Știrile zileiSuperliga

Patronul Botoșaniului și-a pus la zid antrenorul: „Croitoru a pierdut pe mâna lui, a gândit-o bine Balint cu Erico…Începe să-mi fie frică și de retrogradare”





FC Botoșani pierde acasă cu UTA, 2-3, iar Marius Croitoru a izbucnit la finalul meciului. Antrenorul îl pune la zid pe arbitrul Horațiu Feșnic și spune că acesta ar trebui să renunțe la arbitraj. Vlad Morar a făcut de toate la Botoșani! A marcat de două ori și a pasat decisiv la reușita lui Erico.

„A fost un meci frumos, păcat că l-am pierdut. A fost și greșeala aceea de arbitraj, dar și greșelile noastre. Sunt dezamăgit, pentru că sunt niște puncte pierdute. E greu să mai visezi la play-off în aceste condiții. N-am mai câștigat de foarte mult timp pe teren propriu. O seară tristă, una peste alta. A fost un meci deschis, noi am jucat fotbal atât cât am putut. Însă lucrurile nu sunt simple. Începe să-mi fie frică și de retrogradare. Echipa are potențial, se poate redresa. Dar când te bați singur de maniera asta…”, a spus Iftime pentru Gsp.

Marius Croitoru a fost numai nervi în timpul meciului cu UTA. A acuzat arbitrajul și a fost eliminat după golul marcat de Erico. La finalul meciului, antrenorul a pus tunurile pe Horațiu Feșnic. Cu toate acestea, Valeriu Iftime îl consideră vinovat pe antrenor pentru serie dezastruoasă din acest început de sezon: „Croitoru a pierdut pe mâna lui, în primul rând. A jucat fără fundași centrali și cu portarul ăla care nu e în formă deloc. Are doi stoperi și el joacă acolo cu Țigănașu. Dacă-l aveam pe Șeroni, poate era mai eficient la fazele fixe. A gândit-o bine Balint când l-a introdus pe teren pe Erico, are talie și ne-a pus probleme. Să ne măsurăm lungul nasului, zic”, a mai spus patronul lui FC Botoșani.

„Nu e atât de groaznică viaţa, dar el (n.r. – Marius Croitoru) e foarte ambiţios aşa şi sper să meargă mai departe. Uneori vorbeşte mult şi rezultatele sunt proaste”, a încheiat Valeriu Iftime la TelekomSport.

prosport.ro

Un comentariu

  1. Poate ca acesti conducatori din fotbalul romanesc ar trebui sa invete si din infrangeri,,,Daca si-ar fi adus un antrenor serios care sa stie sa faca o echipa si daca ar fi investit in cresterea de jucatori ,ar fi avut motive de nemultumire,,,tocmai de asta cred ca a fost o victorie meritata..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button