Fotbal judetean

Puștii „roș-albilor” s-au ținut bine aproape o oră: Șoimii Șimand – UTA II 6-1





Fără îndoială, duelul dintre Șoimii Șimand și UTA II se anunța cel mai dezechilibrat din prima etapă a „Turneului de desemnare a campioanei județene” și asta pentru că „roș-albii” au contat doar pe jucători de 16, 15 sau și chiar 14 ani. Din această ultimă categorie au făcut parte Mario Novac, Lucas Aslău și Daniel Călin, fotbaliști care au intrat pe teren după pauză. Dar și șimăndanii au întinerit destul de mult liniile, ajungând la o medie de vârstă de 22-23 de ani.

Evident mai puternici din punct de vedere fizic, „șoimii” au controlat în general ostilitățile și după golul frumos al lui Gheorghieș (șut din afara careului în plasa laterală), din minutul 12, păreau că vor avea un meci liniștit. Nu a fost tocmai așa, fiindcă Varga l-a faultat clar pe Babiciu în careu și Anișorac a egalat de la punctul cu var, cu 10 minute înainte de pauză.

Lucrurile au intrat în „matcă” după 54 de minute de joc, când Rus a înscris pentru 2-1, iar puștii lui Bogdan Oneț și-au pierdut încrederea și odată cu ea și organizarea. Iar apoi golurile au curs unul după altul în poarta lui Malița, autori C. Achim (62), Sechel (64), D. Morariu (66) și A. Cordoș (82). Acesta din urmă e nepotul sponsorului Dani Cordoș și are doar 15 ani.

Ruska: „Obiectivul este locurile 1-3”

Șimandul își ia punctele contra fragedului „satelit” al „Bătrânei Doamne”, iar etapa viitoare evoluează tot acasă, cu Zăbraniul. „Timp de 50-60 de minute nu am avut ritm, perioada lungă fără meciuri oficiale și-a spus fără îndoială cuvântul. Apoi, după golul de 2-1, am legat mai bine jocul și am marcat din faze lucrate la antrenament. M-a nemulțumit puțin faptul că jucătorii cu experiență au luat cam lejer meciul, pe când copiii au avut o cu totul altă atitudine. Am început și noi meciul cu șase jucători Under 21, după UTA II avem cea mai scăzută medie de vârstă din Liga 4-a, undeva la 22 de ani. Cu toate astea, am spus-o și o repet, obiectivul Șimandului este locurile 1-3. Mă mai bucur și că aceste prime trei puncte au venit în Sâmbăta Mare pentru mine și tatăl meu și a restului fotbaliștilor catolici. Chiar aș vrea să le urez tuturor Paști fericit!”, spune Jany Ruska, căpitan și antrenor al „șoimilor”, alături de tatăl său.

Oneț: „Emoții inerente la debut”

UTA și-a asumat rolul „cenușăresei” într-un campionat în  care, însă, fragezii săi jucători au șansa să acumuleze experiență și să testeze nivelul seniorilor. „Au fost ceva emoții inerente la acest debut și, totuși, copiii au stat bine în teren, și-au respectat sarcinile timp de 55-60 de minute. Apoi am luat vreo 4 goluri în 15 minute și gazdele s-au distanțat. Le spun, însă, mereu jucătorilor că trebuie să joace fotbal, fie că sunt la juniori sau în competițiile de seniori. Mai mult, poartă la piept emblema clubului UTA, unul dintre cele mai titrate cluburi din țară, iar asta ar trebui să le dea un imbold pentru ceea ce urmează în cariera lor”, susține Bogdan Oneț, antrenorul UTA-ei II.

Formații:

Șimand: Matiș – Ujoc, Ruska, Morariu, R. Varga – Achim (73 Ursoi), Dodu – Sechel (69 R. Malița), I. Rus, Roza – Gheorghieș (81 A. Cordoș). Antrenor: Ioan Ruska.

UTA II: A. Malița – Kiss (46 D. Călin), Vale (74 Clipotă), Iurasciuc, Anisorac –  Bokse, Ronai – Al. Mitu (83 L. Aslău), Babiciu (63 Caia), Covaci – Ungurianu (74 Novac). Antrenor: Bogdan Oneț

Arbitri: Dorinel Herțeg – Sorin Saladea, Andreea Șușcă

Observator: Daniel Scridon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button