UTA Arad

La ce se așteaptă Balint după 4 luni de pauză? „Curios să văd detaliile legate de jocul nostru, încrederea vine de la băieți, îi simt receptivi și motivați”



Chiar dacă doi dintre arbitrii delegați la meciul Turris Turnu Măgurele – FC Argeș (scor 0-0), respectiv asistentul Cătălin Buși și rezerva Florin Păunescu (ambii din Râmnicu Vâlcea) au fost depistați pozitivi la coronavirus, UTA nu va mai rata debutul în play-offul ligii secunde. Cei doi „fluierași” erau în regulă săptămâna trecută și tocmai de aceea au fost trimiși la disputa din județul Teleorman, infectarea survenind ulterior. Cum protocolul spune că echipele se retestează din două în două săptămâni, cei de la Turris au „verde” pentru meciul de joi, de la Arad, începând cu ora 17,30.

Așadar, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc se întoarce, în sfârșit, pe teren, iar punctele puse la bătaie în compania elevilor lui Erik Lincar sunt cu atât mai prețioase cu cât distanța față de locul secund s-ar putea mări la 7 lungimi de undă. Și asta pentru că și Mioveniul și Rapidul și-au împărțit punctele în duelul de aseară. „Orice început este foarte dificil, mai ales într-un play-off precum a fost acesta desemnat de către Federație. Suntem în fața unei competiții blitz, fulger, cum se spune, cu doar cinci meciuri. Sunt 15 puncte puse în joc și chiar le-am spus băieților că îmi doresc foarte mult să ieșim câștigători la finalul acestei competiții. Sunt și eu foarte curios să văd detaliile legate de jocul nostru după o perioadă atât de lungă de inactivitate. Într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat în aceste două meciuri pe care le-am văzut până acum play-off arată destul de evident că echipele resimt această lipsă de competiție din ultimele patru luni.  Altfel, eu nu fac calcule. Noi rămânem fideli principiului nostru, abordăm fiecare meci strict la victorie fără să ne gândim la meciul următor. Deci nu facem grafice, nu facem predicții, nu ne gândim ce va fi peste două săptămâni. Rămânem concentrați doar la momentul actual, cum putem să ne folosim de absolut toate pârghiile pentru a ajunge pregătiți la ora jocului de joi. Apoi, să dea Dumnezeu să ne gândim pentru următorul meci având punctele de la partid acu Turris în buzunar. E adevărat că orice rezultat în această perioadă și în această competiție contează foarte mult. Orice punct pierdut cântărește foarte greu, dar cred și sper că am reușit să implementez o mentalitate sănătoasă în interiorul vestiarului care să ne permită să ne concentrăm strict pe ce avem noi de făcut și pe detaliile care să ne permită să progresăm și să obținem rezultate bune”, a spus Laszlo Balint în debutul primei întâlniri avute cu presa din luna martie încoace.

Chiar dacă a recunoscut că și el e curios de detaliile legate de jocul echipei sale, antrenorul „roș-albilor” e optimist cu privire la deznodământul disputei cu teleormănenii. „Încrederea pe care o simt vine de la băieți pentru că în toată perioada, cel puțin în ultimele două săptămâni, i-am simțit foarte bine. Adică sunt foarte motivați, foarte receptivi la absolut tot ce am pregătit din punct de vedere al strategiei pentru acest debut și detaliile astea cumva îmi dau încredere. Bineînțeles, ritmul de joc va fi condiționat și de această perioadă de inactivitate și de terenul sintetic, pentru că ne-am antrenat foarte puțin pe această suprafață, încercând să evităm problemele medicale ce pot rezulta. Este extrem de important că băieții au tonus, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales din punct de vedere mental, pentru că rămân la părerea că aspectul mental va fi cheia în marea majoritate a meciurilor din acest play-off”, a adăugat Balint, care rămâne la părerea că nedisputarea nici măcar a unui meci de verificare de la reluarea pregătirilor ar putea cântări greu. „Este un minus destul de important, dar am discutat și cu băieții în vestiar și am decis să încercăm să compensăm prin ambiție, determinare și concentrare acest aspect. E clar, reperele pe care le ai în timpul unui joc oficial sunt cu totul altele față de antrenamente și atunci va trebui să avem dorință, concentrare  și comunicare. Adică e foarte important cum ne vom angaja din punct de vedere mental la acest joc”, a adăugat „principalul” arădenilor.

Erik Lincar, antrenorul celor de la Turris, susținea că de la înălțimea primei poziții în clasament „Bătrâna Doamnă” nu ar trebui să aibă presiune în disputa de mâine. „Presiunea la UTA este dată de dorința noastră de a fi mai buni și de a progresa în permanență. Eu o spun de câteva luni că este foarte important ca toată lumea de la club să-și ridice nivelul, începând de la mine ca antrenor și continuând – bineînțeles – cu jucătorii. În momentul în care ne-am fixat acest obiectiv și a devenit certitudine pentru noi că ne dorim să evoluăm din sezonul următor pe prima scenă a fotbalului românesc, este evident că trebuie să ne ridicăm nivelul. Inclusiv clubul, absolut toată lumea trebuie să înțeleagă că e nevoie de mai multă muncă, este nevoie chiar de sacrificii mai importante. Suntem pe drumul cel bun din acest punct de vedere, dar trebuie să demonstrăm și în aceste cinci meciuri că suntem capabili să obținem această promovare. Până la urmă o performanță și să transformăm acest an în 2020 într-unul care să conteze cu adevărat pentru istoria clubului UTA”, a mai afirmat Laszlo Balint.

Campioana Provinciei ar fi trebuit să debuteze în play-offul ligii secunde sâmbăta trecută, dar șase fobaliști de la Petrolul și magazionerul clubului au fost diagnosticați cu SARS-CoV-2. Între timp, restul lotului a ieșit negativ și partida cu Rapidul, de sâmbătă seara, se va disputa conform programării. Asta ar însemna că ploieștenii ar putea vizita Aradul, în restanță, la mijlocul săptămânii următoare. „Nu vreau să comentez până când nu știm ceva oficial pentru că, vedeți și dumneavoastră, cum în această perioadă se întâmplă destul de multe evenimente, inclusiv cu arbitrii. Stăm ca pe ace din punctul ăsta de vedere. Până la urmă, este important să fim noi sănătoși și să luăm lucrurile așa cum vin, să tratăm evenimentele ca atare. Rămânem concentrați pe meciul cu Turris, după care, în funcție de programare, bineînțeles că ne vom adapta programul. Ne-am bucura să jucăm cât se poate de repede cu Petrolul, pentru că este un meci în minus și, categoric, eventualele puncte câștigate ne-ar da o liniște și mai mare”, mai consideră tehnicianul arădenilor.









4 comentarii

  1. La ce s-a văzut în două meciuri ,nu au apărut revelații de joc și nici macar încrâncenarea așteptată.La atâta pauza, dorința de victorie până la epuizare , a devenit o relaxare cu iz de neputință. Sperăm că nu și la băieții noștrii . Până și Balint e curios ,ce se poate repeta la relațiile bune de joc ..Tot el trebuie menționat la comentariu obiectiv Nici o vorba sau idee ,la el ,fara acoperire în adevăr. !!

    0
    0
  2. In conditiile in care scorurile paralele sunt cele dorite de catre noi,un singur gol in plus este suficient,contra echipei lui Dragnea jr…Nu am vazut veleitati,nu am vazut jocuri asezate,tactice,doar haos si degringolada,la greu,la gramada….Normal ca ii urmaresc pe Hlistei,Jorza,Copaci….Cata Hlistei functioneaza ca si ceasul elvetian,in rest,pareri de rau….Si mai este copilul acela,Haita,dar altundeva ar trebui sa fie,in alt film…
    Si noi avem niste mici maselute cariate, stiute,de avarie,la o adica, dar parca mai nivelate…
    Grea alegere pentru Gyuszi Balint,in privinta juniorilor…Meritul copiilor si munca lui Nea Sandu Gaica,Mugurel Ungur, din ultimii ani..Oare cat de fericit ar fi sa o ia din nou de la zero?Pentru ca profesorul si-a dus la sfarsit elevii maxim absolventi….Oare mai are nervi?Sa speram ca da…
    Ciclul U 19 s-a incheiat…Trebuie sa ai nervi maximi,sa o iei de la zero….

    0
    0
    1. Ce Ioanitoaia? Ce Tolontan? Ce Banciu?
      Grandomanul ii intrece pe toti, chiar DOAR EL LE STIE PE TOATE!
      👏👏👏

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button