27/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Cermeiul și-a luat revanșa în fața Pecicăi, în Cupă! Sasu: „Orice victorie e importantă pentru tinerii noștri” v.s. Grad: „Campionatul rămâne prioritatea noastră”

Echipele din Cermei și Pecica și-au împărțit victoriile la interval de trei zile. Sâmbără, în campionat, s-a impus Progresul, iar astăzi, în Cupă, Gloria Lunca Teuz, cu un scor identic: 3-1. Ambele dispute s-au jucat în Țara Sămădăilor, cu mențiunea că pentru acest joc gazdele i-au avut la dispoziție pe străinii, Christiner Werner și Didier Koula, dar și pe fundașii împrumutați de la UTA de curând, Răzvan Ivan și Eric Pașcu. De cealaltă parte, Dan Stupar și-a menajat 4-5 titulari, pe Dagău, S. Popa, Rădulescu, Capătă sau Puie.

Chiar dacă în campionat nu a acumulat niciun punct, Cermeiul se poate lăudă cu două victorii în Cupa României cu două colege de serii, ACS Poli și Pecica. „Indiferent de competiție, o victorie e mai mult decât binevenită pentru o echipă atât de tânără ca a noastră. Copiii au nevoie de moral, de încredere în potențialul lor, trebuie să realizeze că nu sunt mai prejos decât adversarii lor, doar că trebuie să rămână concentrați la maxim la fiecare fază. Într-adevăr, restul echipelor au și fotbaliști mai experimentați care te taxează la cea mică greșeală, dar și tinerii noștri cresc după meciuri ca acestea și vom arăta, zic eu, de la săptămână la săptămână tot mai bine. Până la urmă, toți au la bază o pregătire ca la carte, de la copii și juniori, doar că în stabilirea câștigătoarei contează de multe ori maturitatea și forța fizică. Bineînțeles, și mentalitatea și aspectul psihic, iar meciul de azi sper să fie un nou punct de plecare pentru noi. Am bătut meritat Pecica și am vrea să aducem la Cermei o formație de Liga 2-a, dacă se poate. Dar, până atunci,  trebuie să facem și puncte în campionat, chiar începând de vineri, la Dumbrăvița”, a spus Adrian Sasu, care a vorbit și despre debutanții Cermeiului. „Când ai pe teren și copii de 16 ani, mă refer la portarul Deak și fundașul Pop, e un semn clar ce strategie ai ales. A mai jucat azi și Ivan, de la UTA, un fotbalist bun, doar că se vede că nu s-a prea pregătit în ultimele 6 luni. În rest, Werner și Didier au adus, evident, un plus tehnic și tactic, căci, altfel, nici ei nu sunt prea experimentați”, a adăugat antrenorul secund al „sămădăilor”.

Ca și sezonul trecut, Pecica își pierde meciul de Cupă susținut în compania unei conjudețene. După Criș, a venit rândul celor de la Cermei să îi lase pe „galben-albaștri” în afara competiției KO. „Având un lot subțire din punct de vedere numeric, am decis să menajăm unii dintre fotbaliștii care au bifat mai multe minute în primele etape de campionat, pentru a nu risca să-i accidentăm sau să-i obosim. Chiar și în aceste condiții, am avut ocazii destul de bune la 0-0, iar echilibrul de pe tabelă s-a rupt la o intrare imprudentă în careu a juniorului nostru. Și la celelalte două goluri primite au intervenit greșeli personale pe care nu ai voie să le comiți la un asemenea nivel și cam așa s-a scris istoria partidei. Sigur, nu ne cade bine înfrângerea, dar nici nu putem spune că se compară cu dezamăgirea pierderii unui meci pe puncte. Cu atât mai mult cu cât acum, în condițiile în care accesul pe stadioane al spectatorilor e interzis, nu prea ai pentru cine să aduci echipe de eșalon superior la tine acasă. Campionatul rămâne prioritatea noastră, iar sâmbătă vrem să obținem a treia victorie la rând”, a punctat și Marius Grad, antrenorul secund al Progresului.

Dumbrăvița – Cermei și Pecica – Periam sunt duelurile weekendului în care sunt implicate cele două formații arădene ce s-au duelat astăzi, în cadrul turului doi al Cupei României.

2
0
%d blogeri au apreciat: