Cluburi polivalente

Robin Bretean – aur și argint la „naționalele” de Skandenberg Arm Wrestling! Sportivul Lipovei va reprezenta România la „ mondiale” și europene”





În acest weekend, au avut loc la Pitești Campionatele Naționale de Skanderberg Arm Wrestling la Pitești. Competiția a strâns peste 200 de sportivi la diverse la categorii, printre care s-a aflat și Robin Bretean, de la Șoimii Lipova.

La categoria Master 100 kg, mâna stânga, Bretean a devenit vicecampion național, pentru ca la cealaltă mână, puternicul sportiv să obțină rezultatul maxim. Robert Bretean a cucerit aurul și a devenit în premieră campion național.  „A fost o competiție puternică, împotriva unor concurenți bine pregătiți, care au venit să își măsoare forțele la cea mai puternică întrecere a României. Trebuia să fie organizată în primăvară aceasta ediție, dar a venit pandemia și a trebuit să continuăm pregătirea specifică cu toții încă vreo câteva luni. Încă de anul trecut mi-am propus să câștig titlul național la mâna reaptă, cea preferată de mine, dar iată că am reușit și un titlu de vicecampion la mâna stângă. Dorința de victorie a fost mare, cred că a contat și acest lucru acum când trag linia”, ne-a declarat sportivul.

După aceste rezultate, Robert Bretean și-a câștigat dreptul să reprezinte țara la competițiile internaționale. „Voi fi chemat la lotul național la cele două variante ale categoriei Master pentru Europene și Mondiale, programate în Ungaria, respectiv Georgia în acest final de an. Sau cel puțin așa se știe acum, s-ar putea ca pandemia să ne strice din nou planurile. Eu mă pregătesc în continuare și aștept convocarea, este o onoare pentru mine să concurez sub tricolor. Mulțumesc pentru sprijin clubului Șoimii din Lipova, care ne asigură condițiile de pregătire pentru nivel înalt de competiție”, a adăugat noul campion național al Aradului.

Paul Avram a fost primul sportiv legitimat la Șoimii Lipova care a cucerit titlul național la skandenberg în anul 2012, la categoria 85 kg.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button