UTA Arad

Clubul UTA confirmă cazul de COVID și anularea meciului cu CFR-ul: ”Izolare și retestare peste 5 zile!”





După cum vă informam în exclusivitate, unul dintre testele pentru coronavirus efectuate de fotbaliștii UTA-ei ieri dimineață a ieșit pozitiv și, prin urmare, echipa urmează protocolul impus de Ministerul Sănătății în astfel de cazuri. Bineînțeles și amicalul de lux cu campioana României se anulează, pentru a doua oară în această vară, după nici la mijlocul lunii iunie „roș-albii” nu au ajuns să mai joace în Dealul Gruia.

Echipa se va retesta sâmbătă și în funcție de rezultate va putea reveni la programul normal de antrenamente. Iată, însă, comunicatul oficial al grupării fanion a orașului:

”Jucătorii și staff-ul primei echipe a UTA-ei au efectuat o nouă testare COVID, cea cu numărul 8 de la instaurarea protocolului medical. Rezultatul uneia din persoanele testate a fost pozitiv. Din acest motiv, tot lotul, staff-ul tehnic și medical intră în izolare pentru o perioadă de cinci zile, perioadă la capătul căreia urmează retestarea. Cei care vor avea rezultate negative vor relua activitatea, iar în cazul în care vor exista persoane cu rezultate pozitive, acestea vor rămâne în continuare în izolare.

Meciul cu CFR Cluj se anulează”

Fotbalistul infectat cu virusul SARS-CoV-2 ar fi David Miculescu, care – însă – a fost izolat de grup din timp. Juniorul a acuzat simptome încă de la începutul acestei săptămâni și nu mai participat la antrenamente. În sezonul recent încheiat, David Miculescu a avut 25 de prezențe în tricoul „Bătrânei Doamne”, 19 ca titular, înscriind și trei goluri.

8 comentarii

  1. Era de așteptat după deplasarea în Argeș, sau poate e unul din jucătorii nou transferați. Oricum pica foarte rău aceasta veste și asa timpul e scurt pana la începerea campionatului. Sa nu fie mai rău și sa pierdem cu 0:3, în prima etapa după cum e noul protocol al televiziunilor. Mai sunt mai puțin de 2 săptămâni pana începe campionatul. Dar, ca întotdeauna, trecem noi și peste asta. Sa vedem, poate vor fi și alte echipe cu probleme.

    0
    0
  2. Ne îndreptăm spre supoziția unor medici care pledau pentru imunizare prin contaminare. Pandemiile. nu au fost învinse vreodată de om .Au venit ,victime ,și au plecat. Și la vaccin își schimbă imediat forma . Numai la curentele măști de protecție ,sunt sute de contestații. Am văzut cum arată un medic in spital. Ceva de planeta Marte. Acum la fotbal pentru toamna ,nemții vor să încerce cu 50% spectatori. Nu vor fi amânări ,izolate cazurile cu probleme ,și jucat înainte . Loturile vor bate spre ,40 de jucători. Occidentali având echipe secunde competitive. Deocamdată se vorbește doar de fotbal ,fotbaliști și…… telespectatori !! Maine tragerea turului !! Mergem înainte cu o societate ,de data asta mondială ,greu încercată. Hai UTA !!!

    0
    0
  3. Nuuu si de data asta, de ce nu se pot intalni CFR si UTA, intr-un meci amical?
    „Juniorul a acuzat simptome încă de la începutul acestei săptămâni”…( poate e o viroza respiratorie ) i-as recomanda sa isi faca o retestare in alt loc, la fel cum au facut si cei de la CFR Cluj ( si rezultatele au fost negative!!! ), daca faci 10 astfel de teste, posibil ca rezultatul sa fie de exemplu, 5-5…
    De ce oare trebuie sa stea restul fotbalistilor in izolare, daca sunt sanatosi?!
    Respectiva persoana care este pozitiva, s-ar putea retesta la fiecare 48 de ore (urmand sa revina la antrenamente cand e sanatos), fara a fi implicat restul grupului care isi desfasoara activitatea …maine la LPF, se va discuta si aceasta problema…celelalte campionate mai vestice fac acest lucru!
    Hai UTA!

    0
    0
  4. Suntem handicapati. Ce dracu de boala e aia care creeaza super panica mondiala dar se vindeca cu zama de pui si stat 5 zile in casa. Oameni buni, de ce dracu nu ne continuam normal viata? Atata agitatie pt nimic. Cand aveam iarna gripa de ce dracului nu s-a creeat atat isterie? De aceea raman la parerea ca suntem super handicapati de prost informati.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button