26/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Irimia s-a despărțit de Unirea Sântana care va numi un al treilea antrenor în acest sezon: „Nemulțumiri de ambele părți”

Calculele hârtiei făcute la începutul stagiunii Ligii a 4-a la fotbal vorbeau despre o echipă Unirea Sântana favorită, alături de Frontiera Curtici, la victoria finală și implicit cucerirea locului ce duce la barajul de promovare în eșalonul terț. Lucrurile nu au stat tocmai așa, iar „roș-negrii” nu sunt siguri nici măcar de prezența în play-off, acolo unde se vor împărți, până la urmă, apele.

Cert este că cele 15 partide pe puncte din acest sezon au fost împărțite deja de doi antrenori. Dan Cuedan s-a despărțit de „uniriști” după eșecul din etapa a patra cu Ineul și tot disputa cu formația lui Cristi Sculici e ultima și pentru Cristian Irimia. Aceasta s-a disputat la finele lunii noiembrie a anului trecut, iar în această iarnă părțile chiar au dus tratative la sânge privind condițiile despărțirii.

În cele din urmă, ieri, fostul goal-keeper a semnat rezilierea în prezența președintelui clubului, care acum încearcă să găsească cea mai bună soluție de continuitate. „Îi mulțumim lui Cristi Irimia pentru colaborare, am decis de comun acord să reziliem contractul și să mergem pe căi diferite. Îi dorim mult succes în cariera sa de antrenor. Cred că nemulțumiri au fost de ambele părți. Noi, ca și conducere, ne așteptam la rezultate mai bune, iar el, cum de altfel a și declarat după ultimul meci oficial, și-ar fi dorit mult mai multă calitate la nivelul lotului de jucători. De acum, facem toate eforturile ca în cel mai scurt timp să numim un nou antrenor, iar în acest sens am și demarat câteva discuții”, a punctat Marius Bătrân

Așadar, la primăvară, Sântana va avea pe bancă un alt antrenor, al treilea din stagiunea 2019-2020. Dănuț Șomcherechi, antrenorul Sebișului, pare a fi în pole-position, mai ales că lucrurile de la gruparea de pe Crișul Alb sunt departe de a fi rezolvate. Salariul promis luni jucătorilor nu a mai ajuns în buzunarele lor, ci în contul Finanțelor, parte a datoriilor la stat avute de club și activitatea e imposibil de susținut în aceste condiții.

Unirea Sântana se va reuni luni, 27 ianuarie, în vederea pregătirii părții a doua a sezonului. Până una alta, obiectivul este calificare între cele mai bune patru echipe ale seriei, contracandidatele pe două locuri fiind Păulișul, Ineul și Șimandul. Cu Dan Cuedan pe bancă, Sântana strâns 6 puncte din 12 posibile (3 dintre ele pierdute, însă, la „masa verde” cu Șimandul), iar cu Irimia la timonă, 21 din 33 posibile.

Din informațiile noastre, Cristi Irimia și-a găsit deja un nou angajament și anume antrenor cu portarii la divizionara a treia, Gloria Lunca Teuz Cermei, acolo unde colaborează cu colegii săi de la Viitorul, Roland Nagy, Flavius Moisă și Adi Sasu.

2
0