Știrile zileiUTA Arad

Balint consideră că UTA și-a recuperat echilibrul tactic, dar sublinează: „Din punct de vedere al atitudinii e mai greu de pregătit un meci cu Clinceniul, decât cel cu Dinamo”





Pentru prima oară de la promovarea în Liga 1, stafful tehnic utist a avut de gestionat de un ciclu săptămânal venit după o victorie. Luni, UTA a câștigat cu 1-0 pe teremul celor de la Dinamo pentru trei puncte imense venite înainte de vizita la Arad a unei formații abordabile, Academica Clinceni.

Confruntarea cu ilfovenii are loc tot luni seara, de la ora 21, pe arena „Francisc Neuman”, iar Laszlo Balint spune cum ajunge echipa sa la ora acestui meci. „Avem o altă stare de spirit după ultima etapă, dar am și încercat să nu trăim în euforie.  E important să dăm valoare rezultatului obținut la Dinamo, asigurându-ne victoria cu clinceni. Din punct de vedere al atitudinii e mai greu să pregătești un mecu cu clinceni, decât unul cu Dinamo. La București am avut destule resurse motiațivaționale, dar eu cred că toți jucătorii noștri au înțeles că abordarea trebuie să fie la fel pentru noi, indiferent de adversar. Cred că ne-am învățat lecția după meciul de acasă, când am avut anumite probleme. Cred că le-am reglat și aștept să se vadă acest lucru și la meciul cu Clinceniul”, susține antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Pe lângă primul succes stagional, în „Groapă”, arădenii și-au recuperat și organizarea tactică pierdută în meciul cu Poli Iași. „Într-adevăr, insist mult pe echilibrul tactic, atât pe momentul de posesie, cât și pe cel de non posesie. Într-adevăr, dacă facem o comparație între meciurile cu Iași și Dinamo, într-adevăr echipa a arătat mai bine luni. Băieții s-au apărat bine, dar acum va trebui să avem un atac pozițional consistent, dar și un sistem defensiv foarte bun care să ne permită să reacționăm bine când pierdem mingea. Am insistat mull pe acest aspect acum, jucătorii au înțeles că asta a fost o problema cu Iașiul. Am văzut implicare foarte bună din partea lor, cred că suntem bine acum. Suntem într-un progres și ca atitudine, spirit, ne-am scuturat puțin după Dinamo și e foarte important să fim responsabili și să rămânem pe această linie”, a adăugat Balint.

După testul anti-COVID din această săptămână, inclusiv Alex Oroian s-a negativat, așa că în acest moment UTA nu mai are fotbaliști infectați. În plus, Miculescu și Isac au deja câteva antrenamente bune alături de colegi, iar primul are șanse să fie confirmat în primul „11” și contra Academicii. „E important să avem cât mai mulți jucători apți, indiferent de vârstă. Dacă vorbim despre juniori, ne permitem să avem mai multe soluții la nivelul lor și, astfel, să putem gândi din mai multe perspective strategia. Mă bucur că Miculescu arată bine fizic, la fel și Isac. Oroian e încă în program separat de colectiv, Călin Popescu s-a integrat bine, e o cocnurență benefică pentru toți. Avem un lot echilibrat, numeric și valoric și acest detaliu nu poate aduce decât beneficii pentru progresul individual al fiecăruia. Concurența aduce la iveală acest aspect al progresului individual și colectiv”, a mai punctat tehnicianul „roș-albilor”.

Hrezdac, Ioniță, Oroian și Bustea nu vor fi cu siguranță convocați de Gyuszi Balint, însă incertitudinea planează și asupra lui Miho Klapan.  „Nu are o problemă medicală, ci e vorba despre o încărcătură pe miușchi și vom analiza dacă se impune asumarea unui risc de accidentare. Apar aceste probleme în urma efortului specific după perioadă de inactivitate, jucătorii trec peste dureri, dar pestedouă-trei zile e mai mult decât o durere, se poate transforma în ceva serios. Sunt dificil de gestionat aceste perioade de inactivitate și trebuie să ne asumăm riscuri cât mai puține”, a mai explicat Balint.









6 comentarii

  1. Devine din nou interesanta incarcatura care cade din nou pe umerii lui Mister Balint,logic….Cand nu ai suficienti,incerci sa improvizezi,apoi cand ai suficienti,sunt greu de ales…E de bine,in sensul bun…Ai curaj sa incerci fara Denis Rusu,ca junior?Nu prea as crede…
    Cred ca linia de fundasi e clara si nu cred ca se pune problema de a inlocui pe Erico sau Benga(doamne ce tremurici ma apuca cand se scrie Benga)…stiind din ce cauza.
    Nu consider puncte pierdute,decat cu Iasiul,din pacate….O trecem la accidente,sper…Se mai intampla…si clar ca se vor mai intampla si pe lungul parcurs al campionatului si altele,nedorite…dar daca,asa cum spune si Balint si vedem si noi,daca ai atitudine,daruire,temperament…nu pierzi si abordezi fiecare meci la maxim,e cu totul altceva….
    Iar imi pare rau sa o spun,trebuie un alt staff de preparatori fizici,urgent,rapid….Iacob ne-a descris voalat,fara a arata direct cu degetul mijlociu in sus,spre Radu Alexandru….Diplomatic…Citez”Sunt portar si am avut crampe deja din minutul 60″ adica s-a referit cu sageti directe….Dar vedem si noi asta,nu trebuie sa fii mare cunoscator al fenomenului..Vom vedea….Hai ca putem mult mai mult….UTA!UTA!UTA!

    0
    0
    1. Crys ce vrei să spui? Balint e pe picior de plecare la Dinamo, sau ce ,că nu înțeleg ce vrei să spui !!! UTA mai are nevoie de un mijlocaș și un atacant cu experiență pregătiți fizic ,se pare că Morar este dat uitării și este normal cît de inutil este pt echipă! Hai UTA victorie cu Clinceni ….

      0
      0
      1. Am vazut pe facebook comentarii de genu….Balint din iarna la Minamo….cconfirmat…si intrebam daca stie cineva despre asta

        0
        0
  2. Meciul cu Clinceniul, bineanteles va fi la fel de greu ca si cum a fost cu Minamo, Clinceniul o echipa foarte muncitoare si ambitioasa, foarte bine organizata in teren de Poenaru, o echipa care a dat de furca UTA-ei in toate intalnirile directe !!! Dar acuma UTA. este o echipa mut mai solida si mai cu experienta si de aceea cred ca baietii vor da totul pe teren pt. cele 3 puncte si cu o atentie maxima in aparare cat si pt. a pune stapanire la mijlocul terenului acolo unde se va da adevarata batalie pt. a castiga meciul !!! Sper si sunt convins ca va iesi bine dar… MARE ATENTIE la CONTRAATACURILE Clinceniului !!! VA UERZ MULT SUCCES BAIETII !!! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
  3. Dinamoul a trecut ,vine clinceniul o echipă fara identitate dar care joacă un fotbal plăcut cu atacuri în viteză și care într-adevăr luptă pt balon. UTA trebuie sa pregătească partida foarte serios și să o căstige pt a sta liniștită în pauza care urmează . Eu am văzut că UTA nu se descurca pe noua iarbă cam de proasta calitate ,ar fi recomandabil sa nu se mai ude gazonul înainte de meci ,e suficient sa fie udat de dimineață că la ora jocului sa nu fie umed că se rupe .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button