UTA Academie

Utistul Mihai, titular în ambele întâlniri ale „tricolorilor” U16 contra Ciprului



În perioada 1-13 februarie, tricolorii U16 s-au aflat în cantonament în Cipru, acolo unde au și disputat și două partide de verificare împotriva țării gazdă.

Dacă purtătorul banderolei de căpitan, Cătălin Vulturar, nu a putut onora convocarea pe chestiuni birocratice, selecționerul Daniel Mogoșanu a apelat la un alt fotbalist al UTA-ei. Este vorba despre Cristian Mihai, care a fost titular în ambele meciuri ale „tricolorilor” contra ciprioților. Rezultatele de pe arena din  Paralimni au fost identice, 1-0 pentru reprezentativa țării gazdă.

În prima confruntare, cea de marți, în „decarului” de la UTA a intrat un alt arădean, Alex Adamcsik. Acesta s-a transferat recent de la Viitorul la Prosport Academy, a evoluat doar 16 minute contra ciprioților, după care s-a accidentat și nu a mai apărut pe teren în revanșa de joi.

De luni, Cristian Mihai se alătură din nou colegilor săi de la UTA Under 16 cu care pregătește play-offul Ligii Elitelor, acolo unde trupa lui Donca, Bogoșel și Țamboi s-a calificat deja.

Altfel, naționala U16 are calificări la Campionatul European 2021 în toamna acestui an.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button