Iacob a închis poarta UTA-ei după exact două luni de zile: „Trei puncte foarte importante, mai ales că nu am mai avut demult un rezultat pozitiv acasă”
Scos din circuit de infectarea cu COVID, Florin Iacob a revenit între buturile UTA-ei la Craiova, unde a avut câteva intervenții foarte bune, dar nu a putut evita eșecul echipei sale (0-2). Pauza pentru meciurilor naționale a venit pentru vicecăpitanul arădenilor cu prima convocare la echipa națională, moment special în cariera goal-keeperului brașovean.
Până la urmă, sub tricolor a venit și Ionuț Radu, iar Iacob nu a prins nici măcar un loc pe banca de rezerve la meciurile cu Macedonia de Nord (3-2), Germania (0-1) și Armenia (2-3). „În afară de rezultate, eu m-am simțit extraordinar la națională. Colegii mei m-au primit extraordinar, a fost o experiență unică pentru mine. Când ajungi din țară, din Liga 1, la națională e lucrul suprem”, a spus astăzi Iacob, care a închis poarta UTA-ei în victoria cu 2-0 cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Florin Iacob nu mai încasase gol în poarta arădenilor de exact două luni de zile, mai precis de la Clinceni – UTA 0-3. Dar, știrea zilei la Arad este obținerea celui de-al doilea succes stagional de pe noua arenă „Francisc Neuman”. „De la meciul cu Chindia de anul trecut nu am mai avut un rezultat potiziv acasă, ne bucurăm și sperăm să o ținem tot așa. Sunt trei puncte foarte importante și vă dați seama în clasament contează când o să se înjumătățească punctele când ai 36 sau 39. E o diferență importantă. Pauza asta de două săptămâni ne-a ajutat mult, făcuse un coleg o glumă, se întreba dacă nu putem să jucăm din două în două săptămâni”, a mai afirmat Iacob.
FOTO: Ciprian Petcuț
Cand portarul are noroc ,el se duce până la extrema stângă. !! Maturitatea lui Florin e ca vinul vechi.! In spate e de fapt o viața sportivă și multă muncă. Mă repet ce am zis odată. Cu vreo 20 cm in plus ,bucura acum un public de fotbal din. Europa .Calitatea lui parca ,din altruism ,trece surplusul și la. Balaurul. Compartiment care nu crează probleme. FELICITARI !! Cineva ar putea spune ,,D-ule ,cum le zici mata ,ai spune că echipa e pe locul 3,” !! Așa e suporterul ,mai face și câte o nunta ,că înmormântări ,au fost destule ,vorbind în termeni fotbalistici !!
E prima data…anul asta…cind nu luam gol. Iacob nu a fost pus la grea incercare. trebuie insa sa fim corecti…ele este unul dintre cei mai buni utisti. Ilastept cu „recidiva”…la Giurgiu !