Fotbal feminin

Fotbalistele de la Piroș Security fac cinste Aradului, dar autoritățile locale se uită în altă direcție: „Mă gândesc să mut echipa într-un alt oraș!”





În sporturile pe echipă, Aradul își numără pe degetele unei singure mâini echipele prezente în elită. UTA și handbalistele de la Crișul au promovat în vară, însă ultimele au și aruncat deja prosopul, pe când FCC Baschet Arad și AMEFA nu o duc prea bine din punct de vedere financiar și nu pot emite mari pretenții. În schimb, fotbalistele de la AC Piroș Security sunt într-o ascensiune evidentă, cu toate că au trecut prin drama pierderii antrenorului Florin Bugar. Și toate astea fără sprijin din partea autorităților locale.

Ieri, elevele lui Dan Cuedan au obținut al cincilea succes la rând, învingând-o într-o restanță din etapa a 7-a pe Fortuna Becicherecu Mic, formație cu pretenții de titlu, care – printre altele – și-a permis repatrierea din Belgia a atacantului naționalei, Laura Rus. În vară au mai sosit și alte internaționale, precum Cosmina Dușa sau moldoveanca Colesnicenco, iar jucătoare precum Dumitrița Prisăcari sau Cristina Sucilă nu au mai avut loc în echipa timișenelor. Chiar cele două jucătoare au marcat golurile succesului pentru arădence, care termină sezonul regulat pe podium și păstrează șanse matematice la titlu în urma disputării play-offului la primăvară.

Bucuria a fost mare în tabăra „leoaicelor”, care au sărbătorit-o și pe Tina Ancăș, care ieri a împlinit 21 de ani. „Un rezultat bun care ne propulsează pe podium. Fetele au făcut un joc extraordinar și vreau să le felicit pentru felul cum au tratat meciul acesta de o importanță deosebită, contra unei echipe bunem care de ani de zile domină fotbalul feminin din vestul țării și nu numai. Eu cred că am fost peste echipa din Beicherecu Mic”, susține Pavel Piroș, patronul echipei de fete a Aradului.

După decesul antrenorului Florin Bugar, exista riscul ca fotbalistele „roș-albe” să-și piardă reperul, însă: „Am găsit calea pentru a trece peste acel moment greu. Am făcut terapie de grup cu un psiholog, am avut discuții individuale cu fiecare jucătoare, în așa fel încât să le ridicăm moralul și să reușim să le punem pe linia de plutire. Am reușit, suntem o echipă care vrea să se bată la titlu în acest an, dacă Dumnezeu ne ajută. Suntem în cărți, putem să obținem un rezultat bun pentru fotbalul feminin arădean. Succesul de azi i-l dedicăm lui Florin Bugar, care știu că ne-a privit mereu de acolo de Sus, chiar acum s-au făcut 6 săptămâni de când ne-a părăsit. Antrenor rămâne Dan Cuedan, e prietenul meu, m-a ajutat în momente grele și are rezultate excelente. Îi mai mulțumesc și directorului sportiv Liviu Ilea pentru bunul mers al echipei, am gândit împreună strategia și probabil vom găsi tot împreună soluții și în play-off pentru a duce această echipă cât mai sus pe culmile fotbalului feminin”, a adăugat Piroș.

2-0 cu Becicherecu Mic este, poate, cel mai important rezultat din istoria de 5 ani de zile a clubului Piroș Security Arad. Patronul acestuia, Pavel Piroș, a avut ambiția să facă o echipă puternică de fete după ce a renunțat la finanțarea divizionara secundă masculină, Șoimii Pâncota, doar că eforturile sale nu sunt sprijinite și de autoritățile locale arădene. Nu mai departe de această  toamnă, gruparea de fotbal feminin a solicitat „colosala” sumă de 55,800 de lei pe bază de proiect depus la Centrul Cultural Municipal, dar i s-a spus nu. „Din păcate, noi nu am primit bani de la autoritățile locale, care nu știu de ce, dar au ceva cu fotbalul feminin. Totuși este o echipă ce joacă în Liga 1, este a Aradului, ne batem la titlu și ar trebui să fie o mândrie pentru fotbalul arădean. Este foarte greu din punct de vedere financiar  să țin această echipă, care, iată, de azi e pe podium, dar vom încerca să găsim soluții. După rezultatele bune pe care le-am avut, poate că autoritățile arădene ne vor ajuta și pe noi. Am primit sprijin de la Federație pentru testele COVID, dar cheltuielile sunt extraordinar de mari. Avem fete care fac naveta de la Timișoara sau din alte localități, avem jucătoare străine care au contracte în derulare în așa fel încât să aibă drept de muncă în România. Avem nevoie de sprijinul autorităților, numele echipei e Piroș Security Arad, nu scrie altă localitate. Dacă nu vor, mă gândesc să mut echipa într-un oraș unde să fiu ajutat și financiar și mai ales, respectat”, a concluzionat cu amărăciune președintele formației de pe Mureș, care intenționa să organizeze la Arad una dintre grupele Champions League la fotbal feminin, dar costurile ridicate și infrastructura deficitară i-au schimbat planurile.

AC Piroș Security a strâns 23 de puncte din cele 11 etape scurse din sezonul regulat al Ligii 1 la fotbal feminin și a terminat anul pe locul 3, la egalitate de puncte cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, dar cu rezultat direct mai bun: 1-1 pe terenul harghitencelor.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button