UTA Arad

Cel mai probabil, utiștii vor afla verdictul de la TAS cu puține ore înainte primul fluier al disputei cu Petrolul





Finalul de sezon al „Bătrânei Doamne” se joacă și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, de la Lausanne. Cu sprijinul avocaților Cosmin-Flavius Costaș și Septimiu Ioan Puț, UTA a dat în judecată Federația Română de Fotbal, cu scopul de a-și recupera punctele pierdute prin înjumătățire înainte de intrarea în play-offului de șase formații.

După cum se știe, apărătorii „Bătrânei Doamne” au negociat cu omologii lor din tabăra federală o urgentare a judecatei și, implicit, pronunțării verdictului. ”Federația Română de Fotbal a agreat propunerea clubului UTA de judecare rapidă a apelului, propunând ca soluția să fie pronunțată până pe 3 iulie 2020. Clubul UTA a propus ca apelul să fie judecat de un singur arbitru, propunere care a fost acceptată, deoarece clubul nostru suportă toate costurile. Federația Română de Fotbal dorea soluționarea cazului cu trei arbitri. Cu acordul ambelor părți, s-a stabilit ca limba procedurii să fie limba engleză” – informau Costaș și Puț pe 12 iunie.

Fiindcă enunțul ”până pe 3 iulie” poate însemna și o soluție ceva mai rapidă, am solicitat lămuriri suplimentare, dar: „Împreună cu avocații Federației Române de Fotbal am convenit un program al procedurii la TAS, iar procedura prevede următorii pași. Până vineri, 26 iunie, Federația își va formula apărarea, în sensul în care va combate argumentele aduse de clubul UTA. Apoi, cel mai probabil miercuri, pe 1 iulie, va avea loc audierea. Date fiind restricțiile impuse de vremurile pe care le trăim, părțile nu vor trebui să se deplaseze în Elveția, ci audierea va avea loc prin videoconferință. Ce mai putem transmite la această oră, este că judecătorul desemnat este englez și el va da un verdict și în procesul intentat de Progresul Spartac Federației Române de Fotbal”, ne-a comunicat Cosmin-Flavius Costaș.

Așadar, mai devreme de luna iulie nu vom avea un verdict în cazul ”UTA v.s. FRF”. Și, dacă pe 1 e audierea, probabil vor trece cel puțin două zile până la pronunțarea soluției, iar asta înseamnă că arădenii vor afla cu puține ore înainte de primul fluier al partidei cu Petrolul (ce se va da în weekendul 3-5 iulie) cu câte puncte pleacă în sprintul final pentru promovarea în Liga 1.

Va fi de văzut, însă, și care va fi reacția Federației în cazul în care „Bătrâna Doamnă” va avea, din nou, 50 de puncte în clasament. E greu de crezut că vineri, 3 iulie, „echipa Burleanu” va mai schimba sistemul competițional, în sensul în care să întindă play-offul pe parcursul a zece runde (tur/retur). Însă, s-a demosntrat, la Casa Fotbalului orice e posibil.

14 comentarii

  1. ,,arădenii vor afla cu puține ore înainte de PRIMUL FLUIER al partidei cu Petrolul (ce se VA DA în weekendul 3-5 iulie) cu câte puncte pleacă în sprintul final pentru promovarea în Liga 1.”
    Fluierul se va da, poate ca si fluierul e pe lista de premii a Concursului din aprilie? si atunci se explica intarzierea.
    Lasand gluma la o parte, indiferent de decizie, UTA va promova , fara dar si poate, de pe locul 1.

    0
    0
  2. Afara de echipa Burleanu ,la mai toată lumea a scăpat un amănunt esențial Criza de timp. Mai ales cu o varianta acceptatăși în derulare. Mai e de semnalat că la prima vedere varianta federației ar fi și echitabilă. Trei jocuri acasă și un avans de puncte Ca o bancnota de 100 de euro frumoasa dar…. falsa. !! Puncte nu are cum sa iei fara jocuri !! Timpul acesta de când se joaca in A ,era și timpul de. dublare a 5 jocuri ! În toată Europa A-ul a început cu B-ul. !!! Ei nu aveau un Burleanu. !!!

    0
    0
  3. „E greu de crezut că vineri, 3 iulie, „echipa Burleanu” va mai schimba sistemul competițional, în sensul în care să întindă play-offul pe parcursul a zece runde (tur/retur)” .
    Din pacate va avea timp de schimbare , cum spunea-ti si voi , la FRF orice este posibil , mai ales ca schimbarea va veni din „pix” , la foc automat se va hotari jucarea si retur a celor 5 meciuri in regim Miercuri – Sambata , nimic complicat…

    0
    0
  4. Targovistene….. care la orice articol comentezi ceva(precum filosoful Ionescu Gavrila)….. si scrii Hai UTA cu o duzina de repetari….. iti dau dreptate ca Targovistea barbosului din Bistrita v-a retrograda, caci i-a batut Clinceniul si nu au mai castigat ca in partida cu a lui Hajii ,care face echipa in functie de….interese.Si Sibiul joaca slab,dar Prodanca face orice sa evite retrogradarea lor,dar in schimb Politehnica Iasi a ljui Rednic 99% cad si ei ca asa jocuri slabe n-am vazut la alte echipe Cand Popica era antrenor la moldoveni mai aveau echipa.Se zice ca Neumanul devine tot mai mic(doar 11 000 locuri) datorita proastei proiectari facute de nepriceputi….Hai UTA ca se apropie meciul cu gazarii..!!!

    0
    0
    1. @Albautistule,@Stoker,@Le are cu,@Peronescu….coloana verticala ta este o mare problema spiralata…Esti incalcit rau de tot in stil cooperativa,demult apusa….Locul tau este langa Jenel,Monel,Seche,etc…..Tu inca suferi de scenarite melancolice in care meciurile erau decise inainte de a incepe…Tot prietin cu Haidiner,ratatul?
      Eu sunt suparat pe @Nelu Targoviste,din motivele noastre personale,dar uneori are dreptate!
      Hai tu,@Albautistule da tu pronosticul final,esalonat….Meci de meci….
      Ai lot,jucatori…te joci…Nu ai?Joc de glezne….
      Stii ce vad?Ca Seroni este om de baza la Botseni si la UTA era cam „plictisit”,nu mai urca,sau dubios..adica despre ce discutam?Fotbal a jucat Seroni doar cu Mister Popica,in rest scenarita….Ba tendinita,ba il dureau „Goiabele” seara,inainte de meci,brusc…
      Aici se face diferenta de caracter…Asa ca hai sa nu discutam fara rost despre unul sau altul…Ti-as putea intinde o lista prelunga despre jucatori extremi de buni, fosti ai UTA-ei,meteori,regretati sau nu..Asta este….
      PS:nu te lua te rog de @Ionescu Gavrila,probabil unicul care este obiectiv si cunoaste fotbal,in spatele aplauzelor ieftine….

      0
      0
      1. Bine mai Giro,chiar daca nu-mi dai dreptate la ce am scris…….totusi astia,,, nu cred ca au cunostiinte despre dedesupturile fotbalului si nu uita ca am amici ce au jucat fotbal la cel mai inalt nivel ori conducatori actuali ce-s prin ziare…..!Cu unii necunoscatori…. nu pot sa ma cobor si pacat ca leatul meu Popica a decedat .Sunt oameni ce filosofeaza mult cum era Lucian Blaga din Lancram si despre care ,,unii apropiati lui,, spuneau ca e tacnit la cap de scrie asa…..Poate e bine sa ma retrag de la acesta publicatie la altele…. si sa raman alaturi de niste prieteni fluierasi….Haidiner o duce bine…, spune Dascalescu…..!Succes UTA !

        0
        0
  5. Si care este problema ta ca comentez ? Daca eu sunt Targovistene , tu din ce oras esti ?Si daca repet ori de cate vreau eu UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA , cumva nu poti dormi s-au nu te inteleg ? Eu m-am luat cumva de tine la vreun comentariu, asta inseamna tupeu si buna crestere !!!

    0
    0
  6. Ce nu înțeleg e ce s-a atacat de fapt. Faptul că s-au tăiat punctele? Cred că e de fapt atacat sistemul de desfășurare miniplayoff. Astfel că dacă UTA va câștiga se vor juca și restul meciurilor din retur. Că nu merge sa ataci doar înjumătățirea punctelor nu și playofful. Ele merg împreună. Ori sa reia toate liga 2 nu mai e posibil. Celelalte echipe sunt în vacanță. Așa că atacarea asta la TAS nu prea are rost. Slabe șanse de câștig. Doar așa o joacă, pe sistemul clasic românesc în care nu îmi convine ceva „te dau in lege” , „ne vedem la bară”. As vrea sa reproduceți și argumentele acțiunii clubului.

    0
    0
    1. UTA cere punctele castigate pe teren … mai departe este treaba Federatiei cum face ca sa se termine campionatul, dar pornind de la punctele avute de fiecare in momentul suspendarii campionatului.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button