UTA Arad

Primăria a semnat contractul cu Drast Company și lucrările la stadion vor fi reluate de pe o zi pe alta: Septembrie – luna limită pentru inaugurare!

A ieșit fum alb astăzi de pe hornul Primăriei Arad cu ocazia semnării contractului cu Drast Company, firma ce a câștigat licitația pentru finalizarea arenei Francisc Neuman. De pe 15 ianuarie se știa că Drast a fost singura societate ce a depus o ofertă pentru lucrările prevăzute în cele două caiete de sarcini, după care au urmat săptămâni bune de evaluare a sa din partea specialiștilor din cadrul instituției de la kilometrul zero.

În urmă cu 11 zile a venit și unda verde pentru noul constructor, iar astăzi s-au semnat actele între părți. „Tot ce ține de noi am făcut și facem pentru terminarea stadionului. Contractul dintre Primărie și societatea contractantă intră în vigoare de azi, dăm și ordin de începere a lucrărilor. Vremea ține și ea cu noi, sperăm să decurgă totul normal și echipa UTA să folosească cât mai repede posibil noua arenă. Dacă firma constructoare, conform contractului, ne va solicita și achitarea unui avans, îi vom vira banii. Sunt clauze de-o parte și de cealaltă și, repet, tot ce ține de noi vom face în așa fel încât lucrurile să meargă înainte. Mai rămâne ca și constructorul să se încadreze în termenul de 6 luni de zile și să facă lucrări de calitate și toată lumea va fi mulțumită”, ne-a declarat Călin Bibarț, primarul interimar al Aradului.

Așadar, maxim o jumătate de an ar trebui să dureze finalizarea arenei „Francisc Neuman”, a cărei reconstrucție a demarat în urmă cu 5 ani și 6 luni de zile. Din informațiile noastre, însă, lucrurile s-ar putea mișca ceva mai repede și asta pentru că Drast Company ar avea pregătiți cel puțin 80 de muncitori să intre pe „șantierul” din Calea Aurel Vlaicu din momentul în care e dat ordinul de începere a lucrărilor din partea Primărie. Dar, chiar și așa, în cazul în care promovează și nu vedem cum mai poate rata acest obiectiv, UTA are șanse minime să înceapă campionatul Ligii 1 la Arad, la mijlocul lunii iulie. Stadioanele din Sibiu, Mediaș sau Cluj ar putea fi luate în calcul de „oficialii” arădeni pentru o găzduire provizorie.

Mai jos vă redăm comunicatul Primăriei cu privire la sarcinile trasate pentru noul constructor al arenei „Francisc Neuman”. Precedentul, Tehnodomus, a construit arena în proporție de 70% începând cu vara anului 2014.

”S.C. DRAST COMPANY S.R.L din Arad va executa lucrările necesare pentru finalizarea stadionului municipal. Timp de 6 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, operatorul economic care de altfel a fost și singurul ofertant, va desfășura lucrări pe două loturi. În Lotul 1 au fost cuprinse lucrările aferente Peluzei Nord, Peluzei Sud și Tribunei 2, respectiv colmatarea rosturilor între prefabricate beton cu material hidrofug, montarea obiectelor de tâmplarie (uși și ferestre), montarea confecțiilor metalice pentru: dirijare flux, siguranța spectatorilor și închideri laterale, instalații electrice, sanitare, P.S.I și instalații de de încălzire și ventilare. Tot acum se va amenaja casa de bilete, se vor realiza instalațiile de curenți slabi (sistem de supraveghere video, sistem control acces, instalație de avertizare în caz de incendiu instalație voce, sistem detectiv efracție, instalație de sonorizare). Alte lucrări prevăzute în acest lot sunt: realizarea instalațiilor edillitare de apă și canalizare, istalația de paratrăznet și cea de iluminat exterior și rezervorul P.S.I.

În Lotul 2 sunt cuprinse lucrările necesare finalizării Tribunei 1 și a corpului de clădire adiacent. Mai exact vorbim despre: compartimentări la grupuri sanitare, montarea obiectelor de tâmplărie, executarea finisajelor interioare și exterioare la corpul de clădire adiacent, instalații sanitare, instalații P.S.I., instalatii termice, inclusiv echipamente și instalații de ventilare si desfumare, inclusiv echipamente.

Prețul ofertat pentru lucrările ce se vor executa la nivelul Lotului 1 este 6.878.608,75 lei fără TVA, iar aceeași firmă va primi 9.469.427,57 lei fără TVA, pentru toate lucrările cuprinse în Lotul 2”

Comentarii Facebook

4
2

27 comentarii

  1. Se poate omologa partial, chiar daca hotelul se va finaliza ulterior!Exista precedent , vezi cazul cu stadionul celor din Sibiu!

    14

    1
  2. Si totusi nu am aflat nimic concret.Cand vom vedea muncitori la stadion si care va fi data finalizarii lucrarilor?In septembrie poate fi si 30 ?????

    8

    0
    1. 6 LUNI de la momentul cand se da ordinul de începere a lucrărilor din partea Primărie. Daca e 30 martie atunci da este 30 septembrie

      4

      1
      1. Asta spun ca nu se precizeaza clar cand se va da ordinul de incepere a lucrarilor.Asta cu ,,in catevazile” o aud de peste 5 ani.

        10

        0
    2. Am trecut azi pe acolo si spre surprinderea mea erau acolo cam 10 -12 muncitori de la Drast, care chiar s-au apucat de lucru.

      26

      0
        1. @adymax…nu erau de la Drast.Erau de la firma cu scaunele.Intr-adevar lucreaza la tribuna a 2-a si sunt aproape toate montate.

          1

          6
          1. Eu zic sa nu mai comentezi aiurea, trebuia sa mergi si sa te convingi!!!! Si-au sudat un loc unde sa arunce cartoanele, si-au amenajat un loc unde sa ia masa, etc… Oamenii chiar au început să lucreze! Stau in zona si imi permit sa fac afirmații corecte, nu sa induc lumea eroare asa cum fac alți deștepți de pe aici!

            5

            1
    3. Azi am trecut pe lângă stadion si atunci descarcau unelte din 3 masini si erau vreo 15 muncitori aprox. in spate la peluza dinspre areduri

      6

      1
      1. Din cate am auzit, aceasta firma este serioasa cu privire la contractele in derulare.Are si subanteprenori,are si cu ce ,si cu cine,oameni bine platiti,iar daca Primaria finanteaza conform contractului seva putea definitiva lucrarea chiar inainte de termenul prevazut in contract.Asta ar fi o bila alba pentru firma contractanta in perspectiva ulterioarelor lucrari.Ce stim este ca lucreaza calitativ peste Tehnodomus.Cei 25-28 angajati ai firmei sunt stabili,au salarii rezonabile,iar restul vor fi angajati ai firmelor din Timisoara,cu care Drast are colaborari de multi ani.S-ar putea sa ne faca o surpriza placuta si sa termine stadionul in 4-5 luni.Pe ei ii intereseaza sa isi faca lucrarea cat mai bine si sa isi ia banul cat mai repede

        6

        1
        1. Doamne ajuta….!Asa sa fie!”Toate panzele sus” si sa pornim in Liga I-i acasa, cu stadionul arhiplin,ca si pe vremuri…

          0

          1
  3. In 3-4 saptamani vom sti daca exista sansa sa revenim in septembrie sau alte amagiri desarte…
    Daca vor exista din nou zile in care doar vantul este prezent,atunci……cu pareri din nou de rau…
    Insa daca se vor vedea miscari serioase si muncitori care nu stau proptiti in lopata,atunci tot ce este posibil…
    Spor la munca!!!!

    5

    14
  4. din ce imi dau seama eu nu va fi gata nici in septembrie!oricum nu se poate sa nu fie tras penal la raspundere pt ca s a intimplat intre primaria arad si tehnodomus sunt lucruri care frizeaza ridicolul s au facut licitatii pe bani publici tehnodomus a castigat avea un caiet de sarcini care a fost incalcat ori banii inapoi ori puscarie la fel cei din primaria arad dragnea a fost condamnat pt mai putin cam pt cea ce a facut geany pistru a fost angajata de pnl la stat exact ca dragnea!

    14

    0
  5. Lucian, ne dai ceva sperante. Tu ai scris.: ”lucrurile s-ar putea ceva mai repede” ai vrut să scrii că lucrurile s-ar putea termina mai repede de 6 luni? sau ce ai vrut să scrii? Precis ai informații suplimentare, poti să spui ceva de bine? Esti optimist? Falcă a spus la emisiunea lui Mihoc, (în prelungiri) că stadionul va fi gata si UTA nu va fi nevoită să joace în altă parte.

    4

    2
    1. Cum sa nu il crezi cand toate termenele promise au fost depasite?😨
      Si cand spun ,,toate” nu ma refer doar la stadion.

      15

      0
  6. După 12 ani de absență în liga se poate lucra și noaptea ,schimbul 3 ! Cu plata aferentă . Timpul. permite. Nu se vede bilanțul catastrofal la cei plecați din localitatea lor. Nu e vorba de 2000 de oameni care pot face o deplasare. Mai e de demonstrat cuiva ce înseamnă acasă? După ce lipsiți 10 zile din. locul în care trăiți ,cum e reîntoarcerea. ?? La aproape 6 ani ,stadionul putea fi făcut artizanal ,adică cu mâinile goale !! Numai vorbim că un oraș european ,prosper mai termina încă unul cu pista de atletism și concerte in aer liber.

    11

    1
    1. Mereu va apreciez domnule @Ionescu Gavrila,dar antagonic v-as reaminti in cat timp a construit „Baro Ur Neuman” stadionul pe care s-au scris legende,epopei….Nu in 6 ani ci in 6 luni aprox….Fara macarale,fara smecherii financiare dubioase,doar la mana,roaba si lopata….Eheiiii….Si ce?Nu era criza pe atunci,imediat dupa razboi?I-a fost oare mai usor?Sau cum adica?
      Pai pe atunci dupa bombardamentele devastatoare din iulie 1944 ale aliatilor,ulterior septembrie 1944 ale nazistilor,inca nu erau repuse fabrici si uzine in functiune si imediat apoi se construia noul stadion….O bijuterie..avea hotel,avea spalatorie proprie si niste utilitati ireale la acele vremuri…
      Pffff…..stadionul nostru promis a depasit timpul ambelor razboaie mondiale,ca durata….
      Deci ce sa comparam?Neputinta?Dezinterese sau interese?Sau ce,pana la urma???

      3

      0
    1. Daca se lucreaza cu 10-15 muncitori cu siguranta nu va fi gata nici in 6 luni.
      Si da,dupa parerea mea se poate termina si in 3 luni,asta inseamna munca la foc continuu si minim 80 de muncitori pe santier zilnic.

      5

      2
  7. Multumesc, Manager, de corectare! Înseamnă că este ceva speranță cu 80 de muncitori. Din ce ai scris transmiti ceva optimism. Deci să fim optimist.

    2

    0
  8. Partea stinga e faina si gata dar cea dreapta nu-i asa frumoasa. Oare se mai instaleaza ceva acolo mai sus ?

    1

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close