Mladinovici, abonat la duelurile dintre UTA și Sepsi! Arădenii ajung la cinci partide cu arbitrul bucureștean la centru

Delegare puțin surprinzătoare a Comisiei Centrale de Arbitri la jocul dintre UTA și Sepsi, din cadrul rundei cu numărul 29 a Ligii I. Horia Mladinovici a condus și partida tur dintre cele două echipe, terminată cu succesul clar al covăsneninilor, 3-0, fără ca vreauna dintre combatante neavând ce să-i reproșeze.
De altfel, a fost singurul eșec stagional al arădenilor cu arbitrul din capitală la centru din patru dispute. În rest, teamul lui Laszlo Balint s-a întors cu 7 puncte acasă, după remiza cu Hermannstadt, 3-0 cu Clinceni și 2-1 cu Mediaș. Așadar, mâine, începând cu ora 17,30, sunt auspicii ca „roș-albii” să spargă blestemul rezultatelor negative de pe teren la primul meci pe care Mladinovici îl arbitrează și pe noua arenă „Francisc Neuman”.
Bucureșteanul va fi ajutat la cele două lunii de Bogdan Gheorghe, tot din București și Ferencz Tunyogi (Zalău), pe când rezerva vine din județul vecin, Bihor, în persoana lui Florin Marcu. Observatorul „fluierașilor” va fi Adrian Comănescu, din Râmnicu Vâlcea.


Daca UTA. nu ia niciun punct din aceste doua meciuri cu Sepsi si Astra, scaunul lui BALINT GYUSZI se va clatina rau, sanse mici sa mai ramana la UTA. , vom vedea ce se va intampla !!!
Eu cred ca UTA va face egal cu Sepsi si va pierde cu Astra( e doar opinia mea,nu trebuie sa fiti de acord cu ea).Si mai cred ca Balint va ramane pana la finalul sezonului la UTA si o va salva de la retogradare(cu sau fara baraj)
Nu se clatină nici un scaun, Meszar nu își permite alt antrenor!
Nu se clatina nici un scaun,al nimanui,Nelule,stai linistit..Pe cine ai dori sa aduci?Pe Grigoras,Hizo,sau alti expirati?Poate ai vrea pe Olaroiu,Lucescu jr,Sumudica,Zenga???Poate ca in alt film ar fi posibil, mai putin financiar…Problema nu este la Balint,ci strict la jucatori,blazati,plictisiti de viata,care nu il mai asculta deloc..Asa este la romani…
Ia sa-i taie conducerea, asa, un pic de la bani si ai sa vezi cum se va schimba situatia…Primesti,dupa prestatii….
Asa sa fie ca tine MARIUS ,si eu imi doresc ca, GYUSZI sa salveze UTA . sa o scuteasca de emotiile retrogradarii !!! Vom vedea ce va fi ? FORTA UTA ARAD !!!
Balint nu pleaca si nici nu trebuie,atata timp cat are asigurata sustinerea maxima din partea conducerii,pentru ca sper ca are caracter maxim,in acest caz…A plecat de la echipe plafonate,unde i s-a taiat ratia de performanta…Ca sa plece de la UTA,ar fi rusinos in primul rand pentru el…Iti sunt pusi pe tava jucatorii doriti,esti factor decizional,in orice situatie…Esti cu platile si salariile la zi,oare ce ti-ar lipsi?Care ar fi explicatia de non-performanta,pe niste puncte si meciuri pierdute ilogic…
O singura concluzie!Trebuie blocate primele de joc!Punct!
Ca un exemplu,fata de Vlad Morar,care avea contract stipulat,de minute de joc,pase de gol,goluri marcate….Ilaritate…Cum adica a acceptat cineva asa ceva???Si mai sunt in lot niste elefanti,care privesc doar calendarul zilelor lunii si contul bancar,cand trebuie sa le intre banii??Nu am nici cea mai mica jena sa enumar cativa dintre ei..Nelut Rosu,Hora,Antal…Cuib caldut,randament minus…Despre ce si cine discutam???Tocmai muschetarii de la care se astepta un surplus de experienta..Trebuie pus degetul pe rana,fara mila sau compasiune..Asta este…
GYUSZI este un antrenor bun,inseamna ca, jucatorii cei mai experimentati din echipa nu prea il asculta, alta explicatie nu gasesc de echipa nu da randament ?