EditorialeUTA Arad

Vraja celor 75





Se spune că nimic nu este mai puternic decât o poveste bună. Nimeni nu i se poate opune, niciun adversar nu o poate învinge, nici măcar cel mai nemilos dintre toți, timpul. Povestea unește generații, povestea leagă destine, povestea sădește sentimente, tatuează inimi. Povestea spune totul despre fiecare dintre noi, prezentul i se datorează, viitorul se scrie prin puterea ei.

18 aprilie 1945 e data de la care a început povestea. O poveste despre Arad, un nobil baron și moștenirea pe care ne-a lăsat-o. Francisc Neuman, proprietar al fabricilor ITA și celei de Spirt și Drojdie, susținea activitatea clubului AMEFA, dar fiindcă nu a putut să-l preia și-a creat propria grupare. Concepută după modelul lui Arsenal, i-a spus mai întâi ITA, apoi Flamura Roșie, iar din 1958 încoace, echipa a îmbrăcat numele de UTA. Mai mult decât un club de fotbal, UTA e o stare de spirit, cel mai de preț brand al orașului ce s-a făcut cunoscut în țară și pe „bătrânul continent” prin generațiile lui Petschovski sau Domide.

Lângă acești titani au stat mulți alți campioni, fotbaliști de națională, care au pus umărul la cucerirea celor șase titluri de campioană, cele două Cupe ale României sau la rezultatul ce a cutremurat Europa în toamna anului 1970. Atunci, stăpâna lumii, Feyenoord Rotterdam era pusă cu botul pe labe în turul întâi al Cupei Campionilor Europeni de: Gornea – Birău, Lereter, Pozsonyi, Axente, Petescu, Domide, Calinin, Brosovszky, Dembrovski, Dumitrescu, plus Bătrîna, Șchiopu, Sima și Czak. Nume necunoscute lumii bune ale sportului rege continental până la acea vreme, dar adevărați campionii ai inimilor „roș-albe”.

Povestea e scrisă pe capitole și fiecare dintre ele are șarmul său. Nostalgia e mare când vorbești despre generațiile trofeelor ce fac și astăzi din UTA cea mai titrată grupare fotbalistică din afara capitalei. Lângă Feyenoord, pe legendara arenă din Calea Aurel Vlaicu au mai jucat Tottenham, Steaua Roșie Belgrad, Legia Varsovia sau Vittoria Settubal, adevărate forțe europene la acea vreme. Dar însăși „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc era pe cât de temută pe atât de respectată. Doar era artizana celei de-a opta minuni a lumii prin eliminarea din Europa a olandezilor lui Ernst Happel.

Mai de fiecare dată, însă, poveștile au întorsături neașteptate. Până la urmă, și astfel de intrigi le fac speciale, autentice. Pentru UTA, perioada gri a existenței sale a început cu retrogradarea din primăvara anului 1979. Prima din istoria clubului după 34 de sezoane la cel mai înalt nivel. Blestemul rezultatelor a început atunci, iar „roș-albii” au mai bifat doar prezențe meteorice pe prima scenă. Mai precis în patru perioade: 1981-1982, 1993-1995, 2002-2003, 2006-2008. Însă povestea era atât de puternică, vraja atât de tare, încât UTA nu și-a pierdut fascinația. Moștenirea era grea, pretențiile suporterilor mari, dar susținerea necondiționată.

Deseori, simbolul numărul unu al orașului a ajuns pe mâini nepotrivite. Fotbalul în România a început să depindă prea mult, dacă nu exclusiv de factorii politici, din administrația locală. Iar Aradul a avut destui conducători străini de poveste, care au jucat în filme obscure. Așa se face că astăzi trăim rușinea construcției unui stadion de aproape 6 ani de zile. Asta în timp ce vechea arenă din Calea Aurel Vlaicu fusese clădită în numai 6 luni de zile, în 1946.

Dorul de casă e mare, mai puternic chiar decât visul Ligii 1. Și totuși, poate fi anul în care dorul e stăvilit și visul împlinit. Să fie vraja poveștii celor 75? La multi ani, Bătrână Doamnă a fotbalului românesc!

Călin Mnerie











Articole de la JOHNNYBET



9 comentarii

  1. Multumim si pentru acest articol!
    Nu pot sa nu remarc totusi niste similitudini,de-a dreptul incredibile….Prima echipa s-a format relativ greu fiind ani de restristi si lipsuri,venind dupa al 2-lea Razboi Mondial..Acum traim inca o perioada grea,tot mondiala….
    Jucatorii adusi,au venit datorita increderii mare in antrenor…Parca revedem acest film si acum..
    ITA avea atunci deja un avans important de 11 puncte,ceea ce are acum din nou….
    Ar fi inca foarte multe asemanari cu doua mari exceptii:prima divize si stadionul!Poate avem sansa ca in acest an sa le bifam si pe acestea…
    LA MULTI ANI UTA!
    SARBATORI FERICITE SI UN PASTE FERICIT TUTUROR!

    0
    0
  2. La mulți ani, UTA! Să ne revedem la vară în Liga 1! Paște fericit, în tihnă și bunăstare, alături de cei dragi!

    0
    0
  3. Sunt unul dintre copii care au crescut cu UTA,sunt nascut in 1964 iar tatal meu D-zeu sa-l odihneasca, de mic copil ma ducea la meciurile UT-ei.Meciurile se jucau de obicei dumineca, iar dupa ce serveam masa de pranz in familie,isi punea in buzunarul de la sacou radioul cu tranzistori, ma lua si pe mine si mergeam la UTA la meci.Cand eram foarte mic ma interesa mai mult ce facea inegalabilul Barbu,schiopul de la Ineu sau Hai Domidea.Apoi din 1972 am fost la piticii UT-ei la Nea Viorel Pasc, la Szucs Gabi,la nea Farmati.Deja mergeam la toate meciurile ,ori ca si copil de mingi,ori ca simplu spectator,indiferent de starea meteo.Ulterior am fost in deplasari memorabile la Timisoara,Oradea,Deva,Anina,Bucuresti,Constanta,Cugir,Caransebes,Resita,etc.
    I-am vazut jucand pe Iorgulescu,Biro,Kukla,Poszony,Popovici,Schepp,Domide,Broszowsky,Axente,KunII Attila,Sima,Leac ,Tisza,Uilecan,etc dar si pe Raducanu,Neagu,Dobrin,Paltinisan,Dinu,M.Raducanu,Giuchici,Anghel,Oblemenco,Balaci,Crisan,Toata echipa mare a Stelei,Dinamo,U Craiova,FC Arges,Poli Timisoara,CSM Resita,FC Bihor,etc.
    HAIDE UTA ! LA MULTI ANI !

    0
    0
  4. Atunci stiai echipele pe de rost,deoarece nu se faceau atatea transferuri,echipele cu mici exceptii erau cu loturi stabile multi ani la rand,iar doar daca punea ochii pe cineva pe cate un jucator mai valoros din tara ,il duceau in capitala la Steaua,Dinamo,Sp.Stud.,eventual la centrele universitare Tm,Craiova,Iasi.Oricum este pacat de UTA ca de 50 de ani nu a mai scos capul in fata.Asta si datorita administratiilor locale care au fost paralele cu fotbalul.Ultimul care a crezut in UTA a fost Bara,dar si el nu era aradean,si nici nu a avut sustinere.
    Oricum La multi ani UTA si sa te renasti ca pasarea Phoenix !

    0
    0
  5. LA MULTI ANI UTA ARAD !!! LA MULTI ANI TUTUROR UTISTILOR DIN ARAD SI DE PRETUTINDENI SI LA ANUL SA O VEDEM PE UTA NOASTRA ATAT DE DRAGA SI IUBITA SI CEA MAI GALONATA ECHIPA DIN PROVINCIE, IN LIGA 1a !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ARAD !!! LA M U L T I A Ni UTA ARAD ECHIPA MEA DE SUFLET !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button