Baschet

Salarii blocate la FCC Baschet UAV Arad până la „securizarea locului 3”!





Dacă împotriva lui CSM Satu Mare era nevoie de ziua perfectă pentru o victorie, nimic nu prevedea eșecul fetelor de la FCC Baschet UAV Arad în fața CS Universității Cluj, cu atât mai mult cu cât meciul s-a jucat în Polivalenta de pe Mureș. Sigur, absența suporterilor cântărește ca și în cazul UTA-ei, dar în sportul cu mingea la coș calculele sunt ceva mai simple și sunt legate de bugete și, implicit, de componența loturilor. Iar „galben-albastrele” erau pe foaie mai puternice decât someșencele și, totuși, tabela a arătat 60-59 pentru oaspete. Singurul aspect pozitiv, dacă e să găsim unul, ar fi acela că arădencele nu și-au pierdut totuși avantajul meciurilor directe în fața Clujului, care în tur pierduseră la 2 puncte diferență.

Noaptea fost lungă pentru conducerea FCC-ul, iar dimineața plină de discuții. Individuale, cu fiecare jucătoare și antrenorii echipei, dar și la comun, cu întreg vestiarul. Nici postul „principalului” Bogdan Bulj nu era prea sigur aseară, dar azi decizia a fost pentru continuitate.

Până la urmă, măsurile sunt de ordin pecuniar și nici nu ar trebui să le doară prea tare pe Hadzovic și colegele ei. Tot ce au de făcut acestea este să-și confirme statutul de favorite în ultimele meiciuri rămase de disputat în sezonul regulat, cinci la număr. Și asta pentru că cel de-al șaselea, cel cu campioana Sepsi Sfântu Gheorghe, e – practic – pierdut înainte de a începe. „Ne-a durut extrem de mult eșecul cu Clujul, la care nu ne așteptam niciodată. Prin urmare, era normal să luăm unele decizii, care s-ar putea să nu convină, dar ele sunt de bun simț. Până ce nu va securiza locul 3 înainte de intrarea în play-off, întreaga echipă are salariile blocate. Obiectivul se poate realiza și, de fapt, trebuie realizat la turneul de la Cluj, unde le întâlnim formațiile din Târgoviște și Brașov. În ceea ce privește marea noastră dorință, aceea de a juca finala campionatului național, cred că nu e cazul să ne mai exprimăm la cum au decurs lucrurile în partida cu Satu Mare. Speranța moare ultima, dar trebuie să privim și realitatea în ochi, iar ca buget și, implicit, ca lot nu ne putem apropia de primele două clasate”, ne-a declarat Marcel Urban, președintele FCC Baschet UAV Arad.

În clasamentul la zi din Liga Naţională, lider detaşat se menţine Sepsi, 28 de puncte, urmat de Satu Mare (un meci mai puţin disputat), 25 de puncte, Arad şi Braşov, ambele cu 24 de puncte. Clujul e pe 5, cu 22 de puncte. Urmează la sfârşitul acestei săptămâni un nou turneu din retur, la Sfântu Gheorghe şi meciuri pentru arădence cu liderul neînvins ACS Sepsi SIC și ACS KSE Târgu Secuiesc.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button