Știrile zileiUTA Arad

Concursul sportarad.ro și-a desemnat câștigătorii concursului aniversar, UTA 75: Află dacă ești pe lista premiaților!





Sportarad.ro, în parteneriat cu Silviu Turc  (Laura Flowers) și clubul UTA, și-a desemnat câștigătorii concursului aniversar (UTA 75). Am făcut-o transparent, prin tragerea la sorți transmisă în direct pe pagina de Facebook a site-ului nostru , iar astăzi vă prezentăm și lista câștigătorilor cu premiile alocate pe baza numărului de telefon. Din motive de confidențialitate, nu vom publica numerele de telefon complete, dar cititorii noștri se vor identifica pe baza primelor 4, respectiv ultimelor trei cifre.

Mai mult, cititorii noștri care au pus mâna pe unul dintre cele 75 de premii au primit deja un SMS cu textul ”WIN”, urmând ca începând de vineri, 9 octombrie, câștigătorii să și poată intra în posesia premiilor. În funcție de timpul lor liber, ei îl pot contacta pe partenerul nostru, Silviu Turc, la numărul de telefon  0759669777, care le va da toate detaliile despre locația din care își vor putea ridica premiul. Vă reamintim  că fondul de premiere se învârte în jurul sumei de 15 mii de lei.

Deocamdată, vă prezentăm lista celor 75 de câștigători pe baza numerelor de telefon:

Tricou Legendă: 0742…777

Pix+ o carte despre istoria UTA-ei: 0756…503

Hanorac: 0753…309

Fular: 0748…955

Carte despre istoria UTA-ei: 0744…687

Minge cu semnături: 0745…579

Șapcă: 0745…618

Fanion: 0766…053

Breloc + o carte despre istoria UTA-ei:  0746…146

Pernă scaun tribună: 0745…915

O carte despre istoria UTA-ei: 0744…010

Eșarfă: 0740…195

Tricou Liga I:  0755…074

Cană: 0745…341

Tricou Liga a II-a: 0721…785

Fular: 0723…695

Tricou Liga a II -a: 0741…192

Fanion: +4676…2584

Șapcă: 0742…915

Tricou Legendă: 0773…423

Hanorac: 0753…511

Fanion: 0774…034

Șapcă: 0725…389

Pernă scaun tribună: 0746…237

O carte despre istoria UTA-ei: 0770…125

Minge cu semnături: 0741…583

Cană: 0745…615

Hanorac: 0749…797

Eșarfă: 0747…251

Fular: 0742…655

Tricou Legendă: 0722…132

Șapcă: 0732…082

Pix + o carte despre istoria UTA-ei: 0748…928

Fanion: 0731…844

Tricou Liga I:  0727…432

Breloc + o carte despre istoria UTA-ei 0749…016

O carte despre istoria UTA-ei: 0743…654

Tricou Liga a II-a: 0763…171

Pernă scaun tribună: 0743…819

Eșarfă auto: +34699…3514

O carte despre istoria UTA-ei: 0741…554

Breloc + o carte despre istoria UTA-ei 0741…896

Cană: 0744…459

Pernă scaun tribună: 0747…188

Tricou Liga I:  0746…324

Tricou Liga a II-a:  0756…156

Breloc + o carte despre istoria UTA-ei 0740…547

Pix + o carte despre istoria UTA-ei: 0746…698

Fular: 0752…579

O carte despre istoria UTA-ei: 0744…725

Tricou Legendă: 0754…512

Pix + o carte despre istoria UTA-ei: 0742…723

Tricou Liga I:  0746…019

Hanorac: 0745…396

Cană:  0746…748

Eșarfă: 0752…239

Minge cu semnături:  0741…787

Pernă scaun tribună:  0722…398

O carte despre istoria UTA-ei: 0756…754

Breloc + o carte despre istoria UTA-ei 0749…393

Eșarfă: 0751…047

Cană: 0746…131

Minge cu semnături: 0740…995

Tricou Liga I: 0748…392

Tricou Legendă: 0749…144

Fanion: 0748…880

Șapcă: 0748…120

Fular: 0770…441

Tricou Liga I: 0741…913

Minge cu semnături: 0747…488

Hanorac: 0734…457

Tricou Liga a II-a: 0785…664

Pix + o carte despre istoria UTA-ei0740…137

O carte despre istoria UTA-ei: 0741…308

Voucher Abonament de la Tribuna I 2020-2021: 0728…141

  • Fiecare câștigător va primi și o plachetă aniversară după modelul de mai jos









Un comentariu

  1. A ridicat cineva vreun premiu pana acum? Eu de joi tot încerc sa sun la numărul din articol și nu răspunde nimeni….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button