Arhivă articole

Moisă le-a dat vacanță cermeianilor cu speranța că-i va revedea pe toți la reunirea de peste o lună! Cum comentează tânărul tehnician promovarea fostei sale echipe?



Pentru Gloria Lunca Teuz Cermei sezonul s-a încheiat în urmă cu o lună de zile cu un loc 8 muncit, ce le asigură „sămădăilor” continuitatea pe scena a treia a fotbalului românesc. Cel puțin în iarnă emoțiile au fost destul de mari, atâta timp cât echipa „roș-albă” acumulase doar 7 puncte, dar campania de primăvară a fost, în general, reușită și a venit la „pachet” cu dublul punctelor și o distanță liniștitoare față Ezeriș, formație ce a trebuit să dispute un baraj pentru a rămâne în Liga 3-a.

Până la urmă, formula tehnică Flavius Moisă, Adrian Sas,  Cristi Irimia, girată de Roland Nagy,  a produs rezultate și: „Din analiza scurtă pe care am făcut-o, noi zicem că ne-am atins obiectivul, acela de a promova tineri pentru fotbalul de performanță. Am avut 12 juniori în acest sezon pe care i-am rulat constant și care au făcut progrese vizibile. Am terminat săptămâna trecută ultimele antrenamente cu băieții, am decretat vacanța până la începutul lui iulie. Nu aș vrea să renunț la nici un jucător de la Cermei, aș vrea să avem continuitate, să mai aducem trei seniori și trei juniori, poate chiar de 2005, eventual din retur. Am fost mulțumit per ansamblu, sper ca și ei să fi fost, cred că mai ales în retur ne-am mișcat bine”, spune „principalul” Moisă.

În iarnă, o parte dintre juniorii UTA-ei împrumutați la Cermei au părăsit, din diverse motive, echipa. Este vorba despre Mohaci, Pașcu, Cocriș sau Răzban, la echipă venind pe filiera echipei fanion Stoianovici, care, însă, din noul sezon, nu se va mai încadra în regula Under. „De la UTA îi mai aveam împrumutați doar pe juniorii Ursoi și pe Salka, pe care – probabil – îi vor cere înapoi dacă primesc loc e Liga 3-a. Noi ne bazăm pe juniori de la Viitorul Arad: Raul Țurcanu, născut în 2003, Ionuț Pop, Andrei Deak și Marius Rotar, toți născuți în 2004. Cu siguranță aș mai duce trei juniori, mai ales după ce am văzut copiii antrenați de Dinu Maghici, la Viitorul 2005”, a adăugat tânărul tehnician al Cermeiului. .

„Bucuros și un pic mândru că am lucrat și eu la acest la proiectul Curtici până în 2019”

Înainte de o prelua pe Gloria Lunca Teuz Cermei, Flavius Moisă a pregătit-o pe Frontiera Curtici, echipă ce a promovat și ea în această vară în Liga 3-a sub comanda fostului antrenor din Țara Sămădăilor, Radu Anca. „Am fost bucuros și un pic mândru că am lucrat și eu la acest nou proiect de la Curtici până în 2019. Se țintea Liga a treia în anii următori și iată că s-a reușit. Mă simt legat mai ales de Avrămuțiu, cel care a și decis barajul și căruia îi mulțumesc că m-a amintit. Am terminat cu Frontiera pe locul 3 în 2019, i-am adus atunci pe Alin Gligor, Alin Mihai, Remus Avrămuțiu, Adrian Gurban, Claudiu Vereș și Flavius Brândușe, dar am și promovat juniori localnici, pe Dochița, Morar, plus ceilalți care – iată – au reușit sub comanda lui Radu Anca să promoveze în liga a treia. Sunt sigur că vor fi o nucă tare, au jucători cu experiență, vor găsi și juniori, chiar dacă va fi o problemă, mai ales dacă UTA va avea echipă satelit la liga a treia. Orașul Curtici are posibilități mari, se pot face multe cu oamenii de calitate de lângă echipă, cum este domnul Ghiți, pe care îl salut cu respect. Sunt plasați într-o zonă industrială, au zona liberă unde activează câteva firme puternice care pot ajuta la completarea bugetului”, consideră antrenorul Gloriei.

Dacă și UTA va primi loc în Liga 3-a, Aradul va avea nu mai puțin de șase divizionare terțe din vară încolo, însă s-ar putea ca ele să nu facă parte din aceeași serie.

1
0
loading...

5 comentarii la articolul: “Moisă le-a dat vacanță cermeianilor cu speranța că-i va revedea pe toți la reunirea de peste o lună! Cum comentează tânărul tehnician promovarea fostei sale echipe?

  1. Problema mare,pe care nu o vede absolut nimeni,ar fi ca aceste grupari nu produc absolut nimic juvenil si se bazeaza doar pe pepiniera UTA,Atletico,nu cresc nici un jucator tanar eligibil,macar un schimb de 1 la 10….si totusi atunci cand apare cate o ciupercuta posibila,l-au prins pe Messi de picior….
    UTA trebuie sa se inscrie neaparat cu satelit serios si nu mai dai la nimeni,nimic,doar pe seriozitate…Punct!

    0

    2
    1. Cermeiul se bazează pe copiii crescuți de Viitorul, e normal având în vedere că Flavius Moisă antrenează grupe de copii ai acestui club! Salka și Ursoi sunt excepții. UTA trebuie să se bucure că județul Arad este reprezentat de 5 echipe în liga a treia deoarece are unde să ruleze juniorii, nu pot juca toți la UTA! Deci, este reciproc avantajos îmrumutul acestora pentru a le da jocuri la nivel de seniori! Și, oricum, UTA recurge la împrumuturi de jucători U21 de prin țară, nu se prea uită în propria ogradă, gen Moldovan, Hociu, Rusu, Tescan, Oroian, Ivan, etc. Nu că Miculescu, Isac sau Hrezdac ar fi arădeni, dar na, ei au fost aduși cu ceva ani în urmă la Arad! La grupele Elite ale UTA-ei sunt mai puțin de jumătate de copii născuți în Arad. Despre ce vorbim?

      0

      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.