UTA Arad

UPDATE! Fundașul lateral, Andrei Peteleu, a semnat cu UTA! Ce spune Meszar despre mutarea lui Oroian la CFR Cluj și colaborarea cu Apostu?





Până la urmă, Laszlo Balint își va primi fundașul lateral care-i lipsea. Nu este vorba despre portughezul Vitor Bruno, la care UTA a renunțat după ce a aflat că jucătorul e infectat cu COVID, ci despre Andrei Peteleu (28 de ani). Vorbim despre un triplu campion național cu CFR Cluj, grupare cu care a mai câștigat și o Cupă a României. Fundașul a evoluat pentru „feroviari” în 13 meciuri și în sezonul 2019-2020 înainte de a pleca, în pauza dintre tur și retur, la Sheriff Tiraspol. În Republica Moldova și-a început treaba de abia în vara anului trecut, bifând 11 meciuri, 8 în campionat, două în preliminariile Champions League (victorie cu Fola Esch, din Luxemburg și înfrângere cu Qarabag, din Azerbaidjan) și unul în preliminariile Europa League (înfrângere cu Dundalk, din Irlanda).

Negocierile cu Peteleu ar trebui încheiate în această seară

De la 1 ianuarie 2021 a devenit jucător liber de contract și chiar dacă a mai avut oferte de la Voluntari sau Clinceni se pare că, deseară, va deveni oficial jucătorul „Bătrânei Doamne”. „Suntem în negocieri avansate, fotbalistul ne așteaptă la Cluj. Mai sunt unele detalii ce trebuie discutate, dar nu cred că vor fi probleme. Vă reamintim că perioada de transferuri s-a încheiat doar pentru fotbaliștii aflați sub contract cu alte echipe,  jucătorii liberi de contract pot fi aduși oricând, așa cum este și cazul lui Andrei Peteleu”, a explicat Alexandru Meszar.

Revenind, Andrei Peteleu este născut la Bistrița pe 20 august 1992. De-a lungul carierei sale a evoluat în primele două ligi la Gloria Bistrița, Delta Tulcea, FCM Târgu Mureș, Săgeata Năvodari, Petrolul Ploiești, CFR Cluj și Sheriff Tiraspol. Fotbalistul e la bază fundaș dreapta, dar are destule meciuri oficiale disputate și în stânga defensivei. În toamna lui 2019, Peteleu a evoluat și în trei partide din grupele Europa League pentru CFR Cluj, două cu Lazio și unul cu Rennes.

Meszar susține că UTA își va scoate investiția prin cedarea lui Oroian la CFR Cluj

Conducătorul UTA-ei a mai vorbit și despre despărțirea de Alexandru Oroian, care, așa cum vă informam, va ajunge în curtea campioanei CFR Cluj. „Oroian nu pleacă gratis. În primul rând nu este o surpriză, căci plecarea lui a fost pregătită în momentul când am știut că vine Adrian Petre. Ne aglomera prea mult în zona ofensivă, iar fotbaliștii juniori nu pot crește și evolua doar dacă joacă. Din moment ce aveam 6-7 jucători Under, șansele de a juca erau mai puține pentru unii dintre ei. Astfel, am ales varianta să fie cedat la CFR Cluj spre binele lui și spre binele nostru. Este un transfer definitiv, dar trebuie să știți că UTA nu cedează nimic fără a câștiga ceva. Câștig este și o cedare a unui jucător pe care nu-l mai plătește. O să ne recuperăm investiția cu Oroian, doar atât pot să spun”, a precizat Meszar în legătură cu plecarea mijloacașului de bandă de 19 ani de la UTA.

Apostu nu are monopol la UTA, ci: „Doar am externalizat serviciul de scounting firmei sale de impresariat”

Tot legat de transferuri, cel care conduce destinele echipei fanion a Aradului a clarificat și termenii colaborării cu impresarul Bogdan Apostu și firma acestuia, Fusion Group Agency. „Știu că suporterii noștri sunt convinși că UTA lucrează cu unul – doi impresari. Vreau să vă spun că nu este așa, din contră nu avem nici un impresar cu care lucrăm. Conducerea UTA-ei nu e ca altele din România, care se pricep la toate. Noi am considerat că nu avem resursele necesare și știința de a face scouting. Tocmai din aceste motive am externalizat serviciul de scouting unei societăți de specialitate, condusă de Bogdan Apostu. Această firmă, FGA, se ocupă de căutarea jucătorilor pentru clubul UTA. Poate nu se știe, dar nu toți fotbaliștii care au sosit la UTA în vară și acum sunt impresariați de FGA, firma lui Bogdan Apostu e doar intermediară. Fiecare fotbalist are impresarul lui, astfel la echipă au ajuns numai în această iarnă un brazilian, un rus și un lituanian. Prin această colaborare, am extins aria de scouting și suntem foarte mulțumiți de rezultate. Eu zic că avem un procentaj destul de mare de reușită când vorbim despre jucătorii care au confirmat și cei care nu au confirmat. De obicei acest procentaj la foarte multe cluburi este mai scăzut decât este la noi acum”, mai susține Alexandru Meszar.

UPDATE!

În această seară, la Cluj, acolo dispută mâine meciul din optimile de finală ale Cupei României, clubul UTA a oficializat achiziția lui Andrei Peteleu. Fundașul lateral a semnat contractul că arădenii în prezența impresarului Bogdan Apostu și al team managerului, Dorin Stana. ”Clubul nostru a parafat o nouă achiziție în această seară: Andrei Ionuț Peteleu a devenit fotbalistul UTA-ei. Născut pe 20 august 1992, Peteleu joacă pe postul de fundaș dreapta. A făcut junioratul la Gloria Bistrița, în culorile căreia a debutat pe prima scenă. Cluburile din cariera sa sunt: Delta Tulcea, FCM Târgu Mureș, Săgeata Năvodari, Petrolul Ploiești și, mai ales, CFR Cluj, cu care a cucerit trei titluri de campion al României! Internațional de juniori și tineret al României, Peteleu a trăit și atmosfera cupelor europene, iar anul trecut a fost echipierul trupei moldovene Sheriff Tiraspol. Bun venit la UTA!”, este anunţul clubului UTA, pe site-ul oficial.

25 comentarii

  1. Citeva comentarii 1. Dl Meszar ne spune : „…Câștig este și o cedare ( ? ! ) a unui jucător pe care nu-l mai plătește. O să ne recuperăm investiția cu Oroian, doar atât pot să spun..” …..Sa fim seriosi ! Oroian putea fi incercat si pe alt post, fundas dreapta , de exemplu, dar nu s-a vrut, jucatorii lui Apostu…trebuiau sa joace, baiatul nu se incadra in „tactica” lui Balint. Baiatul e de prin Medias si s-a cam saturat sa nu progreseze fotbalistic la UTA. Parerea mea este ca-la fel ca si cu Costin si Stahl, si altii..UTA e in pierdere. 2. Ne mai spune dl Meszar : „..Conducerea UTA-ei nu e ca altele din România, care se pricep la toate…”. Stiam , de mult, asta,.. conducerea UTA se pricepe doar la dubla proprietate a celor tineri. Cu ce o fi mai destept Dl Iftimie, de la Botosani, care scoate si vinde pe banda rulanta tineri foarte buni ? Cum naiba, dansul gaseste straini foarte buni ?. Si in plus botosaniul joaca si fotbal…placut. La UTA, fostii mari jucatori nu au fost implicati in cautarea de talente. A trebuit sa faca boala Covid unii, ca UTA sa il descopere pe Rusu…la 30 km de Arad. Cum pleca unul ” terminat” de la UTA cum joaca fotbal bine, pe unde apuca ( Seroni, Florea, Crisan,,etc) Ecchipe de juniori de la UTA din ultimii ani ( cea a lui Gaica, in speial), au fost imprastiate , aiurea , fara noima. In timpul asta UTA devine Campioana Nationata ( cred ca si…internationala) la impotenta… de a nu putea castiga acasa. Manageriatul sportiv nu se rezuma decit la a lua bani publici si a-i gestiona, necesita experienta in fotbal, pricepere si inconjurarea cu oameni care pricep fenomenul. Vor veni vremuri grele, multi s-au intarit ( Arges, Voluntari samd), se vor injumatati punctele, se vor egaliza clasamentele….va mai putea UTA castiga doar afara ? Mi-e greu sa cred.

    0
    0
    1. Îi avem pe Hrezdac(sper să-și revină cît mai repede) și Adi Petre doi jucători tineri și foarte bătăioși. Îl avem pe Rusu foarte tehnic (este primul an în Liga 1 ,venit direct din L III-a ,nici măcar din L II.) Sper sa revină și Tescan un alt fotbalist tehnic ,sezonul acesta e greu pt ei ,se joaca mai dur etc…dar din sezonul viitor eu cred că vor progresa foarte mult.Oroian e un jucător care a ajutat echipa in Liga aII-a dar e prea frágil pt Liga I (totuși l-aș fi dat împrumut la CFR nu definitiv) Miculescu e cam plafonat în ultimele două sezoane ,nu știu ce e cu el ,incredibil cum a scăzut,cînd intră în teren parcă e fără vlagă

      0
      0
      1. Tescan si Rusu sunt imprumutati. Hrezdac l-au dat la mama dracului la Hunedoara in loc sa-l lase prin Arad . Are dreptate cine sa mearga sa vada juniori ? Pacurar sau Gradinaru( mennnn). Dragan sau Petcut ? Sa fim seriosi . As fi curios care sunt jucatorii aia veniti prin alti impresari . In afara de Petre …..cam 0 in rest.

        0
        0
        1. Tescan și Rusu sînt aproape 100% ai echipei UTA. Rusu negociază un transfer definitiv iar Tescan practic nu mai aparține de nimeni (nici un club).

          0
          0
          1. Rusu trebuie sa negocieze ? Si Uta nu are de negociat cu cei de unde-l cumpara ? Ma voi credeti ca cineva scapa de un jucator din care pot face un banut pt clubul lui asa ….pe ochii frumosi ca e vorba de Uta ? Sa fim seriosi . Vine Craiova si pune coco jos si l-a luat . Nu maruntisul aruncat de Uta . Bine ca primeste 500000 pe Vulturar 40000 pe Negoiescu 1400000 pt Man si ei vor moca tot. Ca ce ?

            0
            0
        2. Pai Apostu e nascut in hunedoara daca mai are vreo casa pe acolo se duce el si il vede. Pe astia din judetul arad se pare ca e greu ca sa-i vada asa acolo e mai aproape de el. ???

          0
          0
    2. Oroian fundas dreapta ?? Nea caisa vorba unui antevorbitor , ce Dzeu servesti la micul dejun , fara suparare acum…

      0
      0
      1. Asta am remarcat si eu 🙂 …poate nici Guardiola nu ar avea fantezia asta sa-l reprofileze fundas dreapta.
        Jucatorii mai sa-l bata cand au mers la el in tribuna….si doctoru’ se crede mereu mare antrenor. Ne putem da seama ce s-ar intampla ca el sa mai si fie ascultat, sau doamne fereste sa ajunga la putere si sa-si bage nasul in chestii din astea fotbalistice…

        0
        0
  2. Oroian, fundaș dreapta în liga 1….oare s-a dat liber la achiziționarea de droguri… Omule, spune ce fumezi sau bei… pentru ca faci afirmații ce pendulează între halucinant și halucinogen!!!

    0
    0
    1. Asta abereaza la fel de fiecare data,la el e caz cronic deja,pergamente de comentarii si analize fara cap si coada dar daca ii dai o minge sa dea o pasa de 2 metri cred ca da pe langa ea.La meciul cu Clinceni in prima repriza il facea pe Rusu in toate felurile,cand a vazut rezultatul final si faptul ca Rusu a dat gol si pasa de gol plus inca o pasa de gol pt Simo a disparut ca porcul in cucuruz ca sa nu zic mai rau.A asteptat meciul cu Sibiul sa isi arunce iar ineptiile pe aici,acum e iar pe cai mari el le stie pe toate.Asemenea specimene nu se potolesc niciodata,pai sa ajunga jucatorii sa te fugareasca prin tribune din cauza ca ii faci in toate felurile pe aici si tu tot sa nu te potolesti inseamna ca ai probleme grave la mansarda.Macar pe prostu ala de dascalu,dimitri si eu mai stiu ce nume folosea pe aici nu il stia nici dracu,dar pe omul asta il cunosc majoritatea de aici.Ar trebui sa ii fie rusine numai ca din pacate nu a fost acolo cand s-a impartit rusinea!! Si daca vrea lucrurile astea i le spun si fata in fata,nu ma ascund dupa un nick sau injur lumea pe aici si fug ca altii.Iar cei care tot aveti treaba cu Apostu si Balint pe aici mergeti ma si spuneti-le in fata daca va tine,nu va place de Apostu duceti voi jucatori mai buni pe bani mai putini.Ca din gura e cel mai usor sa dai,mai greu e sa faci ceva concret de exemplu sa iei un bilet virtual macar sau un fular.

      0
      0
  3. Pun pariu cu tine Cosmine ca daca Seroni, Stahl sau Cosmin mai jucau la UTA dupa parerea ta erau cei mai prosti jucatori din Liga1. Sa fim seriosi, jucatorii nostri titulari sunt mult peste ei. Are dreptate Meszar, avem o rata de succes destul de mare cu jucatorii adusi de Apostu. Asta nu inseamna ca e 100%

    0
    0
  4. Va „exploda” Oroian la Cluj?
    Nimeni nu e amic cu baba Vanga ca să știe. Poate da, poate nu.
    Cert e că la UTA avea șanse minuscule sa o facă.
    Așa că e mai bine sa fie lăsat să plece. Pentru toți e mai bine.
    La fel, e mai bine că e vândut și nu împrumutat. Altfel investesc clujenii într-un jucător care e al lor, e logic.
    Singurul lucru care sper sa fie in contract este ceva procent la revânzare.
    Oroian a avut tot atâtea șanse în acest campionat ca și Rusu. Dacă nu a reușit la fel de bine poate fi o chestiune de conjunctură. Sper sa reușească mai bine la Cluj, îi doresc succes!

    0
    0
    1. Sa fim seriosi acum , crezi ca Oroian va fi jucatorul U21 al CFR-ului ? 100% va fi imprumutat undeva in Liga a doua , iar adevarul ca acest lucru ii va fi benefic , va putea asa sa prinda meciuri in picioare

      0
      0
  5. In sfarsit meszar vine cu niste explicati la cateva intrebari , as vrea sa aud parerea sa despre stadion si gazon si ce soluti are ? Un jucator interesant acest peteleu acum sa vedem va confirma sau nu oricum cu acest transfer pe benzi am trebui sa fim in regula. Despre oroian ce sa zic daca ar fi jucat in perioada de aur al UT-ei cand erau gornea, birau, lereter, brosovschi, petescu, Sima , dembrovschi, domide si ceilalti si ar fi facut gesturile si mofturile pe care Lea facut ar fi fost urechiat si fugarit si la propriu si la figurat de coechipieri sai pai cred ca nu mai calca in arad pentru mult timp. Pai de ce noi nu putem avea scouteri nostri , bine ca avem cate 3 antrenori la grupele de juniori cred ca un club care se respecta are departamentul de scouting propriu . Ati putea aduce ex jucatori Ut-ei sa lucreze in club. Inteleg ca nu sunt bani dar nici firma lui Apostu nu cred ca face ceva gratis. Macar asa se termina cu incertitudinea asta ala e al lui Apostu si joaca iar celalat nu pentru ca e impresariat de altcineva.

    0
    0
    1. Hai sa fim seriosi,ce departam de scounting propriu…o fi uta barca sau city sau chiar ajax sa trimita 4-5 oameni prin toate colturile lumii si aia sa vada n spe jucatori,sa ghiceasca ei ce i in cap la aia si asa mai departe…e buna de gluma…asa ceva nu are nimeni de la noi sau europa de est…Voi chiar credeti ca apostu e inpresar la toti strainii astia…iarasi gluma buna dc credeti asta :))

      0
      0
      1. Nu trebuie sa mearga in toate colturile lumii doar pe la echipele la care am imprumutat jucatori si daca joaca bine sa vina din nou la club sau la echipele din judet si din tara sa gaseasca jucatori. Un ludogoret sau sahtior iti spune ceva si mai sunt cateva. Avem probleme cu tineri pentru ca nu ii vede nimeni ce facem? Daca ar fi dupa tine nimic e bine asa avem una din cele mai bune academie si la echipa mare nu ajung jucatori tineri pe rusu din intamplare a fost gasit deoarece sa jucat un amical cu lipova si a jucat foarte bine daca nu nu venea asa ca este o problema si trebuie rezolvata cumva . Imi aduc aminte ca acu cativa ani a fost cineva care se ocupa cu asa ceva la club dar nu isi facea treaba bine si era sa retrogradam in liga 3 si de aceea meszar a schimbat strategia dar uite ca exista multe vorbe si discuti in legatura cu jucatori lui Apostu si balint asa ca pana la urma trebuie sa se faca ceva.

        0
        0
    2. Confunzi slanina ardeleneasca cu ciolanul miticienesc…Au existat jucatori mari din pepiniera UTA-ei…Unii au reusit cat de cat,altii,pentru ca au existat generatii foarte bune,nu au fost sprijiniti,cu cineva alaturi…Pe atunci nu existau impresari…Am fost coleg de generatie cu Bujor Varsandan,nu pot sa-l uit…probabil ca cel mai bun produs,vreodata din pepiniera UTA-ei veche…Restul sunt discutii fara rost…,ce si cum….ce s-a intamplat cu el,ulterior,nu este momentul de dezbatere….Cine stie,cunoaste….
      Nu incerc nimic de aducere aminte,dar acei juniori,pe atunci,erau mult peste nivelul celor de acum….Mult peste cei actuali….

      0
      0
  6. Important pentru UTA e ca jucatorii sa bage mingea in poarta. Ca de aia s-au facut fotbalisti sa bage mingea in poarta . Nu conteaza cu ce impresar sunt. Ca de asta duce lipsa echipa UTA de GOLURI.

    0
    0
  7. Nu s-a putut ca sa se tina echipa a 2-a,cel putin gandind asta,atat financiar cat si faptic…Era aproape imposibil si regret enorm,cu toate ca si din cauza pandemiei,nu ti-ai putut evolua juniorii,care au muncit ani de zile,cu dorinta de a ajunge la echipa mare…Mereu regretam situatia…Iti duci tineretul pana la nivel de Elite,national,apoi asistam ca nu-i mai avem…Trece putin timp,dupa care ii vedem performand,altundeva,lejer…Pai cum sa nu fii frustrat?
    Departe de mine gandul de a arata cu degetul,dar ceva nu se gestioneaza bine…
    Lipseste clar echipa satelit,sub orice forma posibila….Acolo poti roda juniorii,poti pedepsi(cu toate ca nu imi doresc asa ceva),elefantii cu figuri si fite…UTA trebuie sa aiba echipa satelit,neaparat!
    Urmaream aseara un site,cu Mister Gaica si Mugurel Ungur,care,la vremea lor,nu au avut nici o problema de a evolua in ligi inferioare,pana a ajunge la UTA,unde au performat la maxim…Pur si simplu,m-au incantat…Asta era atitudine….Hmmmm…
    Multe si multe….

    0
    0
    1. Ai și n-ai dreptate, doctore! Întradevăr, echipa lui Sandu Gaica trebuia menținută și plasată în liga a treia (conform regulamentului, echipele de primă ligă pot cere loc în liga a treia pentru sateliți), iar costurile nu ar fi fost cu mult mai mari decât la liga 4. Salariile puștilor nesemnificative, 9 deplasări în total, din care 4 în județ și 5 în Timiș, deci în ziua meciului, fără cazări la hotel și altele! Plus că mai puteai duce jucători de la grupele mai mici (2002, 2003 sau 2004) să joace alături de cei de 2001.

      0
      0
      1. Totuși, la fel cum se întâmplă și la grupele mai mici, grupa lui Sandu abunda de jucători aduși de pe alte meleaguri, nu mai puțin de 14 din tot lotul. Grupele mici sunt formate doar din arădeni iar cu cât înaintează în vârstă sunt înlocuiți cu alții, de pe alte meleaguri! Iar Buji Vărșăndan face parte din cei mai talentați juniori arădeni crescuți de UTA sau la Arad, generația 1968 fiind una dintre cele mai productive, i-aș numi aici pe Buji, Labu, Cheregi, Țucudean, Bunaciu, Negrău, Nădăban, Besserman, nu mi-i amintesc acum pe toți, fie că au fost crescuți de UTA, Școala Sportivă, Strungul sau Vagonul! Plus că atunci se marșa mult și pe copii aduși din tot județul, mai rar sau deloc de pe alte meleaguri!

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button