Fotbal feminin

Olimpia Cluj își poate apropia și mai mult un nou titlu de campioană dacă răpune „leoaicele” lui Cuedan!





E derby în prima ligă de fotbal feminin. Primele două echipe din play-off se vor afla față în față mâine dimineață, în „intermediară”, pe terenul sintetic de la Iclod. Aici își dispută meciurile de acasă campioanele de la Olimpia Cluj, care au 11 puncte avans de adversarele de mâine, AC Piroș Security Arad.

Alte trei puncte în contul someșencelor le-ar apropia pe acestea la un singur punct distanță de un nou titlu de campioană, deși ar mai fi de disputat tot returul. „Leoaicele” vor face tot posibilul să le țină piept clujencelor, cu atât mai mult cu cât „apele” ușor agitate înainte de meciul de Cupă cu Fortuna Becicherecu Mic s-au liniștit.

Antrenorul Dan Cuedan și directorul sportiv, Liviu Ilea, au rămas pe baricade și încearcă să-și capaciteze jucătoarele pentru un rezultat pozitiv. „Ne-am antrenat luni și marți după scurta pauză prilejuită de Sărbătoarea de Paști, sper ca fetele să aibă un tonus bun mâine. Întâlnim actuala și viitoarea campioană, clar favorită împotriva oricărei alte echipe, cea care dă ora exactă în fotbalul feminin din România. O să luptăm cu armele noastre pentru un rezultat pozitiv, sperând să nu ne alegem cu accidentări sau cartonașe roșii. Avem un lot redus numeric din în care încercăm să scoatem maxim până la capăt”, ne-a declarat Cuedan.

Delegația arădeană va înnopta la Gherla, aproape de Iclod, aici unde în această seară va ajunge și internaționala din Republica Moldova, Dumitrița Prisăcari, plecată peste Prut de Paști. Mijlocașul Răduc e incertă, după problemele la nivelul mușchilor inghinali.  Olimpia – Piroș Security începe mâine, la ora 11 și este valabilă pentru etapa a 5-a din play-off, ultima a turului.

FOTO: cjsport.ro









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button