UTA Arad

Tomozei, în premieră căpitan al UTA-ei: „Nu am realizat decât la final și e o onoare, nu putem fi mulțumiți cu un singur punct la ce meci am făcut la Pitești”





UTA rămâne neînvinsă în startul noului sezon de Liga 1, dar regretele sunt mari pentru ratarea celor trei puncte în deplasarea de la Pitești. Echipa arădeană a fost mai bună, și-a creat ocazii mai multe, însă erorile de la finalizare și cea din defensivă, de la golul Argeșului, au fixat tabela la 1-1.

Marius Tomozei l-a înlocuit pe autorul golului utist, Sorin Bustea, după un sfert de oră și a dus la bun sfârșit meciul, deși revenea după o accindentare, a doua în ultimele trei luni de zile. „Îmi primul rând, îmi pare rău de <<Crini>>, căci era pe val, marcase un gol frumos, avea moral și poate venea și cu alte realizări. Dar, dacă s-a apelat la mine, am încercat să-mi fac treaba cât am putut mai bine, deși e clar că-mi lipsește puțin vâna după cele două accidentări suferite în această vară. Important este să sunt bine acum, nu mai am probleme și mă pot antrena la capaitate maximă să recuperez din punct de vedere fizic, al tonusului”, spune fotbalistul sosit la UTA în vara anului trecut de la Metaloglobus.

În săptămâna în care a împlinit rotunda vârstă de 30 de ani, „Tomy” a și purtat în premieră banderola de căpitan al „Bătrânei Doamne”. Asta după ce Rus și Ilie au fost înlocuiți de Laszlo Balint, iar Iacob lăsat în tribună pentru acest meci. „Nici măcar nu eram nominalizat printre căpitanii UTA-ei și nici nu am prea realizat că port banderola. Cred că Ilie mi-a dat-o mie căci eram în zonă când el a ieșit de pe teren, acum că mă gândesc mai bine e, bineînțeles, o onoare să fii căpitan la UTA. În timpul meciului nu am realizat asta, eram concentrat pe ceea ce aveam de făcut, căci ne doream foarte mult să mai marcăm odată și să câștigăm la Pitești”, a adăugat fundașul arădenilor.

Ca și colegii săi, dar și antrenorul Balint, Tomozei vede remiza din Trivale mai degrabă ca pe un eșec. „Nu poți fi mulțumit cu un singur punct după un asemenea meci, în care ai avut 5-6 ocazii mari de gol, iar adversarul încă un șut pe poartă, pe lângă gol. Am fi avut un moral mai bun cu Iașiul, dar, chiar și așa, trebuie să ne adunăm și să câștigăm duminica viitoare. Dacă la Viitorul am câștigat un punct, cu Voluntari și Pitești am pierdut câte două și e normal să fie regrete și o mică frustrare. Dar, noi am băgat-o, tot noi o scoatem începând cu etapa ce vine. Imoortant este să fim cu toții sănătoși ca să putem munci așa cum ne cere Mister și vor veni și victoriile”, mai asigură experimentatul fotbalist al arădenilor.

În primele trei runde, Marius Tomozei a bifat 133 de minute, în deplasările de la Ovidiu și Pitești, pe când debutul UTA-ei pe noua arenă „Francisc Neuman” l-a ratat din pricina unei accidentări.

Foto: ProSport (Răzvan Păsărică / Sport Pictures)

3 comentarii

  1. Revenirea in joc a lui Tomozei și utilă și la timp . O indisponibilitate și la Ivan atrage atenția la poziția fundașului de margine mai ales după accidentarea lui Bustea Bustea pe care îl putem numi după evoluție fundas- mijlocas- realizator !! Adevărat cu disponibilitatea colegilor. E de actualitate. și o revigorare a lui Pleașcă . Are valoare ,experiență și e chiar indicat in întâlnirile cu ,,granzii”.,unde o greșeală e ireparabilă Atmosfera din lot e propice unor schimbări valorice Începutul nu e rău și. pare. că ,,ciocnirea” cu div. A e lina ,în condiții cu totul speciale .Poarta deschisa unor eventuale sosiri și minime ,dar și valorice. Hai UTA. !!!

    0
    0
  2. Capitani la UTA sunt cei care trag tare….,cu devotament maxim….
    Repet….daca era 3-4:0 pentru UTA,nu cred ca ar fi fost nimic neasteptat,dupa aspectul jocului….Ocazii enorme….
    Cu toate ca scorul nu se identifica cu realitatea….chiar am ratat cele 3 puncte,dar sa nu facem ingropaciune din asta….
    Atacantii,toti cei din lot,au nevoie de o descatusare clara,de a marca,indiferent ca ar fi Buhacianu,Cipri Rus,Ionita sau Hora…Si sunt ferm convins ca vor urma si victoriile….Aratam din ce in ce mai bine ca omogenizare,fizic,posesie….Ultima problema care trebuie cumva rezolvata,ca rezervele sa duca acea prospetime directa,nu roata de rezerva,de nevoie,aici vad lipsurile,inca…
    Drumul e lung,plin de greutati si neprevazute….Vom vedea….Il asteptam la Arad pe Pancu,ca nici nu ma intereseaza Iasi-ul,asa ca diversitate….Il vom „iubi”….Pierde si va zbura automat….Asa,ca divertisment….Are loc pe la Foresta,daca are……..Incercam sa il ajutam sa ajunga acolo…:-))))

    0
    0
  3. Vestiarul oricarei echipe,trebuie sa fie cumva echitabil,echilibrat,stiindu-si fiecare valoarea,cota si salarizarea realista….Atunci va fi o balanta de prietenie intru toti,deopotriva….
    Nu il pui la zid pe niciunul….Unul nu marcheaza,altul deraiaza in aparare,gafeaza,sunt ca si la o mama buna blanda(Balint) cu o nasa de botez(Apostu),care nu doreste sa faca diferenta intre copii…Ai gresit?Treci pe banca!Nu sunt roboti….dar daca perpetueaza in gafe,treci la meditatii….ai nevoie….
    UTA nu este mama ranitilor….Cel putin,nu ar trebui sa fie….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button