Stranieri aradeni

Italianul Amadio, nostalgic după perioada petrecută la UTA: „Cea mai frumoasă amintire, victoria de la Timișoara sărbătorită la pub cu suporterii!”





Italianul Remo Amadio și-a legat o parte din cariera sa de fotbalul românesc. Transferat în februarie 2011 de CFR Cluj, portarul născut la Giulianova a fost împrumutat în același an, dar în toamnă, la UTA. A apărat timp de două sezoane în „alb-roșu”, perioadă de care-și aduce aminte cu drag și astăzi.

Într-un interviu acordat site-ului europacalcio.it , Remo Amadio, care la 32 de ani apără buturile formației Pineto, din Serie D (Girone F) e nostalgic când vorbește despre anii petrecuți în tricoul echipei fanion a Aradului, fără să-l uite pe antrenorul cu portarii, Dan Țapoș. „La Arad m-am simțit foarte bine încă de la bun început. Orașul e plin de italieni, așadar m-am simțit aproape ca acasă. Chiar dacă marea mea recunoștință merge către soția mea, care m-a urmat peste tot și mi-a fost mereu aproape. Cât despre UTA, îi voi veșnic recunoscător antrenorului Dan Țapoș, care m-a ajutat foarte mult. Într-o zi, mi-ar plăcea să mă întorc la Arad, doar și pentru a urmări o partidă pe viu. A fost o perioadă frumoasă, singura notă dolentă – problemele financiare de la club”, a spus italianul.

Provocat să vorbească despre cea mai frumoasă amintire de la UTA, Amadio a pomenit despre succesul arădean din derby-ul Vestului, pe când „roș-albii” erau pregătiți de Adrian Falub. „Fără îndoială, victoria cu 1-0 pe terenul lui Poli Timișoara, de pe 20 aprilie 2012. Este unul dintre cele mai trăite derby-uri din România. Era o mare tensiune, pe care ți-o transmitea și oamenii din oraș. A fost o deplasare mare și la întoarcere suporterii noștri ne-au primit ca pe niște roi și ne-au dus la pub să sărbătorim”, a mai punctat fotbalistul.

În România, Remo Amadio a mai evoluat și pentru Corona Brașov, în Liga 1, pentru ca apoi să treacă granița în Ungaria, la Tatabanya. În rest, goal-keeperul a evoluat doar pentru formații italiene din ligile doi, trei și patru, fiind crescut de Pescara, al cărui fan este și astăzi: „Aș plăti pentru a mă întoarce acolo, chiar numai pentru a mă antrena. Pentru mine, alb-albaștrii sunt totul, am fost acolo pentru mulți ani la sectorul juvenil și chiar am debutat în Serie B. Am o legătură inoxidabilă”, a concluzionat Amadio, care nu va mai reveni în acest sezon pe teren pentru Pineto și asta pentru că Federația Italiană a înghețat competițiile în ligile inferioare ca urmare a epidemiei de coronavirus.

2 comentarii

  1. Italieni simpatici ,multi dintre ei integri și dotați pentru fotbal cu adevărat Totuși unde sunt marile lor stele care s-au stins pe rand ,fugind prin alte galaxii !Alta data pleca unul și veneau doi. Acum un. stadion întreg a plâns după TOTTI . Amadio ,a jucat și el fotbal nu de ținut minte ,dar onest și cu o dragoste de UTA de lăudat. La el putem vedea fotografia exactă a arădenilor văzuți de un străin . Calzi ,cunoscători de fotbal ,intrați în Europa , înainte ca Europa sa vina la ei. !!!

    0
    0
  2. El ,probabil s-a simtit bine cu noi..pacat ca era doar un experiment….facand la acea varsta ceea ce a putut….fiind acel dubios parteneriat pe atunci cu CFR-ul…..
    Daca dorim sa vorbim despre portari la UTA,nu ne-ar ajunge maculatura….
    Aprecieri maxime pentru faptul ca isi aduce aminte cu drag si respect….Asa a fost sa fie….
    Acum il avem pe Iacob,cel mai bun…..
    Nu ne poate opri absolut nimeni din promovare….spre ciuda multora…..
    UTA in A…..Fara emotii!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button