Fotbal judetean

Zăbraniul, la barajul în trei pentru un loc în Liga 3-a? Mutică: „În acest moment, nu văd cum vom ajunge pregătiți pentru acele meciuri”





Dacă la nivelul Ligii 3-a lucrurile sunt clare, în sensul în care sezonul a fost înghețat, mai jos nu avem o decizie finală. Teoretic, nici întrecerile din fotbalul județean nu ar trebui să se mai reia, atâta timp cât e evident pentru toată lumea că protocolul impus de autorități în criza coronavirus nu poate fi respectat la acest nivel. Numai că Răzvan Burleanu a lăsat o mică portiță deschisă, lăsând – oarecum – AJF-urile să decidă conform situației din teritoriu.

Până una alta, conducerea FRF a vorbit clar despre un reconfigurarea barajelor de promovare în Liga 3-a. Acestea nu se vor mai disputa în luna iunie, ci undeva pe finalul lui iulie sau începutul lui august și vor angrena câte trei campioane județene în cadrul unui mini-turneu. Inițial câștigătoarea Ligii a 4-a Arad ar fi trebuit să se dueleze cu omoloaga sa din județul Caraș – Severin, însă acum adversarele sale îi sunt necunoscute.

Din postura de lider al primului eșalon județean, Victoria Zăbrani are cele mai mari șanse să lupte pentru onoarea Aradului, care a obținut promovări pe linie în ultimii ani. Totuși, după modelul Ligii a 3-a, unde echipele de pe primele două locuri despărțite de cel mult trei puncte mai dau un baraj tur-retur, s-ar putea ca și Frontiera Curtici să rămână și ea în joc. „Personal, nu am înțeles prea multe din ceea ce dorește FRF-ul. Adică a înghețat Liga 3-a, dar la județ încă nu avem o decizie finală. Suntem campioni, nu suntem campioni, mai jucăm cu Curticiul un meci, două, habar nu avem. Și când toate astea? Am mai citit că apoi campioanele județene vor da baraje în trei. Tot așa nu există o dată certă, o locație, dar ceea ce mă doare pe mine ca antrenor este că nu pot să-mi fac un plan. Adică nu știm când ne putem relua antrenamentele, sub ce formă, căci e clar că nu vrem să ne facem de ras la acel baraj dacă vom reprezenta județul. Din păcate, în acest moment, nu văm cum vom ajunge pregătiți pentru acele meciuri. Degeaba faci forță acasă, pe saltele sau la perete, căci la fotbal cel mai important este să alergi și să simți mingea, nu știu când vom recupera cât de cât lunile pierdute”, spune Dorel Mutică, antrenorul Victoriei.

Și, până la urmă, e capabilă comuna Zăbrani să susțină o echipă în Liga 3-a? „Discuții concrete despre acest subiect nu am purtat cu conducerea clubului. Adică am stabilit că dacă ajungem la baraj nu ne vom da la o parte, dar o strategie pentru ceea ce ar putea să urmeze nu s-a făcut și nici nu cred că se poate face până ce nu vedem cum vor sta primăriile cu finanțele după ieșirea din blocajul economic cauzat de măsurile luate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului. Obiectivul fixat prin contract de club este o clasare  în primele patru echipe ale campionatului, adică în play-off, despre promovare am început să vorbim, repet, timid, de abia din iarnă încoace fără o concluzie clară”, a adăugat fostul fundaș al celor de la UTA, Rapid sau Steaua.

După cele 15 etape disputate în prezenta ediție a Ligii a 4-a, Zăbraniul a strâns 40 de puncte, cu două mai mult decât principala urmăritoare, Frontiera Curtici. Chiar dacă întrecerile din județ nu se vor mai relua nici măcar cu play-offul, conducerea AJF Arad a lăsat să se înțeleagă faptul că cele două echipe se vor mai întâlni cel puțin odată pentru a se clarifica problema campioanei.









2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button