UTA Arad

Tomozei nu se mulțumește cu un punct cu Astra și are preferințe pentru adversarii de acasă, în play-out: „Să jucăm cu Iași și Viitorul pentru a evita deplasările lungi”





Marius Tomozei a înscris primul său gol în Liga 1 în victoria cu Sepsi, iar acum se pregătește alături de colegii săi pentru partida din deplasare, cu Astra. În tur, Tomozei a intrat la pauză în cel mai drastic eșec din acest sezon al utiștilor, 0-6.

Acum e anunțat titular, mai ales că din angrenajul arădenilor lipsește încă Andrei Peteleu (infectat cu COVID). „Am fost puțin obosit după meciul cu Sepsi, dar mă simt bine acum. Îmi doresc să joc cât mai mult, să o fac cât mai bine și să-mi pot ajuta echipa.Ne așteaptă un meci destul de dificil la Astra, cu o echipă foarte bună, cu jucători cu experiență, care au câștigat campionate, dar mergem să câștigăm punctele. Știu că voi avea adversari în zona mea de teren, atât Răduț cât și Vali Gheorghe sunt jucători buni, cu viteză, cu o tehnică bună, dar voi încerca să îmi fac treaba cât mai bine, să le fac față. Dar Astra poate fi periculoasă și la fazele fixe, au executanți buni și jucători masivi, trebuie să ne facem tema bine. Eu mi-aș dori victoria, nu mergem la egal. Trebuie să tindem sus, sper să ne întoarcem cu cele trei puncte”, a declarat fundașul de bandă despre partida cu giurgiuvenii.

Odată cu eșecul Voluntariului din partida cu Chindia, s-a confirmat prezența UTA-ei între primele cinci echipe din play-out. Pe cale de consecință, arădenii vor disputa cinci partide din această fază pe teren propriu și doar patru pe teren străin: „Cred că e mai bine că vom juca cinci meciuri acasă în play-out și sperăm să întâlnim echipe precum Poli Iași sau Viitorul, pentru a scăpa de deplasările lungi. Acest lucru contează din punct de vedere al refacerii”, e de părere Tomozei.

Apărătorul a înscris contra lui Sepsi cu o lovitură de cap după un corner. Din păcate, executantul acelei faze, Roger, s-a accidentat și va lipsi la Giurgiu. „Am antrenat lucrul acesta cu o zi înainte la antrenament, am făcut faze fixe, mi s-a spus să caut zona aia, am fost acolo și am marcat. Mă bucur pentru gol, dar în primul rând mă bucur că am câștigat, este important pentru moralul echipei. Roger este un jucător important, dar avem jucători de valoare și sper ca înlocuitorul său să joace foarte bine”, a mai afirmat fotbalistul ce a pus serios umărul și la promovarea UTA-ei, după 12 ani de absență, în Liga 1.

„Roș-albii” evoluează în primul meci al etapei 30, care se întinde pe patru zile. „Nu știu cât este de important că jucăm vineri, acest lucru depinde de programarea primei etape din play-out. Într-adevăr, avem o zi de refacere în plus și asta contează. Iar faptul că jucăm mai devreme contează pentru a ajunge mai repede fiecare la casa lui”, a încheiat Marius Tomozei.

Tomozei a strâns 1278 de minute în 19 partide în actualul sezon de Liga 1.

2 comentarii

  1. Da,perfect,dar din pacate,sau de bine macar, marcam tot cu fundasii…Deci ceva inca trebuie facut in aceasta privinta…Alarma maxima!
    Nu sunt eu cel in masura ca sa spun din ce cauza Denis Rusu este tras pe linie moarta….Se stie….Dar nu e voie sa pui interesele echipei,peste niste mici negocieri,pe niste procente…Nu face bine nici lui,nici echipei…Da-i drumul sa joace si nu pune presiune pe el,e un copil…Nu e momentul,lasa-l sa se bucure de fotbal…A vrut si Behacali cu Man,dar pana la urma,a fost nevoit….

    0
    0
    1. Din păcate nu suntem suficient de profesioniști, alții își termină contractele pe afară (Tiago la Bayern),și joacă până în ultimul moment,la noi adoptăm aceleași politici și găinarii din perioada comunistă, felicitări Tomi,sa fii sănătos, randamentul tău poate ajuta mult UTA

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button