18/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

În weekend, fanii UTA-ei sunt așteptați să-și ridice abonamentele de tip card!

Odată cu activarea softului ce face funcționali turnicheții postați la căile de acces în tribunele și peluzele arenei „Francisc Neuman” , „oficialii” clubului UTA au putut emite abonamentele de tip card, cu un design special, pe care le vor împărți începând din acest weekend celor mai fideli suporteri ai săi. Aproximativ 2500 dintre aceștia și-au rezervat un loc pe noul stadion al Aradului încă din primele trei zile ale campaniei de vânzare a abonamentelor: 20-23 august, primind cu acea ocazie o dovadă a „achiziției” cu care se vor prezenta acum pentru ridicarea cardului. Abonamente s-au mai vândut și online.

Mai jos aveți comunicatul  clubului fanion al Aradului, în care aveți toate detaliile:

”Clubul UTA îi anunţă pe suporterii care au achiziţionat abonamente pentru sezonul 2020-2021 în sesiunea din august că distribuţia cardurilor de abonament are loc la Arena Francisc Neuman după următorul program:

Vineri, 16 octombrie 2020, între orele 15:00 – 18:30

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, între orele 10:00 – 14:00

Abonaţii sunt rugaţi să aducă dovezile primite odată cu achiziţionarea abonamentelor.

De asemenea, îi informăm pe suporterii care au achiziţionat abonamente online, de pe platforma https://uta.iabilet.ro/, că distribuirea cardurilor va avea loc în curând, data exactă urmând să fie anunţată.

Tot în perioada următoare vom organiza o nouă sesiune de vânzări de abonamente”.

4
0
%d blogeri au apreciat: