Baschet

Baschetbalistele arădene, ocolite de COVID cu o săptămână înainte de participarea la turneul de la Satu Mare: Rotariu și Bondor revin, la rândul lor, pe parchet!





FCC Baschet Arad se pregătește de debutul în ediția 2020-2021 a Ligii Naționale de Baschet Feminin, ce va avea loc pe 27 noiembrie, la turneul de la Satu Mare, contra orădencelor de la CSU Rookies. Conform protocolului medical impus de FRB, „galben-albastrele” au făcut o primă testare pentru coronavirus,iar veștile sunt bune. Bogdan Bulj nu și-a pierdut nicio piesă din angrenaj, ba, mai mult, o va avea din nou la dispoziție și pe Alexandra Rotaru. Junioara Aradului a ieșit pozitivă pe 16 octombrie și încă odată în urmă cu două săptămâni, iar acum se poate – în sfârșit – întoarce pe parchet. Totodată, și antrenorul secund, Cristi Bondor, contact direct cu o persoană infectată cu COVID, e „curat” și va pune umărul la pregătirea echipei pentru primul turneu al LBNF.

Totuși, momentul adevărului prinind testarea arădencelor, dar și a celorlalte combatante, va fi pe 24 noiembrie, cu 48 de ore înainte de intrarea în „bulă”. După „încălzirea” cu Oradea, pentru Hadzovic și colegele sale urmează adevărate examene cu gazdele de la Satu Mare și Universitatea Cluj, cu someșencele fiind vorba și despre revanșa pentru eliminarea din Cupa României.

Altfel, ca urmare a înregistrării unei incidenţe a cazurilor de Covid-19 de 7,44 la mia de locuitori, municipiul Satu Mare a intrat de joi, pentru 14 zile, în carantină la ordinul șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Totuși, competiţia nu va fi afectată însă de carantinarea oraşului, doar că baschetbalistele şi oficialii echipelor participante, printre care şi cei din Arad, vor avea nevoie de declaraţii pe propria răspundere. Cu toate că vor avea două rânduri de teste PCR proaspete.

FOTO: Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button