UTA Arad

Antrenorul Laszlo Balint și fotbalistul Cristi Bustea – suspecți de infectarea cu COVID, emoții mari pentru rezultatele testelor PCR chiar în seara dinaintea meciului de Cupă!




Veste proastă pentru UTA cu o zi înaintea meciului din optimile Cupei României cu Universitatea Cluj. Antrenorul Laszlo Balint și mijlocașul Cristian Bustea sunt suspecți că au COVID-19 și au intrat în izolare. Cei doi au ieșit pozitivi la coronavirus în urma efectuării testului rapid.

La conferința de presă de astăzi, premergătoare jocului cu ”U” Cluj, a fost prezent antrenorul secund Alin Pînzaru, fostul antrenor al celor de la Brăila sau Alexandria care a intrat în stafful UTA-ei în vara anului trecut, înaintea startului play-offului Ligii a 2-a. „E o situație inedită pentru mine cel puțin, aș fi preferat să nu fie în fața dumneavoastră azi, dar situația o impune. Momentan s-au făcut toate tesările pentru COVID, așteptăm și  noi rezultatele, lotul pe care l-am pregătit este 100% apt pentru deplasare”, au fost cuvintele antrenorului secund al lui Laszlo Balint.

Alexandru Meszar, conducătorul „Bătrânei Doamne”, a confirmat faptul că antrenorul Laszlo Balint e suspect de COVID, mai ales că i s-au făcut trei teste rapide, dintre care două au ieșit pozitive și unul neconcludent. Totodată, mijlocașul Cristian Bustea nu face deplasarea la Cluj, pentru meciul de cupă din aceleași motive. „Au fost mici simptome la antrenorul principal al echipei noastre, am efectuat imediat teste rapide care, din păcate, au ieșit pozitive. Din acel moment, antrenorul Laszlo Balint a intrat în izolare, la fel și un jucător care a avut și el test pozitiv, Cristian Bustea. Restul lotului și al staffului tehnic va pleca conform programului în această după amiază la Cluj”, a punctat Meszar.

Emoții pentru rezultatele testelor PCR

Dacă testul PCR al lui Laszlo Balint confirmă infectarea cu COVID, UTA va trebui să se descurce fără antrenorul său în următoarele 14 zile, când echipa le va întâlni, pe lângă Universitatea Cluj, în Cupă, pe Chindia Târgoviște (în deplasare, sâmbătă 13 februarie) și pe FC Botoșani (acasă, pe  22 februarie), în cadrul etapelor cu numărul 23 și 24 ale Ligii 1. Aceeași discuție e valabilă și pentru Bustea, ca să nu mai vorbim despre posibilitatea ca deseară să mai fie confirmate și alte cazuri de coronavirus în lotul utist. Vă reamintim că în cazul în care arădenii vor fi în imposibilitatea de a alinia o echipă pentru meciul de Cupă cu U. Cluj, din  motive legate cu infectarea cu coronavirus, acesta nu se va reprograma ci va fi peirdut cu 3-0, la „masa verde”.








Articole de la JOHNNYBET



10 comentarii

    1. Antal ai ocazia încă o dată să-i faci echipa lui Balint și să-i demonstrezi cum se așează niste jucători în teren. As fi bucuros că UTA să obțină victorii pe linie fara Balint pe bancă că să-și de-a seama toți că problema înfrîngerilor acasă e cauzata de acesta. Hai UTA ARAD cu victoriile .

      0
      0
      1. Oare cand e urmatorul curs de licenta pro?… sunt asa de multi aspiranti pe acest site ca s-ar putea efectua intr-o locatie din Arad.

        0
        0
      2. Licenta Pro e prea usoara pentru ei! Cursurile si examenul musai sa fie pe Facebook. Si pot antrena direct echipe de Champions League sau nationale.

        0
        0
      3. Hai ma mai dute….! Si problema victoriilor din deplasare al cui este….? Tot al lui Balint nu?
        Nu zic ca nu sa gresit pt ca cu totii gresim dar sa fii asa rautacios …. doar de esti anti UTA SA TIMICIOREAN….asa ca mars

        0
        0
      4. Ești neam cu Kovaci? Te întreb că văd că folosești același limbaj de lemn.???🤔🤔🤔🤔

        0
        0
      5. Cum poti sa tii doar selectiv cu UTA, acum da – acum gherla, doar ca sa demonstrezi tu ce minte desteapta ai ?

        0
        0
      6. o rugaminte la tine … te rog nu mai pune ˝apostrof˝la userul CUCU … cred ca din cauza asta se opresc toate comenturile tale in filtre si trebuie sa le aprob manual, cand le vad …

        0
        0
      7. halucinant sa i vezi asa indivizi pe aici,mergi si mai mananca seminte la meci la beliu sau felnac-fara sa le jignesc pe cele 2-bine ca numa acasa ne antreneaza Balint,in deplasare nu merge :)) Nici mie nu mi convine ce facem acasa,da ca nou promovata ,lot,bani,logistica,etc stam foarte bine!! sau voi vreti sa luam campionatu altfel Balint e slab :))) fara el ne plimbam de mana cu petrolul si u cluj parerea mea…era bine at nu? ce mai comentati ,ca faceam egal cu recea si nu bateam la diferenta mare pe pandurii :))

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button