UTA Arad

Cu excepția lui Benga, Laszlo Balint își deplasează toți elevii în Capitală! Ce sfaturi i-a mai dat lui Petre antrenorul UTA-ei?





UTA și-a recuperat toți jucătorii din lot înainte de meciul de la București cu Dinamo. Excepția o reprezintă Alexandru Benga, cel care se confruntă cu o pubalgie și va mai sta în afara gazonului cel puțin o săptămână. În schimb, juniorii Isac și Tescan (cu probleme de ordin muscular) s-au antrenat din nou alături de colegii lor, ca și Peteleu, de altfel, fundașul lateral negativându-se la COVID în urmă cu 4 zile. Situația lui Florin Iacob este mai specială, în sensul că acuză ceva dureri la gleznă și, chiar dacă se antrenează, probabil nu va fi forțat de stafful tehnic utist.

De această dată, Laszlo Balint nu va lăsa pe nimeni acasă, cu atât mai mult cât dorește să conducă un antrenament miercuri dimineața, la Mogoșoaia, înainte ca lotul arădenilor să se întoarcă acasă tot pe calea aerului. „Meciurile sunt din trei în trei zile, intensitatea meciurilor va fi una deosebită ținând cont de tot ce se întâmplă ca importanță și ca presiune în acest play-out și atunci mai ales la jucătorii care au anumite probleme din punct de vedere fizic va trebui să fim foarte atenți. Tocmai din acest motiv vom deplasa tot lotul, practic toți care se pot antrena mai puțin Benga. El are un program separat și deocamdată nu a ieșit pe teren. Este o perioadă în care, chiar dacă eu sunt foarte focusat pe următorul meci și abordarea mea a fost aceasta dintotdeauna,  suntem obligați să privim un pic și mai departe de următorul meci pentru că este acest program infernal, meciurile se succed cu repeziciune. Practic, miercuri ne întoarcem de la Dinamo și joi o să intrăm în cantonament pentru meciul cu Hermannstadt, sunt mai puțin de 72 de ore între cele două meciuri. Asta este situația, acesta este programul, avem jucători mulți în lot și am încredere în toată lumea. Așadar, miercuri se va face un antrenament de completare cu cei care joacă mai puține minute sau deloc marți seara, iar cei care vor juca marea majoritate a minutelor vor face o refacere”, a punctat Laszlo Balint.

Înainte de golul cu Viitorul, tot Ioan Hora a fost atacantul utist care a înscris ultima oară în Liga 1, în deplasarea de la Mediaș. Au urmat confruntările cu CFR Cluj, FCSB, CSU Craiova și Astra, terminate la zero la capitolul realizări, în timp ce cu Sepsi înscriseseră fundașii laterali, Tomozei și Shlyakov. Poate cele mai mari așteptări pentru un prim gol în campionat la revenirea acasă erau de la Adrian Petre, care, contra Viitorului, a fost din nou schimbat la pauză, cum s-a întâmplat în disputa cu CFR Cluj. „Din punctul meu de vedere, Adi Petre ar trebui lăsat în pace. Eu am avut mai multe discuții cu el, i-am propus să abordeze situația, în așa fel încât să nu mai pună el presiune pe el. Își dorește dar îi lipsesc aceste realizări. Ideea este că noi avem nevoie de jucători care să fie și eficienți și sper să fi înțeles acest lucru. Totodată, sper să fi înțeles și faptul că are un avantaj foarte mare acum pentru că este jucător Under, avantaj care  pentru el la vară nu va mai exista. Noi avem încredere în continuare în Adi, dar totul ține de el. Are parte și de o concurență foarte serioasă acolo pe postul de atacant. Vedeți că inclusiv la ultima etapă l-am folosit și pe Liviu Antal din anumite considerente tactice acolo, în compartimentul ofensiv, pentru că am preferat să-l aduc în bandă pe Roger. Mă rog, au fost detalii tactice pe care le-am gândit pentru meciul respectiv și se pare că au fost niște alegeri bune. Eu sunt convins că indiferent cine va intra pe teren, din primul minut sau pe parcurs, va avea atitudinea corectă”, a mai afirmat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Petre a punctat la primul său meci la revenirea la UTA, în Cupă, la Cluj, unde arădenii pierdeau cu 2-1 în fața Universității. Se întâmpla la începutul lunii februarie, iar de atunci nu a mai găsit calea spre plasele porților adverse.

9 comentarii

  1. Adi Petre,sper odata cu acest meci cu Minamo sa iti recapeti increderea de care ai atata nevoie si sa fii cu adevarat un atacant !!! Nu stiu ce este cu tine ,ce te retine de nu iti revii ? Cu Minamo va fi un joc foarte, foarte greu. Cainii sunt intr-o cusca ,sunt disperati si vor sa scape cu orice pret , vor pune o mare presiune pe jucatorii UTA-ei pt. a castiga. Dar GYUSZI cred ca, va gasi antidotul pt. ai imblanzi pe acesti caini !!! FORTE UTA ARAD !!!

    0
    0
  2. Seara bună nu vreau să vă supărați dar atit timp cit în jocul lui Nu vezi voință…tupeu în joc…execuții…nu poți avea realizări….nici când întra titular….nimic.. nici cind e rezervă să vezi la EL că acele minute care le
    joaca ți-e dor să îl vezi jucând….eram supărat cind era la Fcsb și era tratat așa de urît…dar NU nea contrazis ….cred cai se poate da și lui Voinea șansă să joace oricum nu poate sa joace mai…forța UTA

    0
    0
  3. În Liga 2, FCU Craiova-Rapid 1-0, după o centrare șutată la nivelul ierbii în fața porții Rapidului, Compagno înscrie de la bara a doua… în Liga 1, UTA nu reușește să aibe mai des astfel de centrări și șuturi de la distanță.
    Aș vedea o echipă care ar putea fi mai rapidă în plan ofensiv, cu Voinea titular ( și în meciurile următoare, deoarece are viteză, tehnică și are nevoie de încredere) și cu Bustea mijlocaș central, cu un șut foarte bun de la distanță.
    Petre și Vali dacă ar fi mai încrezători, ar umple poarta echipei adverse de goluri.
    Subscriu parțial @West:
    Balauru
    Tomozei (Peteleu) Erico. Ilie. Shlyakov.
    Albu (Isac) Mode.
    Voinea. Miculescu ( Bustea) Roger (Buhăcianu)
    Petre (Hora).
    „Doar UTA”, Va fi mai bună decât „Doar Dinamo București”!
    Forza UTA!

    0
    0
    1. Absolut. Imi doresc sa il vad macar un meci pe miculescu pe postul lui ca in liga 2. Petre/Hora fara sa primeasca mingi nu pot marca(avem fundas golgheter), la fel cum pe miculescu in banda il reduci la 0. E tehnic, are fizic, are viziune de acolo pot pleca pasele si ocaziile,e un nr 10. Sunt tineri si au demonstrat ca au valoare. Doar trebuie asezati unde dau cel mai bun randament. Hai baieti, hai UTA!

      0
      0
  4. Adrian Petre este un jucator foarte talentat. In liga 2 a jucat exceptional pentru UTA. A avut chiar si atitudine de lider si a marcat multe goluri. In consecinta, l-au remarcat danezii de la Esbjerg si l-au transferat. A confirmat si acolo. Totul, se pare, ca a luat o intorsatura nefavorabila pentru el odata cu venirea lui la FCSB. De atunci, parca nu se mai regaseste. Repet, Petre ramane un jucator de calitate care poate face diferenta in orice moment. Cred ca ce ii lipseste acum, este agresivitatata, in sensul pozitiv al cuvantului, concentrarea si increderea in sine. Deocamdata, este ca un vulcan stins care atunci cand erupe va produce ceea ce se asteapta de la el.

    0
    0
  5. Bună hai să ne uitam în urma respectiv liga 2 ce echipe sint în liga 2 ….ce fotbal se joaca nivelul e destul de jos excepția doua trei echipe care fac o diferență dar …..vezi Rapid cind întâlnește o echipă mai organizata nu poate…..aseară dacă jucau până dimineață nu marcau și cu un jucator minus nici liga 1 nu e sus ce ziceți dacă câștigam inca doar două meciuri acasă unde eram în
    clasamentul regulat așa că respect dl Petre dar noi am vrea sa faci o diferență care deja se lasă așteptată demult….vezi fcsb ….italia…acum Uta….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button