Liga a 3-a

Divizionarele terțe implicate în lupta pentru supraviețuire, puse în gardă de mutările de la Filiași: Nicolae Constantin e noul antrenor și au sosit și primele întăriri

Clasarea la finalul turului de campionat pe locul 14, retrogradabil, în Seria a 4-a a Ligii 3 a determinat conducerea ACSO Filiaşi să facă multe schimbări în această pauză de iarnă pentru ca în retur să nu aibă surpriza de a pica în Liga 4. Dintre echipele arădene, Național Sebiș e cea mai ameninațartă cu retrogradarea, dar nici Cermeiul nu poate sta liniștită de la „cota” celor 20 de puncte.

Astfel, contractul cu antrenor a fost reziliat, un nou „principal” a fost numit, iar la nivelul lotului au apărut primele trei noutăţi, dar au şi plecat patru jucători.
Schimbare de antrenor principal: Gigi Ciurea out, Nae Constantin in.

Cele 12 puncte acumulate de ACSO Filiaşi în primele 15 etape jucate în acest sezon au nemulţumit total conducerea clubului şi autorităţile din oraşul din Dolj, mai ales că echipa nu a mai fost nevoită în ultima parte a turului să îşi desfăşoare meciurile de acasă într-o altă localitate, ci pe teren propriu, pe noul stadion. Pentru a da un restart, s-a decis încetarea contractului cu antrenorul Gigi Ciurea, acţiune care s-a produs în condiţii amiabile. Iar înlocuitor a fost găsit imediat: Nicolae Constantin. „Am avut o discuţie cu Gigi Ciurea şi am reziliat contractul de comun acord. Îi mulţumesc că a fost alături de noi şi îi transmit pe această cale că face parte din familia noastră. Sunt sigur că şi el ţine foarte mult la CSO Filiaşi, lucru pe care l-a şi declarat. Antrenorul cu care vom ataca returul campionatului este Nicolae Constantin. Este un tehnician care a făcut parte din stafful lui Isăilă, numai că nu a plecat în Arabia Saudită cu acesta pentru că este înscris la cursurile pentru licenţa Pro UEFA. Ne punem speranţele în el. Obiectivul nostru este rămânerea în Liga a 3-a”, a spus preşedintele clubului ACSO Filiaşi, Florin Spînu, pentru Gazeta de Sud.

Noul antrenor principal al echipei din Filiaşi este un fost fundaş central de Liga 1 la Petrolul, Rapid, Astra sau FC Braşov. Prahoveanul de 46 de ani, originar din Filipeştii de Târg, a fost „secundul” lui Daniel Isăilă la naţionala Under 21 a României, apoi la ASA Târgu Mureş, dar şi „secundul” lui Răzvan Lucescu sau Octavian Grigore.

Patru jucători plecaţi, trei achiziţionaţi

La reunirea echipei, programată pe 15 ianuarie, din lot nu vor mai face parte Ştefan Kovari, Laurenţiu Moţ, Mihai Pătraşcu şi Andrei Gherghina. Dar primele trei transferuri au şi fost făcute: Sabin Lupu, ultima dată la ASU Poli, Eduard Dina, de la CNS Cetate Deva, şi Samuel Luică, împrumutat de la U Craiova 1948 SA. Campania de achiziţii nu se va opri însă aici.

„Am reziliat contractele cu Ştefan Kovari, Laurenţiu Moţ, Mihai Pătraşcu şi Andrei Gherghina. Am făcut şi primele trei achiziţii: Sabin Lupu, Eduard Dina, Samuel Luică. Suntem în discuţii cu foarte mulţi jucători din Liga a 2-a şi Liga a 3-a. Lotul va fi completat cu trei-patru juniori născuţi în 2000-2001, cu doi mijlocaşi şi doi atacanţi de valoare. Ei se vor afla la pregătire de la început, pentru că ne dorim să plecăm în cantonament cu lotul complet”, a mai declarat Spînu.

Cât priveşte programul de pregătire, după reunirea stabilită pe 15 ianuarie, pe 18 ianuarie e stabilit un meci amical în familie în care noul antrenor să-şi analizeze jucătorii. Până la plecarea în cantonament, stabilit în perioada 7-14 februarie, ACSO Filiaşi are jocuri test cu Pandurii (25 ianuarie, la Târgu Jiu), Fărcăşeşti (1 februarie) şi Sporting Roşiori (7 februarie, acasă), iar după revenirea din stagiu mai sunt stabilite şi amicale cu Vediţa Coloneşti (26 februarie, la Bradu) şi CSM Slatina (29 februarie, acasă).

După desfăşurarea turului, ACSO Filiaşi ocupă locul 14, retrogradabil, cu 12 puncte acumulate în Seria a 4-a a Ligii 3, acolo unde lider este U Craiova 1948 SA, cu 41 de puncte. Locul care asigură precis menţinerea, 11, este ocupat în acest moment de Viitorul Dăeşti, care are 19 puncte.

liga2.prosport.ro

Facebook Comments

0
0

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close