Au trecut trei etape din sezonul 2020-2021 al Ligii 1, iar UTA e la mijlocul clasamentul cu 3 puncte din 9 posibile, semn al multiplelor remize și, implicit, al unui campionat echilibrat. Sigur, arădenii nu mai doresc să rateze întâlnirea cu primul succes stagional duminică, odată cu vizita celor de la Poli Iași, care pare o formație abordabilă ținând cont de ultimele rezultate: 0-4 la Botoșani și 1-4 acasă, cu Gaz Metan.
Din păcate, accesul spectatorilor pe stadioane rămâne interzis, dar abonații ar trebui să primească în curând cardurile nominale, cu codul de bară, pe baza cărora vor intra pe noua arenă „Francisc Neuman” când va fi cazul. „Oficialii” clubului UTA se vor ocupa de acest aspect în această săptămână și vor reveni cu un anunț cu data la care fanii fideli ai „roș-albilor” își pot abonamentele.
Până una alta, fanshop-ul oficial al clubului, www.1945.ro, a anunțat că suporterii își pot achiziționa tricouri oficiale ale echipei favorite, valabile pentru noul sezon al Ligii 1:
„Începând cu data 12 septembrie, modelul principal de tricou oficial pentru sezonul 2020-2021 este valabil pe site-ul nostru! Acesta poate fi achiziționat în 4 variante:
-Personalizat doar cu sigla UTA, 200 de lei
-Personalizat cu sigla UTA + sponsorii de pe piept + nume + număr 220 de lei
-Personalizat cu sigla UTA + toți sponsorii, 270 de lei
-Personalizat cu sigla UTA + sponsori + nume + număr, 290 de lei
Dorim să precizăm că, deocamdată, comenzile se fac în regim de PRE-ORDER deoarece nu se știe cu exactitate data în care vor putea fi expediate! Încercăm să le livrăm cât mai repede cu putință!”, anunţă cei de la 1945.ro.
se livreaza si in Canada?
scrie pe pe http://www.1945.ro, sau pe pagina lor de Facebook, primesti raspuns, aici ii un site de stiri sportive
Am facut abonamente,cu tot ce tine de sacrificii financiare,familiale,daca se intelege,stiind ca nu pot fi prezent la meciuri…5X600 Lei…Nici o problema,ma bucur ca am putut contribui si la spalat scaune,etc,am spalat….,dar sa fiu tratat ca un jegos,lepros….asta nu pot si nu accept….D-le Meszar,cititi asta,pentru ca optiunea mea de votare si a familiei mele este unica,pe dvs….
Niciodata nu am contestat conducerea,UTA,-ei,in general,dar ce dezamagire ne-ati servit….Dezamagitor…
Probabil stiti la ce ma refer….
Cu stima si repect….Cand uiti de unde pleci,cine te sustine neconditionat…..mnna…Nici o problema….Orice sut in fund va fi un pas inainte,va garantez asta….
Nu a răspuns nimeni,presupun ca răspunsul e NU.
https://www.1945.ro/
Ai telefon , adresa de email , e foarte usor sa afli ceea ce doresti
Da am rezolvat!Am abonament la magazin și cred ca sora mea poate sa îmi trimita.O sa le dau adresa ei din Arad.Multumesc de informație.
https://www.facebook.com/1945fanshop/…
un pic de informare nu strica… si in stire iti scrie site-ul de unde iei… si acolo ai formular de contact sa intrebi…
tu crezi ca stau aia sa vada cine-i intreaba de sanatate pe sportarad? pica para malaiata…