Fotbal judetean

Și, totuși, Lipova II și Șepreuș au spus pas: Campionatul Ligii a 4-a va începe doar când testările pentru COVID nu vor mai fi obligatorii sau, cel puțin, nu atât de dese!





După decizia Comitetului de Urgență al AJF Arad, echipele afiliate au aflat doar că nu vor mai începe campionatele la termen, la 22 august (pentru Liga 4-a), respectiv 29 august, pentru Ligile 5 și 6. „De vină” este, bineînțeles, protocolul încă strict impus de autorități în contextul epidemiei de coronavirus, iar reprezentanții prim divizionarelor județene au dorit să afle care e planul diriguitorilor fotbalului județean pentru ei.

Așadar, aceștia din urmă, mai puțin reprezentantul Socodorului (absent motivat) au stat față în față cu Răzvan Cadar, președintele AJF, Ovidiu Coman și Andras Mako, cei doi vicepreședinți, Vasile Rad, secretarul AJF și Marius Măcinic, din partea Comisiei de Competiții. Principala concluzie a fost aceea că meciurile pe puncte se pot relua doar în mometul în care testările pentru COVID nu vor mai fi obligatorii sau, cel puțin, nu atât de dese. În acest moment, sunt prevăzute testări din 14 în 14 zile, la nivelul fotbalului județean niciuna dintre echipe netestându-se până în momentul de față.

Un alt punct important a fost legat de cele două nou promovate. Încă din start, Șoimii Lipova și Viitorul Șepreuș au spus că ele se vor înscrie la startul întrecerilor dacă sunt lăsate să joace duminica pe teren propriu. Astăzi, li s-a comunicat că ziua de meci la Liga 4-a rămâne sâmbătă și ambele au spus că vor rămâne să joace în Liga 5-a.

Datele vehiculate pentru demararea sezonului în primul eșalon județean sunt 19 și 26 septembrie, dar și 3 octombrie, dar: „E prematur să facem predicții acum, depindem exclusiv de deciziile care se iau la nivel național privind obligativitatea testărilor. Toate echipele cu care am discutat astăzi ne-au comunicat că nu pot susține financiar cele două testări lunare pre văzute în protocol, așadar e nevoie de o relaxare pentru a putea juca. Am stabilit, însă, că sunt suficiente 7-10 zile între anunțul de începere și prima etapă. Întâlnirea a fost, din punctul nostru constructivă, acum știm cu toții ce se poate și ce nu se poate realiza”, ne-a declarat Răzvan Cadar, președintele AJF.

Și tot ca o certitudine avem planul calendar al Ligii a 4-a cu 22 de etape, cu tur-retur, fără play-off sau play-out, așa cum ar fi trebuit să se joace în stagiunea precedentă. Totodată, combatantele de la nivelul primului eșalon județean trebuie să alinieze și două echipe de juniori, care vor evolua în competițiile oficiale miercuri și joi. Întâlniri după același tipar cu reprezentanții echipelor din ligile 5 și 6 vor fi organizate în perioada următoare.

Un comentariu

  1. La Sepreus este a doua promovare….cineva își bate joc de acești oameni cărora li se refuză accederea în liga 4 a…pacat …..o sa luam jucători de la ei….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button