UTA Arad

Balint, despre Iacob: „A devenit mai matur, mai înțelept, e printre primii trei portari din România”





Deși a început bine campionatul între buturile „Bătrânei Doamne”, Horațiu Moldovan și-a pierdut din concentrare și Florin Iacob își reintra în drepturi. De altfel, la prima sa apariție în culorile UTA-ei în Liga 1, încununată cu succesul cu 1-0 al arădenilor pe terenul lui Dinamo, goal-keeperul brașovean a fost desemnat omul meciului.

De atunci, în 450 de minute oficiale, Iacob a încasat trei goluri, toate din faze fixe. Dintr-un corner cu Hermannstadt și cele două penalty-uri de la Botoșani, dând multă siguranță echipei. Practic, portarul de 27 de ani a redevenit punctul de referință al „roș-albilor” din sezonul regular al Ligii a II-a, „paranteza play-offului fiind una în general sub așteptări pentru majoritatea utiștilor. „Florin Iacob este același portar pe care îl cunosc de foarte mulți ani. Doar că, cred eu, pe măsură ce au trecut sezoanele peste el, aceste meciuri cu miză, meciuri cu presiune, a devenit mai matur, mai înțelept, să spunem, și știe să gestioneze în primul rând momentele mai dificile cu el însuși. Este extrem extrem de important pentru un portar să înțeleagă că nivelul de concentrare trebuie să rămână constant bun, dacă vrea să aibă un randament care să ofere siguranță echipei”, consideră Laszlo Balint.

Balint: ˝Iacob este printre cei mai buni goal-keeperi din țară˝

Antrenorul „Bătrânei Doamne” merge mai departe cu raționamentul său și-l vede pe Iacob în topul portarilor din Liga 1. „Când eram încă Liga 2-a eu vă spuneam că Iacob este printre cei mai buni goal-keeperi din țară. Acum, zic eu, Iacob este în primii trei portari din România și probabil acum foarte multă lume ajunge să îmi dea dreptate. Randamentul lui este unul pe măsură, dă siguranță echipei prin absolut tot ceea ce face”, mai susține Balint.

Florin Iacob a ajuns la 52 de prezențe pe scena primului eșalon românesc: 41, în tricoul Brașovului, 6 – în cel al Chaijnei și cele 5 bifate deja cu UTA.

2 comentarii

  1. Nu exista pe lume om, cu o personalitate si moral de beton,nu exista roboti in sport…Unii isi pot controla starile emotionale,psihice,dupa cum pot,altii mai putin…Dupa o evolutie maxima in cursa pentru promovare,ceasornic elvetian,in acel blestemat Play-Off,Iacob nu a reusit neaparat niste jocuri bune si Mister Balint nu a facut abstractie cu el, ulterior,aratandu-ne ca exista pentru oricine o alternativa…
    Ma rog….depinde si de ce fundasi ai in fata…
    Caracterul denota multe…Iata-l acum,din nou pe acel Florin Iacob,pe care il stiam,cu care nu ai emotii in poarta,indiferent de situatii…Felicitari si succes maxim mai departe!
    In primul rand,sanatate maxima,intregii echipe si succes cu Gazul….apoi mai vedem…

    0
    0
  2. Ca joc de picior cred că e cel mai bun din Romania, dacă va fii constant in continuare și nu repetă greșelile din trecut poate ajuta mult UTA dar și naționala, poate exagerez dar la cum iese Tătărușanu pe centrări sau cum gafează unii sau alții poate spera și Iacob la națională!!?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button