Baschet

FCC Baschet Arad revine pe parchet de abia la finalul lunii următoare, Bulj a decretat o săptămână de vacanță!





După ce a concentrat turneele în luna decembrie, jucându-se chiar și cu câteva zile de Crăciun și în primele zile ale noului an, Federația Română de Baschet a decretat o lună și jumătate de pauză între turul şi returul LBNF. Există și un motiv pentru această „paranteză” lungă, respectiv meciurile echipei naţionale din calificărille pentru FIBA EuroBasket, programate pe teren neutru, la Istanbul, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie.

România mai are jucat cu Cehia şi Italia, iar printre „tricolorele” convocate de antrenorul Ayhan Avci se numără şi Ecaterina Armanu, componentă a FCC Baschet Arad. Alte două jucătoare ale Aradului, Marta Fodor şi Dora Ardelean, sunt incluse pe o listă de rezervă a convocărilor, ca urmare a posibilităţii de accidentări sau infectare cu Covid-19. Toate jucătoarele convocate la naţională, inclusiv cele de pe lista de rezervă, vor efectua teste pentru coronavirus, pe 26 şi 29 ianuarie.

Revenind la echipa „galben-albastră”, tehnicianul sârb Bogdan Bulj le-a acordat o săptămână liberă jucătoarelor sale, Hadzovic şi colegele sale urmând să revină la antrenamente luni, 25 ianuarie. Arădencele au mai avut parte de o mini-vacanţă la finalul anului trecut, cu ocazia Crăciunului.

Returul este programat să debuteze undeva la sfârşitul lunii viitoare, cel mai probabil în perioada 27-28 februarie, dar FCC Baschet Arad mai are de disputat restanța cu CSU Phoenix Constanţa, programată undeva pe 13 sau 14 februarie, pe teren neutru. Aşadar, mai mult de o lună fără meci oficial, arădencele sunt nevoite să-şi menţină tonusul şi forma sportivă şi să se ferească pe cât posibil de COVID, mai ales că ies pentru câteva zile din circuitul obişnuit al echipei.

Se revine la sistemul etapelor normale?

În 19-20 februarie are loc turneul final al Cupei României, competiţie la care Aradul nu s-a calificat, pentru ca returul Ligii Naţionale să debuteze o săptămână mai târziu. Federaţia va anunţa luna viitoare şi unde vor avea loc primele turnee din retur, asta dacă între timp nu se va trece la sistemul cu etape, dată fiind avansarea campaniei de vaccinare şi cazurile tot mai puţine de Covid-19 din ţară. Totul va depinde şi de autorităţi, chemate să prelungească sau nu, la mijloc de februarie, starea de alertă din România.

Cel mai probabil, președintele Marcel Urban nu va avea fonduri pentru a întări echipă cu o extremă de top ce ar putea ridica nivelul echipei, cu obiectivul de a ataca finala campionatului. Fondurile nerambursabile din direcția Primăriei vor sosi undeva în luna aprilie, când jocurile sunt cam făcute în campionat, iar bani în plus de la mediul de afaceri arădean nu sunt de găsit în această perioadă.

FCC Baschet Arad ocupă locul 4 după zece etape, cu 18 puncte, dar în cazul unei victorii în restanţa cu Constanţa, vor încheia turul pe podium, mai exact pe poziţia a treia. Primele două clasate sunt campioana „en-titre”, Sepsi, 20 de puncte şi neînvinsă până acum şi CSM Satu Mare, 19 puncte, dar şi ele cu o restanţă de jucat. În „careul de aşi” e şi CSU Olimpia Braşov, 19 puncte, care şi-a disputat toate meciurile din tur, 11 la număr.









Un comentariu

  1. „iar bani în plus de la mediul de afaceri arădean nu sunt de găsit în această perioadă.” Buna seara domnilor, un manager bun gaseste bani in plus la mediul de afaceri din orice oras.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button