Fotbal feminin

E derby în fotbalul feminin din vestul țării: Piroș Security poate termina pe podium dacă le bate pe „verișoarele” de la Becicherecu Mic





Când reprezentantele județelor rivale, Arad și Timiș, ar fi trebuit să se înfrunte în cadrul etapei a 6-a a Ligii I feminin, Florin Bugar încă lupta pentru viața sa după infectarea cu coronavirus. Ulterior, portdrapelul fotbalului feminin timișan ani de-a rândul din postura de tehnician al prim divizionarei CFR s-a stins tragic pe patul de spital, iar o parte dintre jucătoarele de la Piroș Security și Fortuna Becicherecu Mic s-au văzut la căpătâiul profesorului lor și nu pe „dreptunghiul verde”.

Viața și-a urmat cursul, etapele s-au scurs, iar cele două formații încheie turul și anul cu un derby al orgoliilor. Ambele sunt calificate deja în play-off, dar miza punctelor rămâne ridicată și într-un caz și în altul. „Leoaicele” au fost puse rapid pe picioare de Dan Cuedan, care a obținut 13 puncte din 15 posibile de la preluarea echipei și vrea să treacă cu bine și de meciul cu viceliderul. „Nu cred că puteam fi mai inspirați în alegerea antrenorului după despărțirea tragică de Florin Bugar. Dan Cuedan a făcut și face o treabă excelentă, s-a mulat perfect pe temperamentul fetelor și a scos tot ce-i mai bun din ele. Chiar dacă am obținut calificare în play-off încă de la finalul restanței de la Alexandria, considerăm și punctele cu Becicherecu Mic foarte importante pentru viitorul apropiat al clubului. Suntem conștienți că vom avea în față o echipă foarte bună, cu jucătoare de lot național, dar cu o implicare totală din partea tuturor fetelor și prin respectarea sarcinilor venite de la antrenor avem șansele noastre pentru un rezultat bun”, spune Liviu Ilea, directorul sportiv al celor de la AC Piroș Security.

Pentru Sârbovan, Sucilă, Neacșu, Șuveț sau Prisăcari este un meci special atâta timp cât au venit de la Arad chiar de la Becicherecu Mic. Dumitrița Prisăcari va avea parte și de un duel aparte cu Nadejda Colesnicenco, colega sa de la naționala Republicii Moldova, de care – de altfel – s-a despărțit de doar două zile după au jucat contra reprezentativelor Spaniei și Cehiei. Timișencele, pregătite de ex. polistul Sorin Brândescu, vor avea o absență importantă în internațioanala „tricoloră” Cosmina Dușa, dar vin la Arad cu experimentatul vârf, Laura Rus, care până în vară a evoluat peste hotare, la Anderlecht Bruxelles.

Duminică, 6 decembrie, de la ora 11, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, ar trebui să vedem la lucru următoarele echipe:

AC Piroș Security: Maha – Șuveț, Ancăș, Prisăcari, Marcea – Bozian, Răduc, Sucilă – Parlak, Olariu, Drăgan.

Becicherecu Mic: Cosmina Roșu – Bistrian, Hațegan, Codrescu, Heisu – Deca, Colesnicenco, L. Grigore, Șodincă – Ienovan, Rus.

Arbitri: Răzvan Ladăr (Zalău) – Marius Matica (Oradea), Alina Mihoc (Arad)

Clasament

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button