UTA Arad

UTA încheie prima etapă a pregătirii de iarnă cu un joc împotriva Crișului, apelează Balint la Pușcaș și C. Rus?








În această după-amiază, utiștii efectuează ultimul antrenament la Arad înainte de a se muta în Turcia, la temperaturi și terenuri de iarbă naturală. Înainte de plecare, fanii mai au ocazia să-și urmărească la lucru favoriții cu ocazia testului de vineri dimineață, de la ora 11, de pe arena „Motorul”, cu Crișul Chișineu Criș. Va fi al treilea test al iernii pentru Iacob și colegii săi, după 7-0 cu „puștii” de la Under 19 și 5-1 cu Progresul Pecica.

Ca și formația lui Stupar, Crișul activează în Liga 3-a, ocupă chiar o poziție superioară, 3 față de locul 4. „Alb-albaștrii” s-au obișnuit chiar ieri cu suprafața sintetică pe care vor juca mâine dimineață, cu ocazia victoriei cu 2-0 în fața juniorilor U19 și: „Ne doream să avem parte de un adversar de calibrul UTA-ei, care să ne pună probleme și să ne arate exact unde avem cel mai mult de lucrat în această iarnă. Suntem conștienți că nu ne putem pune cu adversarul, cu valoarea sa, dar și cu nivelul fizic la care a ajuns deja, având o săptămână bună de pregătire în fața noastră. Apoi, copiii ne-au întins destul de mult miercuri, nu mă aștept să avem prospețime, dar, așa cum am spus, urmărim și noi niște lucruri cu ocazia acestui test, iar rezultatul final nu e sigur printre ele”, spune antrenorul Adi Abrudean.

Dincolo, Laszlo Balint trebuie să decidă dacă le va da câteva minute și celor doi fotbaliști cu probleme medicale în acest debut de an. Și nu vorbim despre Coulibaly și Stancu, care vor rămâne pe margine săptămâni bune, ci de Cristi Pușcaș și Cipri Rus. Mijlocașul central s-a antrenat cot la cot cu colegii săi, dar în precedentele amicale nu a intrat deloc pe teren. În schimb, căpitanul „Bătrânei Doamne” reintră treptat în efort după ce s-a vindecat de varicelă și s-a antrenat doar separat până acum.

Cert este că după testul de mâine, „roș-albii” vor primi liber până duminică, ziua în care se vor zbura în Antalya. O parte de pe aeroportul din București și o alta de pe cel din Budapesta.

Între timp, „oficialii” arădenilor au bătut în cuie și orele la care vot disputa partidele amicale din Turcia, după cum urmează:

Miercuri, 5 februarie, ora 17: UTA – Racing Union (Luxemburg)

Sâmbătă, 8 februarie, ora 11: UTA – Yenysey Krasnoyarsk (Rusia, Liga 2)

Miercuri, 12 februarie, ora 11: UTA – Arsenal Tula (Rusia, Liga 1)

Vineri, 14 februarie, ora 17: UTA – Vorslka Poltav U21 (Ucraina)

Cantonamentul Campioanei Provinciei se încheie pe 14 februarie, pentru ca o săptămână mai târziu arădenii să se deplaseze la Miercurea Ciuc pentru primul meci oficial al anului.










Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

  1. Program judicios ales ,interesant ca varietate și mult aproape de ce va urma în retur. Unii ar fi dorit numai echipe mari. Asta merge când ești in cupe europene. Acum vom întâlni echipe de ,,tonaj” ce. vor. apare treptat și vor avea forța lui TULA ,Rapid. sau Petrolul . Tot acum se vor alege cei ce vor intra primii la prima etapa Nu vorbim de titulari de drept afara de Iacob . Revenirea la forța de joc și. mobilitatea specifica se face treptat și răbdare. Munca. în. ,,echipa” a fost atuul clubului la toate nivelele. Așteptăm cu încredere o prima proba de continuarea efortului pentru o frumoasa si. mult. meritată promovare . BAFTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button