la acest nivel. Este clar că nu vom putea opera mari schimbări la nivel de lot, însă e nevoie de o mobilizare din partea tuturor. Toți jucătorii sunt sub contract cu Unirea Sântana până în vara anului viitor, deocamdată nu am renunțat la nimeni și nici nu avem cereri de reziliere ale contractelor. Antrenorul trebuie să-și asume lotul de jucători cu care va pleca la drum în sezonul de primăvară cu obiectivul clar al promovării. Altă cale nu există. Cu responsabilitate, coeziune și câteva transferuri putem schimba eșalonul, mai ales că în play-off e posibil chiar orice. Din punctul meu de vedere, oricare dintre echipele clasate acum pe primele 6 locuri din clasament pot ataca cu șanse mari de reușită primul loc”, mai susține Bătrân.

Și tot în această toamnă și la nivel de conducere s-a produs o modificare. „Pe Cătălin Puia îl așteptăm din nou alături de noi, să se implice la fel de mult ca în anii precedenți. Nu putem decât să le mulțumim autorităților locale din Sântana, domnului primar Tomuța și consilierilor locali, pentru sprijinul acordat clubului nostru, avem toate condițiile să ne batem pentru primul loc. Sunt și câțiva oameni de afaceri din oraș, în ftunte cu Ovidiu Nadiu, care sprijină activitatea clubului, doar cu punctele stăm mai prost de această dată. O să facem tot posibilul să arătăm o cu totul altă față în stagiunea de primăvară, dar până atunci am vrea să le urăm tuturor colaboratorilor noștri, suporterilor echipei și iubitorilor fotbalului din județ Sărbători Fericite și un an 2020 mai bun”, conchide președintele Unirii Sântana.

„Roș-negrii” încep anul cu un meci acasă împotriva celor de la Glogovăț, pe care în tur nu au reușit să-i învingă la debutul lui Irimia pe banca tehnică.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button