Fotbal judetean

Liderul Ligii a IV-a își întărește atacul cu beleanul Mașniță: „Îmi relansez cariera”

Printre puținele echipe arădene ce au acționat deja pe piața transferurilor este Victoria Zăbrani.  Liderul Ligii a 4-a s-a grăbit să-și întărească atacul cu un fotbalist tânăr, care a confirmat inclusiv la nivelul Ligii 3-a în urmă cu trei sezoane în tricoul lui CS Ineu.

Vasile Mașniță, căci despre el este vorba, a evoluat în ultimele campionate la formații fără mari pretenții în primul eșalon județean, Șimand și Beliu, dar acum are șansa să se bată pentru un obiectiv important sub comanda lui Dorel Mutică. „Am hotărât să fac acest pas considerându-l ca pe o provocare și totodată, o relansare în cariera mea de fotbalist. Considerând că la Zăbrani lucrurile stau puțin altfel din toate punctele de vedere, organizare, metode de pregătire cu un antrenor care a jucat la nivel înalt, eu zic că am făcut o alegere bună. Apoi, nu omit faptul că am fost atras și de nucleul de jucători, foști colegi cu care am mai jucat deja, ca Bier, Mitrea sau Ghergar. Sunt câțiva factori care m-au ajutat să iau această decizie. Mulțumesc colegilor de la Beliu, antrenorului Filipaș, alături de care am trăit momente minunate și urez succes echipei în evoluția sa”, a spus atacantul de 24 de ani, care însris 14 goluri în contul belenilor în actuala stagiune, 10 în campionat și 4 în Cupă.

Probabil, Zăbraniul se va întoarce din vacanță de abia din a doua lună a anului 2020, iar Dorel Mutică explică și de ce: „Ne așteaptă un început de an greu, am considerat că 3 februarie va fi data optimă pentru reluarea pregătirilor, doarece este oficial, campionatul se va relua pe 14 martie 2020. Datorită faptului că majoritatea băieților lucrează și nu o să putem să avem un efectiv complet pentru un cantonament centralizat îl vom muta pe plan local. Vom avea o săptămână cu antrenamente zilnice după care vom trece la săptămâna cu trei antrenamente, urmând să rămânem la două spre final. Este modelul pe care l-am adoptat și în turul acestui campionat și a dat roade. În final doresc să urez tuturor iubitorilor de fotbal, domnului primar Marian Toader, Consiliului Local și, nu în ultimul rând, locuitorilor comunei Zăbrani Crăciun Fericit și la Mulți Ani!”, punctează antrenorul „roș-albilor”.

Zăbraniul reia meciurile pe puncte pe teren propriu contra celor de la Păuliș, singura echipă care a învins liderul Ligii a IV-a Arad. În schimb. Victoria a încheiat conturile cu prezenta ediție a Cupei României, fiind eliminată chiar după un gol al lui Mașniță, în deplasarea de la Beliu.

Comentarii Facebook

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close