01/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

UTA și Dinamo se pregătesc de o semifinală în dublă manșă, în Liga Elitelor U19! Ultimul act – pe 29 iulie?

Federația Română de Fotbal întârzie să dea soluția finală găsită la nivelul Ligii Elitelor U19, singura competiție de juniori ce se va încheia pe teren în sezonul 2019-2020, afectat de epidemia de coronavirus. De fapt, UEFA ține neapărat ca reprezentantele în întrecerea continentală, Youth League, să fie decise după criteriul sportiv, iar în România se va mai juca, probabil, doar în „careul de ași”.

Din informațiile noastre, ne îndreptăm spre semifinale în dublă manșă: UTA – Dinamo, respectiv Viitorul – CFR Cluj și un ultim act, la București. Datele acestor dispute ar urma să fie 15, 22 și 29 iulie, bineînțeles, cu respectarea măsurilor și protocoalelor impuse de autorități la acea oră.

UTA și Dinamo s-au mai întâlnit în aceeași fază a competiției a Ligii Elitelor U19 și în vara anului 2017. La Arad, scorul a fost egal: 1-1, pentru ca în „Groapă” bucureștenii să se impună fără drept de apel: 6-1. În acest sezon și primele echipe ale celor două cluburi s-au duelat în 16-imile de finală ale Cupei României: UTA – Dinamo 1-3.

Cert este că Sandu Gaica, Adrian Ungur și Mihai Petcuț își pregătesc deja elevii de ceva timp și, bineînțeles, vor încerca să joace cu trofeul pe masă pe 29 iulie. Același lucru și-l doresc și „câinii roșii”, ocupanții locului secund în seria de est, iar în acest sens au început să culeagă cât mai multe informații despre formația ce a dominat clar campionatul de vest.

Din 21 de etape, „Bătrâna Doamnă” a câștigat 18, a remizat într-una și a bifat două eșecuri. Golaverjaul este și el impozant: 107-21, principalul marcator al arădenilor fiind Petre Simon.

5
1