UTA Arad

Voinea, fără realizări la primul său tricou de titular la UTA: „Îmi fac mea culpa, acum trebuie să rămânem uniți și să o scoatem la capăt”





Pus în dificultate de lipsa de eficiență a atacanților săi, Laszlo Balint a amestecat din nou „cărțile” în ofensivă. Astfel, în meciul cu Chindia, l-a titularizat în premieră pe Albert Voinea, golgheterul din ediția trecută a Ligii a II-a, cu 15 reușite.

Dar, „vârful” sosit de la Turris în iarnă nu a avut nicio realizare importantă, iar arădenii au cedat cu 0-1, consemnând a treia înfrângere la rând în play-out. „Îmi doream să vin cu un plus de atitudine, care a existat, dar, poate, nu s-a văzut din exterior. Îmi pare rău că nu am ajutat echipa mai mult, îmi fac mea culpa, trebuie să rămânem uniți și să o scoatem la capăt. Este – într-adevăr – o perioadă mai grea, dar există astfel de momente în viața unei echipe. Și, cum împreună am avut rezultate bune, așa trebuie să rămânem și acum, uniți”, ne-a declarat Voinea la finele disputei cu Chindia.

În jur de 30 de suporteri ai UTA-ei s-au strâns la finele meciului în fața stadionului și i-au apostrofat pe jucătorii care se urcau în mașinile personale pentru a ajunge alături de familii, de Paști. „E normal să fie și critici, le merităm, le acceptăm. Nu avem altceva de făcut decât să muncim, cu siguranță vom reacționa la meciul de la Giurgiu și sper să urmeze o serie de rezultate pozitive. Trebuie să fim realiști și să acceptăm situația, dar în același timp suntem și optimiști și am toată încrederea că vom încheia foarte bine acest play-out. Nu vreau să fac calcule, știu doar ne-ar ajuta foarte mult trei puncte la Giurgiu”, a adăugat atacantul arădenilor.

Voinea a strâns 160 de minute în cele 7 partide bifate în tricoul UTA-ei în Liga 1, fără a avea la activ vreun gol sau assist.









9 comentarii

  1. Sa terminat și acest meci …….oameni buni…. Sărbători Fericite…și …Hristos a Înviat pt toți…deși sintem supărați haideți sa ne liniștim pt această mare sărbătoare

    0
    0
  2. Voinea ,are o vârsta ,o experiență dar e total neintegrat A fost adus și mai mult a stat. Ca travaliu , fizic de lupta este peste tot ce este la atac. Acum e introdus ca rezolvare miracol. Nu așa trebuie tratat cineva care vrei să-ți de-a gol.Sunt și ceva interese sau macar presiuni. Am mai spus. Unii nu sunt de acord. Prea mult joaca in teren doi juniori Ce se dorește ,laude la FRF sau gol ?? Pentru așa ceva alt jucător e pe drumul decalibrării ,Buhacianu !! Dacă le numărăm ,ies cauzele actualei secrete de puncte !!

    0
    0
  3. Ce sa mai faci cu Voinea ,golgeter in Liga II-a ,il aduci la UTA si il ti pe bancà l-a distrus ,bine ca mai il bage in meciuri cu incarcatura psihicà mare si asteapta sa aibe si rezultate…ce antrenor.

    0
    0
  4. La ce l-ai mai adus la UTA. pe VOINEA ? Sa il tii pe banca de rezerve de cand a venit si pana in momentul de fata s-au sa fie la numar ? Baiatul vrea sa joace dar de ce nu a jucat pana acuma ? Cu Buhacianu ce s-a intamplat de a iesit din peisaj ?

    0
    0
  5. Hristos a înviat!
    Voinea pentru a fi eficient, trebuie să primească pase de la colegii lui de echipă și UTA să aibă un joc ofensiv elaborat.
    Dacă se vor face antrenamente cu specific ofensiv și vor fi titulari, Voinea, Vali și Petre, vom înscrie meci de meci!
    Tot ce trebuie să facă antrenorul este să îi pregătească exemplar, să învețe niște scheme de atac!
    Luminează Doamne UTA!!!

    0
    0
  6. @Emil, orice atacant pentru a fi eficient are nevoie de mingi utile, echipa in care este sa ii furnizeze pase precise, nu cum se intimpla la UTA sau cum a fost la Pancota!
    Voinea este un jucator tehnic, are plasament bun si are viteza,calitati care nu sunt puse in evidenta din cauza lipsei unui joc de echipa eficient!
    Singurul care nu rupe gura targului este antrenorul, care nu pregateste echipa astfel incat atacantii sa primeasca pase decisive,sau macar pase…nu e normal ca atacantii sa coboare sa isi ia mingi…nici Lukaku nu ar rupe gura targului la UTA!!!

    0
    0
  7. Cu tentative de centrari, total ratate, care se opresc in primul adversar,cu mingi degajate inainte, nu poti pune in valoare atacantul.
    Este nevoie de mult mai multe antrenamente cu specific ofensiv…
    Cu pauza de dinaintea meciului cu Astra si discursuri motivationale, atacantul nu marcheaza.
    In momentul in care echipa stapaneste foarte bine jocul ofensiv si atacantii cu calitati specifice sunt TITULARI,exista mari sanse de reusita.
    Pentru a castiga la Astra, este nevoie de mult mai mult decat inspiratia atacantului, este nevoie de relatii de joc bine intiparite.
    Daca pana acum nu s-a vazut mai nimic pe plan ofensiv, e greu de crezut ca se va vedea dupa doar doua zile de pregatire, cu tot cu drumul spre Giurgiu.
    Cu orice risc, as juca cu cei care dau dovada de dorinta, de spirit de învingător, care dacă vor exersa scheme de joc ofensive, pot aduce 3 puncte acasă urmatorii jucatori:
    Shlyakov, Isac, Benga, Peteleu, Claudiu Negoescu, Roger, Mode, Vali Buhacianu, Voinea, Petre,unul din cei tre portari…si cei ce ar putea veni de pe banca, cu forte proaspete: Tomozei, Bustea,Miculescu,Cipri Rus,Denis Rusu.
    Cei ce au doua viteze…nu as vrea sa îi mai văd în ultimele 4 meciuri.
    Forza UTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button