UTA Arad

Live-video, amical: Arsenal Tula – UTA 0-2, final

De câteva minute, a început al treilea amical pe care UTA-ei îl dispută în stagiul de pregătire din Antalya.

Adversara roș-albilor e Arsenal Tula, grupare situată pe locul 6 în prima ligă din Rusia, prezentă la startul ediției acestui sezon din Europa League. Banca tehnică a echipei e condusă de Igor Cherevchenko, cunoscut ca fotbalist la Locomotiv Moscova, pe care a și antrenat-o mai apoi.

Meciul a început la ora 10:00 (ora locală 11:00) și se dispută pe stadionul ”Mardan”.

UTA: Iacob – Tomozei, Melinte, Ilie, Roumpoulakou – Moise, Isac – Oroian, Ioniță, Bustea – Buhăcianu.

Arsenal Tula: Levașov – Khaguș, Denisov, Volodyko, Kovalyov, E. Kangva, K. Kangva, Panteleev, Adjoev, Gromiko, Minaev.

0-1: Ioniță a pasat bine și Buhăcianu a marcat după ce a scăpat singur și a șutat cu exteriorul din 14 metri, ușor lateral dreapta

0-2: Oroian a centrat bine din dreapta și Bustea a înscris printr-un voleu lateral din 10 metri, în stânga lui Levașov

A început repriza a doua, Laszlo Balint nu a operat deocamdată nicio schimbare.

Prima schimbare la UTA: A întrat C. Rus în locul lui Buhăcianu (76)

A doua schimbare la UTA: Miculescu îl înlocuiește pe Oroian (80)

Bătrâna Doamnă câștiga cel mai tare amical al iernii cu 2-0, chiar dacă a avut în fata o echipă de rezerve a rușilor de pe locul 6 din prima ligă, Arsenal Tula

Comentarii Facebook

5
0

16 comentarii

  1. Nu știu exact cu ce garnitură joacă rușii, dar după cum am văzut în ultimele minute din repriză cred că nu foarte departe de prima. Bravo băieți! Rezultat foarte bun la pauză, chiar daca e doar amical. Îmi place că îl văd pe Ioniță cu altă pregătire fizică decât înainte. Sper să nu fie doar motivație din cauza adversarului mai cu nume, dar nu cred că e așa.

    16

    1
  2. BRAVO BAIETII !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ARAD !!!

    11

    2
  3. Felicit pe cel care ne-a facilitat sa vedem video meciul, si chiar in conditii foarte bune. Deci : 1- Avem 2-0 la pauza, mai ales o prima jumatate devora de fotbal bun, pentru UTA, 2.- Stoperii a jucat bine, ba chuar au incercat sa nu bubuie, s-a jucat cursiv , mari ocazii nu au avut rusii. 3.- pe ultimu sfert de ora rusii s-au cam urcat peste noi, desi pe contraatac am miscat cite ceva. 4.- Vor urma , desigur schimbari, insa sper sa putem continua destul de bine, mai ales ca Hrezdacc, Rus, Miculescu , Ciucur, puscas, crisan etc, inca nu au intrat Deci pina acum …doar de bine !

    16

    0
  4. Un meci bun facut de UTA, chiar daca nu au avut in fata „primul 11” in totalitate.
    Levashov, Denisov si E. Kangwa au fost titulari in cel putin 2 meciuri din ultimile 5 etape din Rusia.
    Restul fac parte din lotul echipei in campionat (Khagush, Denisov, Adzhoyev, Pantelyev, K. Kangwa….).
    Oricum nu se poate compara fotbalul din capionatul Rusiei cu cel din Romania (investitii, jucatori…).
    Bravo UTA!!!

    11

    1
  5. Chiar daca am intalnit echipa de rezerve a lui Arsenal Tula , UTA si-a facut treaba, un antrenament util. Mi-ar fi placut, totusi sa intalnim macar o echipa cu valoare certa, pentru ca si meciul vom viitor juca tot cu o echipa de rezerve. Scorul chiar nu conta, conta sa vedem la ce nivel putem juca , daca avem in fata o echipa foarte buna.In fine, bine ca nu sint accidentari, dar sa notam si ca pina in min 80 au fost doar 2 schimbari ( Rus, cu Bugaceanu si Miculescu cu Oroian), cam de neinteles ca si asa nu conta scorul. In fine, tot ce conteaza acum , pentru viitorul apropiat, este sa jucam bine la Miercurea Ciuc, de unde este esential sa ne intoarcem cu punct(e). Sper ca Balint sa stie ce face

    2

    16
    1. Vorbim de un club de top din Rusia. Asta înseamnă că rezervele lor (atenție, vorbim de rezervele primei echipe nu de echipa a doua a clubului) sunt undeva de nivelul codaș în prima ligă sau fruntaș în a doua ligă din Rusia. Ținând cont că nivelul fotbalului rusesc e peste cel românesc eu zic că am întâlnit o echipă de nivelul nostru ceea ce în opinia mea face ca testul să fie foarte elocvent. Nu știu în ce măsură ne-ar fi ajutat să jucăm contra unei echipe care s-a bate la primele locuri în Liga I. Totuși mai avem unpic de urcat până la nivelul ăla iar scopul acum este să avem o echipă pregătită pentru adversarii și bătăliile din această primăvară nu peste ce va fi, să speră, din toamnă încolo.

      1

      0
  6. Bun rezultatul…Rușii au cam pus camerele de filmat pe Vali Buhăcianu. :-)). Nu au să-l uite mult timp. Oroian jos pălăria două clase peste vegeta echipei Miculescu …Eu spun din nou vindeți-l cît de repede puteți pe Miculescu . Nu cred că va mai prinde 90 de minute la UTA . Balint mare antrenor, felicitări.

    2

    10
    1. De ce tot faci referire la Miculescu,ai vreo problema personală sau vreun interes de tot mananci cacat,și când nu joaca tot de el scri sau îl compari cu alții și îl faci vedeta,vezi de ale tale și vindeți tu neamurile.

      6

      3
  7. Rușii incep pe 1 martie Au probabil și alt meci. E foarte greu in B sa ai meci cu echipa de A și titulari. Mai ales în ,,,B”- ul de est Nici in Cupa nu joci cu A -ul cu titulari ,decât în faza finală. Meciul poate fi. clasat la superlativ pentru faptul că echipa incepe să-și impună stilul și nu cedează . Asta contează .

    11

    1
  8. Serios Cosmin, nu conta scorul? Pentru tine? Ești confuz deabinelea. Oricum tu esti nemultumit. acuma e bun scorul dar de ce n-a făcut schimbări? da de ce una, da de ce alta? vai, vai de asa comenturi.
    Felicitări Gyuszi, aveti față de liga 1, fără discuție.

    15

    2
  9. Chair daca a fost atata Tam-tam ca un jucător de a lor valorează cat toata UTA in final nu au jucat cu nici un jucător de acela scump. E ca si cum ai juca cu echipa a 2-a nici macar cu rezervele !! Tot sa fim fericiti ca am batut o echipa de liga 3 din Rusia ? Pentru ca echipa 2 la ei cam acolo e.

    1

    2
  10. Am mai vazut comparatia intre Oroian si Miculescu, in primul rand unul Oroian este mult mai familiarizat cu postul de aripa asta joaca si asta a jucat pana acum, Miculescu invata postul de aripa el a jucat tot timpul la juniori inclusiv anul trecut la echipa mare varf retras post care in modulul lui Balint nu exista astfel se reprofileaza si o face din ce in ce mai bine. Miculescu trebuie sa isi vada de treaba la fel ca si Oroian au ambi in fata o cariera faina ( la fel si Isac si Hrezdac) si rezultatele personale vor veni.

    15

    0
  11. Ceea ce am vazut,totusi, inca nu este edificator dar se pare ca se cam contureaza lotul…in principiu…
    Probabil ca suntem in acord ca Oroian era jucator de ultimele 20-30 minute…Acum pare cu totul altfel….Ascutitoare,incisiv..” pui de vipera”,bagacios,tupeist….in afara de pasele sale filtrante,acum este si pe finalizare,mai mereu…Extraordinar tanarul…..Inoata pe partea dreapta,in elementul sau ca si pestisorul auriu in apa dulce,dar o face la fel de lejer si in spatele atacantilor,pe verticalizare,creste de la meci,la meci…Oroian va fi giuvaierul…

    -1

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close