29/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Echipele UTA-ei vor debuta în Liga Elitelor pe teren propriu, cu Csikszereda! Derby-urile cu Poli se joacă înainte de vacanță, tot la Arad

Câte 24 de echipe, împărțite în două serii, vor lua startul în ediția 2020-2021 a Ligii Elitelor la fotbal, la categoriile de vârstă Under 19 și Under 17. UTA este singura echipă arădeană din competiție și face parte din seria de Vest cu ambele formații, cea Under 19 pregătită de Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Ștefan Boroș, respectiv cea de Under 17, antrenată de Dinu Donca și Adi Ungur.

Federația Română de Fotbal, care va contribui cu câte 4000 de euro pentru fiecare club, ca și suport pentru testele pentru coronavirus, a afișat și țintarul campionatului ce începe pentru „roș-albi” cu meciurile contra celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc. Debutul va avea loc pe 26 septembrie, pe „Motorul”, după care ambele formații se vor deplasa în orașul rival.

De altfel, vor trei dueluri cu echipe din Timișoara, adică împotriva celor de la Ripensia, LPS Banatul, plus derby-ul Vestului, cu ASU Poli. Acesta din urmă va fi programat în etapa a zecea, ultima anului, pe 28 noiembrie, în orașul de pe Mureș.

Iată, însă, întreg programul turului de campionat pentru cele două formații „roș-albe”:

TUR

Etapa 1 – 26 septembrie 2020      UTA – AFK Csikszereda

Etapa 2 – 3 octombrie 2020          Ripensia – UTA

Etapa 3 – 10 octombrie 2020        UTA – U Craiova

Etapa 4 – 17 octombrie 2020        Academia Gică Popescu – UTA

Etapa 5 – 24 octombrie 2020        UTA – LPS Bihorul

Etapa 6 – 31 octombrie 2020        U Cluj – UTA

Etapa 7 – 7 noiembrie 2020          UTA – Ştiinţa Craiova

Etapa 8 – 14 noiembrie 2020        Gaz Metan – UTA

Etapa 9 – 21 noiembrie 2020        UTA – LPS Banatul

Etapa 10 – 28 noiembrie 2020      UTA – ASU Poli

Etapa 11 – 13 martie 2021              CFR Cluj – UTA

RETUR

Etapa 12 – 20 Martie 2021              AFK Csikszereda – UTA

Etapa 13 – 27 Martie 2021              UTA – Ripensia

Etapa 14 – 3 Aprilie 2021 U Craiova – UTA

Etapa 15 – 10 Aprilie 2021              UTA – Academia Gică Popescu

Etapa 16 – 14 Aprilie 2021              LPS Bihorul – UTA

Etapa 17 – 17 Aprilie 2021              UTA – U Cluj

Etapa 18 – 24 Aprilie 2021              Ştiinţa Craiova – UTA

Etapa 19 – 8 Mai 2021                      UTA – Gaz Metan

Etapa 20 – 15 Mai 2021                    LPS Banatul – UTA

Etapa 21 – 22 Mai 2021                    ASU Poli – UTA

Etapa 22 – 29 Mai 2021                    UTA – CFR Cluj

Primele două echipe din fiecare serie la finalul sezonului regular vor juca în semifinalele competiției.

1
0
%d blogeri au apreciat: