Minifotbal și futsalzTOP ARTICOLE

Stelele serii au fost arădenii, care au adunat 10 mii de lei la turneul organizat de Adi Petre și Cetatea Voluntarilor pentru Secția de Pediatrie +FOTO

Arădenii au răspuns prompt inivitației lui Adrian Petre și prietenilor săi la turneul caritabil organizat în această seară, în colaborare cu Cetatea Voluntarilor, la Sala Sporturilor Victoria. Față de ediția precedentă, desfășurată în ianuarie 2018, fostul golgheter al UTA-ei a promovat masiv evenimentul în media și site-urile de socializare, inclusiv prin interemediul colegilor de la naționala de tineret, Dennis Man și Ianis Hagi, iar în tribune s-au adunat 400-500 de spectatori.

Copiii au fost cei mai câștigați. S-au ales cu câte o medalie inscripționată „Turneul Campionilor”, calendare și alte premii oferite de clubul UTA, dar și a principalului organizator. Grupa „roș-albă” de pitici a lui Dani Mărcuș a „roit” pe parchet, s-a pozat cu fotbaliștii cu nume prezenți la turneu, cei mai solicitați fiind Adi Petre, Cătălin Hlistei și Ciprian Rus. Câștigătorul celui mai râvnit premiu, tricoul de la echipa națională a lui Petre, a fost băiatul lui Cosmin Talpaș, fostul atacant al Gloriei sau Ineului. Portarul Vlad Tirian, de la juniorii UTA-ei, a plecat și el acasă cu unul dintre tricourile cu care Petre a evoluat în această seară.

Povestea fotbalistică a serii

Grupa A

Echipa Stelelor – Făt Frumos 1-2

Făt Frumos – Tigers 0-2

Echipa Stelelor – Tigers 1-0

Grupa B

Cetatea Voluntarilor – Pumele 1-4

Pumele – Old Stars 1-3

Cetatea Voluntarilor – Old Stars   0-5

Așadar, finala a fost o „afacere” între stele, extrem de echilibrată. Cele 15 minute regulamentare s-au încheiat la egalitate, 1-1, după reușitele semnate Kocsis, respectiv Hlistei. La a treia serie de penalty-uri, Copaci a tras peste poartă și Petre a trimis sub transversala lui Stanciu și trofeul le-a revenit…tinerelor „Stele”. „Old Stars” s-au mulțumit cu poziția a doua și cupa cuvenită golgheterului, Robert Kocsis. În schimb, jucătorul turneului a fost declarat Cătălin Hlistei.

La fluierul arbitrilor Darius Leah și Tudor Jurcă și prezentate la microfon de Gabi Iazbinsky s-au duelat formațiile:

Stelele: Roberto Bodea, Cipri Rus, Cătălin Hlistei, Alin Gligor,  Norbert Polgar, Adrian Petre

Făt Frumos: Sergiu Roman, Raul Cornea, Radu Cîlb, Marius Cîlb, Sergiu Pistol, Răzvan Roman, Adrian Stavilă, Răzvan Hostbcan

Cetatea Voluntarilor: Alex Stejar, Radu Mărginean, Radu Anca, Silviu Lucaci, Robert Jianu, Marius Popa, Lucian Dănilă

Pumele: Sergiu Aldan, Amir Jorza, Luigi Pop, Angelo Iuga, Radu Marica, Andrei Sofian

Old Stars: Răzvan Stanciu, Paul Copaci, Raul Burcă, Roberto Irina, Cristian Negrea, Robert Kocsis, Alexandru Simion

Tigers: Petronel Petruțiu, Flavius Pătroi, Bogdan Raul, Corado Cârstoiu, Andrei Laza, Alexandru Jurcoi.

10 mii de lei investiți în aparatură pentru Secția de Pediatrie

La finalul serii, organizatorii au numărat 9520 de lei și 100 de euro din donații. Împreună cu reprezentanta Cetății Voluntarilor, Anamaria Nyeki Popa, Adrian Petre a decis să investească suma în aparatură pentru dotarea Secției de Pediatrie: 6 televizoare, 6 frigidere și 6 cuptoare cu microunde. „Le mulțumesc arădenilor că au răspuns în număr atât de mare la chemarea noastră și ne-au sprijinit să strâgem fonduri pentru Secția de Pediatrie a spitalului din oraș. E adevărat că m-am zbătut ceva mai mult decât la precedenta acțiune, făcându-i o promovare mai bună prin colegi de la echipa națională. Dar, sper ca pe viitor să și reușesc să-i aduc pe acei fotbaliști care au trimis mesajele video pe parchet, la Arad, sau, oricum, vor fi alți jucători cu nume importante care vor veni alături de mine și Cetatea Voluntarilor. Acum, însă, vreau să le mulțumesc din inimă celor care au jucat în această seară în fața publicului, foști colegi, cu care am avut o reîntâlnire extrem de plăcută, dar și prieteni și cunoștințe care nu ezitat să se implice în acțiunea de azi. Clubul UTA a dat și el o mână de ajutor, doamna Elena Bodri ne-a susținut mult și dânsa, îi mulțumim. S-au adunat, din câte am înțeles, aproximativ 10 mii de lei, bani cu care vom achiziționa aparatură pentru Secția de Pediatrie. Vom dovedi cu acte că donațiile de azi au mers exact acolo unde trebuie și e nevoie. Mâine, probabil, vom demara deja procedura de achiziționare a lor, suntem nerăbdători”, a spus Adi Petre, având-o alături pe prietena sa, modelul Bianca Tirsin, implicată și ea trup și suflet în acțiunea de caritate din această seară. „După cum se arată și meciurile pe care le-am văzut eu zic că UTA va promova. Nu știu dacă la pas, dar în primele două locuri sigur va termina”, a fost și predicția fostului golgheter al „Bătrânei Doamne”, cu 27 de reușite, în stagiunea 2016-2017.

Galerie FOTO

https://www.flickr.com/photos/[email protected]/albums/72157712321881996

Comentarii Facebook

1
0

Un comentariu

  1. Foarte frumos si la mai mare,Adrian Petre Tabarcea….Nici nu erai nascut,cu atat mai mare respectul ca ai organizat din nou un asemenea turneu….La mai mare iti doresc!
    Oare cati dintre cititori isi aduc aminte de acele turnee de sala,nelipsite pe vremea lui Ceasca,la Polivalenta,de iarna,in care se intalneau UTA,Vagonul,Strungul,CFR Timisoara,UMT,Corvinul Hunedoara,Sportul Studentesc,Aurul Brad,etc…..Regalo maxim….Spectacol major,nu alta….Era miza,nu tocmai amicale erau….Cati va mai aduceti aminte?
    Caline….Luciane????Polivalenta era arhiplina…..Neancapatoare….ce amintiri……
    Oare niste interviuri cu cei participanti de atunci?Merge?

    2

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close