Progresul Pecica

Pecica s-a despărțit de nu mai puțin de 11 fotbaliști, nici situația antrenorului Stupar nu e clară: „Urmează să am o întâlnire cu conducerea clubului”





Dacp Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș se pregătesc pentru barajele de promovare în Liga 2-a, celelalte două divizionare terțe arădene au intrat în vacanță. Sau cel puțin termenul este valabil 100% pentru Progresul Pecica, formație care din weekendul următor are oamenii numărați. Conducerea clubului au încheiat inclusiv înțelegerile cu portarul Dagău, fundașii Rosenblum și Bilia (sosiți, de altfel, împrumut de la ACS Poli) și mijlicașii Saizu și Rădulescu (acesta venit împrumut de la UTA). Asta după ce în săptămânile premergătoare și francezii Cisse, Smith și Diarrassouba, plus timișenii Barbu, Călin și Simon (acesta redevine jucătorul UTA-ei) au reziliat înțelegerile cu Progresul, urmărește linkul.

În acest moment, pe lângă juniorii din propria pepinieră, gruparea „galben-albastră” îi mai are sub contract pe Țugulescu, Wild, Aldan, Bozian, Arsene, Capătă, A. Iuga și Moraru, însă și înțelegerile cu aceștia ar trebui negociate din iunie încolo. „În această săptămană ne întâlnim cu domnul primar Antal având obiectivul îndeplinit, adică o clasare între locurile 3-5. Am fost pe 4 și cu puțină atenție și noroc puteam prinde liniștit podiumul. Împreună cu dânsul și cu conducerea și sponsorii noștri vom stabili ce obiectiv ne propunem la anul”, spune Cristi Pilan, directorul sportiv al pecicanilor.

Dar, dincolo de cei 11 jucători de care Progresul s-a despărțit deja, nici situația antrenorului Dan Stupar și a colaboratorilor săi, Marius Grad și Dan Țapoș, nu e clară. „Îmi expiră contractul, nu am avut o discuție încă, dar urmează să am o întâlnire cu conducerea și tragem o linie concretă și spă vedem planurile de viitor. Indiferent care va fi decizia, eu îmi doresc foarte mult ca Pecica să aibă evoluții cel puțin la fel de bune ca în ultimii trei ani și chiar mai îndrăznețe. Orașul și clubul au potențial, există o baza sportivă cochetă, care cu mici îmbunătățiri poate deveni o bază bună de Liga a 2-a. Financiar, eu cred că s-ar putea asigura un buget pentru a Liga 2-a liga 2, atât comunitatea cât și grupul de investitori pot susține așa o performanță. Personal, sunt mândru de ceea ce am făcut în acești trei ani, cred că sunt realizări istorice pentru Pecica: promovare în Liga a 3-a din primul an, loclul 5 în primul sezon și dacă nu se oprea în primăvara trecută eu cred că eram mai sus. Anul acesta, pe formatul acesta redus, am luat locul 4 și am fost la două minute de podium. Echipa a avut un parcurs pozitiv, obiectivul era o clasare între locurile 3-5. A fost un an dificil, am avut mari probleme de lot, au fost meciuri fără soluții pe bancă la final de tur și chiar și de retur dar important este că munca depusă de toți cei care sunt în structura clubului a fost încununată de succes. S-au întâmplat lucruri pozitive, am avut un parcurs destul de bun. Nu sunt omul jumătăților de măsură, îmi place să las loc de bună ziua, vreau să intru într-o vacanță și voi vedea ce va fi”, ne-a declarat Dan Stupar.

Cel mai probabil, nou sezon al Ligii a 3-a va debuta pe finalul lunii august.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button