UTA Arad

Pancu, după ce Iașiul a dat lovitura la Arad: „Am câștigam și tactic acest meci, pentru că ne-am creat superioritate în spatele liniei de mijlocași Albu – Roșu”





Poli Iași a fost condusă în două rânduri la Arad, dar a plecat cu toate punctele acasă după un ultim sfert de oră curajos și pragmatic. De altfel, Daniel Pancu a realizat că arădenii sunt expuși greșelilor în jumătatea proprie de teren și a urcat liniile.

Deși reușita lui Onea a fost, de fapt, o execuție personală de toată frumusețea, la fel ca și cea a lui Ursu, la cum au abordat finalul de meci moldovenii nu se poate spune că au „furat” ceva. „Am trăit foarte intens meciul, așa cum le trăesc eu. Am început foarte slab, putea fi 1-0 în minutul 1. Este vorba de mentalitatea clubului, care s-a luptat în ultimii ani cu retrogradarea, căci o echipă antrenată de mine trebuie să fie caracterizată prin curaj, atitudine și prin forță ofensivă. Lucrurile astea am încercat să le schimb în ultima lună de zile, pentru că, să nu uite nimeni, am preluat o echipă căzută din toate punctele de vedere. Ca să dau un exemplu, marți avem antrenamentul de forță al săptămânii, cel mai intens, normal ar fi câte patru reprize de dueluri e câte două minute. În urmă cu o lună, jucătorii mei rezistau maxim 30 de secunde, acum e cu totul altceva. Am lucrat foarte mult pe recuperarea mingii sus, presing, agresivitate, curaj, atitudine și organizare. În plus, cred că astăzi am câștigam și tactic acest meci, pentru că ne-am creat de multe ori superioritate în spatele liniei de mijlocași Albu și Roșu. Eram trei contra doi, Breeveld, Pasalia și Vanzo au făcut această morișcă și de acolo au plecat multe acțiuni periculoase”, a considerat Daniel Pancu la finele disputei de pe „Francisc Neuman”, care a învins-o și toamna trecută pe UTA lui Balint, din postura de „principal” al Rapidului.

Antrenorul moldovenilor a fost rugat să comenteze și cele două goluri de excepție, marca Ursu, respectiv Onea. „Îl știam pe Ursu că are șuturi bune de la distanță. Și-a încercat șansa și a prins un șut fantastic, la fel pot spune și despre Onea, care era la Afumați în Liga a 3-a și l-am avut ca adversar și pe care l-am urmărit mult. Mi-am dorit să-l tranfer la Rapid, dar îl aveam pe Ionuț Voicu în poziția aia…Cred că Adrian Mutu ar trebui să se uite foarte atent începând cu această seara la Onea”, a adăugat Pancu.

Ce urmează pentru Poli Iași după succesul de la Arad? „Poate sunt puțin atipic, dar nu sunt de acord cu marii înțelepți și antrenori ai României care pun rezultatul pe primul plan. Pentru mine, evoluția contează foarte mult, modul în care ne exprimăm, modul în care pierdem sau câștigăm un joc. Încă avem foarte mult de muncă, sunt lucruri elementare pe care nu mă așteptam să le găsesc de reglat în Liga 1. Ușor-ușor, e nevoie și de puncte, nu cred  că echipa asta este la mai mult de 50% in capacitatea ei reală”, a mai afirmat fostul atacant al naționalei.

Rugat să comenteze fața adversarului de azi, Pancu a adăugat: „UTA a transferat bine în această vară, a transferat pentru play-off, dar sunt lipsiți, clar, de omogenitate. Au avut mai multi jucători noi în echipă decât noi astăzi, lucrurile astea se văd. Nimeni nu poate avea rezultate peste noapte, dar jucătorii au valoare. Oricum suntem de abia la început, se pot întâmpla încă foarte multe, mai ales că de la locul 8 la 16 echipele sunt foarte, foarte apropiate valoric”

În etapa următoare, ieșenii au meci cu FCSB în Copou.

 

Un comentariu

  1. Mulți jucători ,,liberi” de fotbal. Sub statut profesional. După o săptămâna de lucru ca o pauza ,sa te. prezinți așa ! Din 25 de oameni doar doi responsabili. Bustea și Ursu. Puțin Cei mai multi pun ,,piedica”. unui antrenor neexperimentat ,fara idei și fără noroc. Poți drege busuiocul ,dar și poți da singur din mana locul in div. A !! Nu mai vorbim de intenții ,vorbim de cum vor evolua alții ca sa putem ridica. capul din rușine . Sănătos ar fi promovare de tineret atât cât se poate plus ,patru ,cinci seniori cu care sa poti construi ceva. Mai cu seamă ochii la buget. , ,,Suntem bucuroși că am venit la un club de tradiție ”. Au spus cei veniți . Bucuroși am fost și noi ,bucuroși și conducerea. O singura parte a rămas tristă . FOTBALUL. !! Așteptăm o redresare pe puncte ,nu pe vorbe. BAFTA. !!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button