Handbal

Puncte necesare înainte de derby: Marta Baia Mare – Crișul Chișineu Criș 20-33





Etapă intermediară încheiată pozitiv pentru handbalistele de la Crișul Chișineu Criș în Divizia A (Seria D). Într-o sală de sport din Baia Mare goală, pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19, elevele lui Sebastian Tudor au controlat din primul până în ultimul minut confruntarea cu „lanterna roșie”, iar succesul la 13 goluri diferență reflectă cele întâmplate pe parchet.

Doar trei dintre jucătoarele de câmp utilizate în Dealul Florilor nu și-au trecut numele pe lista marcatoarelor înainte de o pauză destul de lungă prilejuită de meciurile echipelor naționale. „Nu s-a pus niciun moment problema echipei câștigătoare, fetele au evoluat mult mai bine decât acum 4 zile, la Timișoara. Campionatul se întrerupe câteva săptămâni, jucătoarele vor primi liber pentru a-și recupera energiile, iar când reluăm antrenamentele să muncim mult și bine. Vrem să atingem maximum formei sportive la meciul de acasă cu Târgu Mureș și să rămânem pe primul loc. Mai avem trei săptămâni să pregătim acest derby, inclusiv cu un amical pe care-l vom juca cu 6-7 zile înainte de vizita fetelor din Târgu Mureș”, ne-a declarat Sebastian Tudor, după succesul cu 33-20 (14-9) contra băimărencelor.

Crișul – Târgu Mureș se joacă sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 17, în Sala Sporturilor Victoria. „Alb-albastrele” au două puncte mai mult decât transilvănence așa că, teoretic, le-ar conveni și un rezultat de egalitate.

Astăzi au jucat și au marcat pentru Crișul: Klimek 9, Gaiu 8, Boldor 6, Cherecheși 3, Vezentan 3, Haidu 2, Popeanu 1 Petruse 1, Năstasă, Nemoianu, Corha, Golusin, Vrabie, Snakovski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button