Fotbal femininȘtirile zilei

„Leoaicele” și-au făcut golaveraj pe terenul fetelor de la Fair-Play București





Chiar și fără două dintre titulare, Bozian și Sârbovan, AC Piroș Security a defilat pe terenul Ciorogârla, împotriva fetelor de la Fair-Play. Cu gol marcat chiar în primul minut de joc și cu 5-0 pe tabelă până la pauză, „leoaicele” au oprit tabela la 9-0 și au bifat al doilea succes consecutiv. Cu această ocazie, elevele lui Florin Bugar și-au și rotunjit golaverajul care era egal înainte de această deplasare (1-1).

Trimisă în avanposturi în locul lui Sârbovan, Tina Ancăș a înscris la prima fază, după care a urmat „potopul”. Aceeași jucătoare a mai înscris o dată în minutul 32, pentru „leoaice” mai punctând: Marcea (min. 15 și 35), Șuveț (16), Parlak (57, 67 și 84) și Drăgan (73). „Dând gol după câteva secunde joc, ne-am făcut rapid meciul ușor. Am dominat de la un cap la altul un adversar cu multe junioare, arțăgos, căruia îi urăm baftă mai departe. Sunt mulțumit de joc și de implicarea fetelor, dar nu pot accepta că ratăm atât de mult. Am dat 9 goluri, dar puteam mai marca încă pe atâtea dacă am fi valorificat ocaziile mari create. Împotriva unui adversar mai bun, cum va fi chiar cel de duminica viitoare, s-ar putea să plătim aceste greșeli la finalizare”, ne-a declarat antrenorul arădencelor, Florin Bugar.

Delegația „roș-albelor” se întoarce în această seară acasă tot cu trenul și pregătește următoare deplasare, ceva mai scurtă, la Prundu Bârgăului, de duminica viitoare.

Formații:

Fair-Play: Dragomir – Podgoreanu, Lăzărean, Șerbănuță, Anghel, Huțanu, Petrișor, Petre, Dănciulescu – Preda, Solonca. Au mai jucat: Ghinea, Cojocaru, Ghiță, Grigore, Nedelcu. Antrenor: Ion Bărbăciouru

Piroș Security: Maha – Olariu, Bot, Prisăcari, Marcea – Răduc, Șuveț – Bălaș, Parlak, Drăgan – Ancăș. Au mai jucat: Kugler, Bondre, Tomescu. Antrenor: Florin Bugar

Runda cu numărul trei al primului eșalon feminin a fost lipstă de surprize și anume: Banat Girls – Prundu Bârgăului  1-4, Selena Constanța – F. Becicherecu Mic 1-7, ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Vasas Odorhei 1-4, Olimpia Cluj – Alexandria 8-1, Carmen – U. Galați 3-0.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button