Știrile zileiUTA Arad

Hora resimte lipsa fanilor pe noul stadion „Francisc Neuman”: „Parcă evoluăm fără un jucător”





UTA nu a reușit să lege două succese în Casa Liga 1 și rămâne în jumătatea a doua a clasamentului. Meciul împotriva Academicii Clinceni a fost unul destul de închis pentru arădeni care au trimis doar două mingi pe spațiul porții lui Vâlceanu.

Fotbalistul care a reușit să-și cadreze execuțiile a fost Ioan Hora, omul de trei puncte din „Groapă”, din urmă cu o săptămână. „Din păcate, în seara asta doar atât am putut. Am dat peste un adversar obișnuit cu prima liga, noi acum ne-am întâlnit cu Liga 1 după 12 ani. Trebuie să fim umili și să muncim din greu pentru a duce victorii, altfel ne va fi destul de greu”, a precizat atacantul de 32 de ani al „roș-albilor”.

„Bătrâna Doamnă” rămâne fără succes pe teren propriu de 7 luni de zile, între arenele „Motorul” și „Francisc Neuman”. „Personal, mă simt foarte bine la UTA, dar altfel e păcat că acest stadion nu dispune și de fanii echipe noastre. Când jucăm acasă parcă evoluăm fără un jucător, în inferioritate, atât de mult simțim lipsa suporterilor”, mai susține Hora.

Șutul pe direcția portarului, după pasa lui Morar și „capul” trimis pe mijlocul porții din centrarea lui Roșu sunt principalele ocazii irosite de arădeni contra Academicii.









7 comentarii

  1. Horica nu stie sa faca o preluare ca nu sunt suporterii pe stadion???Cred ca are un avantaj…..In 2007 era doar cu nasul pe sus pe centru,acum este marele salvator???

    0
    0
  2. Hora, te felicităm pentru golul cu Poli de acum 12-13 ani dar acum, cu părere de rău, dar nu mai faci față. Simon Petre cedat la Lipova cred că vă bagă in buzunar pe toti 5 atacanti. Sper să-l ducă Balint inapoi urgent.

    0
    0
  3. HORA !!! Un jucator bun cu calitati dar se c-am vede ca, a trecut anii peste el ,asa se vede de pe margine, poate ma insel eu si este intr-o pasa proasta de scurta durata datorita relatiilor de joc ? Sper ca isi va reveni si va fi dinou jucatorul pe care il stiam, foarte bun !!! UTA. noastra , nu reuseste sa dea randament la fazele de finalizare in fata portii , nu se gasesc cele mai bune solutii pt. a da goluri !!! Speram ca in aceste 2 saptamani de pauza sa se remedieze aceste aspecte negative, SUCCES !!! FORTA UTA !!!

    0
    0
  4. Ai dreptate Horica,dar nu ne lipsește un jucător ci mai mulți, poate ai o scuză că nu are cine sa te bună in valoare deși și această valoare e cu semnul”?”,bine că vine pauza, dacă nici peste 2saptamani nu vom putea alerga tot meciul sau sa avem o altă exprimare înseamnă că s-au greșit multe,mai ales transferuri de care cineva va trebui sa răspundă.

    0
    0
  5. Voi jucati fara 4jucatori in fiecare meci. Si unul in minus esti chiar tu. Sper sa va treziti ca va bateti jov de Arad, UTA, suporteri, Balint si de fotbal

    0
    0
  6. Hai ca o sa fie bine..am incredere că îți vei da drumul la joc și o sa ne faci fericiți cu goluriile tale.
    Baftă Hora..si multa concentrare in joc..

    0
    0
  7. Normal ca te simti bine Horica la UTA,dar vei face ceva ca sa ne simtim si noi bine?Acuza scuza cauzalitatea?Momentan personajul lipsa despre care spui,esti exact tu…Da goluri si asisturi si mai discutam…Hai ca poti….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button