Fotbal judetean

Păulișul își motivează opțiunea pentru finalizarea pe teren a Ligii a 4-a: „Să onorăm fotbalul, demonstrând că viața și sportul pot reveni la normalitate!”

Dacă primele două formații clasate în Liga a 4-a Arad, Victoria Zăbrani și Frontiera Curtici, au transmis conducerii Asociației Județene de Fotbal că nu pot respecta protocolul pe sănătate emis de MTS, echipele de pe locurile trei, patru și cinci au susținut contrariul. Unirea Sântana chiar și-a manifestat opțiunea pentru un play-off de patru echipe, după regula stabilită inițial, la pachet cu punctajul de 1, 2, 3 sau 4 puncte în funcție de clasarea în sezonul regulat.

Formația ce deține bronzul în acest moment nu are neapărat o preferință pentru sistemul după care ar trebui să continue întrecerea, ci mai degrabă apără un principiu. „De la bun început, țin să precizez că cea mai importantă rămâne sănătatea tuturor, jucători, antrenori, arbitri și celelalte persoane implicate în organizarea unei partide. Și, la cum evoluează lucrurile, în sensul că infectările cu coronavirus au scăzut mult și scad de la o zi la alta, noi credem că ne putem relua încetul cu încetul viața dinaintea pandemiei. Fotbalul e o parte importantă, în special pentru cei implicați direct și avem datoria să facem tot ce putem pentru a-l onora din nou. În plus, vom demonstra că viața și sportul poate reveni la normalitate și astfel se va crea și un sentiment de încredere pentru ceea ce urmează pentru fiecare dintre noi, în orice domeniu de activitate. Sigur, sunt și costuri, în special cele legate de teste, dar noi rămânem la părerea că avem datoria să găsim o soluție pentru a încheia pe teren în acest sezon. Cum sugerează și UEFA, să primeze, dacă se poate, meritul sportiv atunci când se pune capăt unui campionat”, spune Florentin Iancu, președintele Păulișanei.

Mergând mai departe cu raționamentul său, „oficialul” grupării din Podgorie are și o sugestie pentru conducerea AJF Arad. „Nu are rost să grăbim o decizie finală acum. Eu zic să așteptăm data de 15 iunie, când se anunță noi măsuri de relaxare și vom vedea atunci în ce condiții am putea să jucăm din nou, dacă vom putea. Avem exemplele AJF-urilor de la București, Sibiu sau Cluj, care au decis să încheie pe teren campionatele, nu văd de ce nu s-ar putea și la noi. Să nu se înțeleagă că insistăm până în pânzele albe să jucăm, până la urmă ne vom conforma deciziei luate de conducerea AJF, însă, repet, suntem datori să respectăm fotbalul și fotbaliștii. Cinci luni fără competiție ar fi prea mult pentru ei, cu atât mai mult cu cât nu avem certitudinea că situația de astăzi nu o vom avea și în august sau septembrie. Din câte am văzut, inclusiv Ineul și Șimandul și-au manifestat intenția să joace, ar putea și ele să fie incluse într-un play-off, chiar dacă numărul de puncte acumulate până acum rămâne același. Din punctul nostru de vedere, e important să jucăm și mai puțin important de la ce punctaj plecăm”, a adăugat Iancu.

Conform președintelui trupei din Podgorie, elevii lui Dinu Maghici și-au dat deja acordul să continue în „alb-albastru” și după 30 iunie încolo: „Fiindcă avem o stabilitate financiară la club, asigurată în special prin implicarea domnului primar Turcin, am discutat deja cu toți și au fost de acord să-și prelungească înțelegerile până în vara anului următor. Așadar, în iulie vom avea lotul complet, sper să se găsească soluții și pentru a încheia prezenta ediție a Cupei României”.

Păulișul are cu 12 puncte mai puțin decât liderul Zăbrani și 10 față de curticeni, aflați pe locul secund în clasamentul Ligii a 4-a. Unirea Sântana e la o singură lungime de undă în spatele Păulișului, care și-a câștigat locul și în sferturile de finală ale Cupei României (faza județeană).

Comentarii Facebook

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close