UTA Arad

O săptămână până la reunirea UTA-ei! Balint pornește de la un lot de 18 jucători, două-trei achiziții ca și făcute și alte negocieri avansate: „Atenți la raportul calitate / preț”





Peste exact o săptămână, UTA se întoarce la treabă pentru a pregăti sezonul 2021-2022 al Ligii 1 la ce demarează pe 17 iulie. În mare parte, echipa arădeană merge pe continuitate atât la nivelul bămcii tehnice, cât și în ceea ce privește lotul de jucători. Laszlo Balint și colaboratorii săi, Alin Pînzaru, Cezar Zanfir, Alexandru Radu și Gabriel Vasiliu vor lucra în continuare cu Florin Iacob, Dragoș Balauru, Haralambie Mociu, Marius Tomozei, Florin Ilie, Erico da Silva, Alexandru Benga, Evghenyi Shlyakov, Modestas Vorobjovas, Roger jr., Sorin Bustea, Damian Isac, David Miculescu, Claudiu Negoescu, Denis Hrezdac, Liviu Antal, Ioan Hora și Adrian Petre. Vorbim despre 18 fotbaliști, dintre care juniorul Hrezdac ar putea fi luat în calcul doar din iarnă încolo, căci  el își revine după a doua operație de refacere a ligamentelor încrucișate suferită din 2019 încoace.

Atrași de proiectul UTA-ei … până la bani

În returul sezonului trecut, lotul a numărat 26 de jucători, iar două plecări sunt de acum certe. Atacantul Albert Voinea a semnat cu U. Cluj, iar mijlocașul Denis Rusu cu campioana CFR. Restul utiștilor care nu au semnat prelungirea până acum ar putea nici să nu o mai facă dacă conducerea clubului și impresarul Bogdan Apostu se mișcă bine pe piața de transferuri. De altfel, Cristi Melinte, Alex Albu, Neluț Roșu și Dragoș Tescan sunt ca și plecați, ceva semne de întrebare mai existând în dreptul lui Andrei Peteleu, Simo Roumpoulakou, Vali Buhăcianu și Ciprian Rus. La această oră, Laszlo Balint nu dorește să aprofundeze subiectul, însă e clar că gândurile sale zboară mai degrabă spre întăririle ce trebuie să sosească în această vară. „Din punctul meu de vedere, absolut toți băieții au contribuit la rezultatul important obținut de UTA în sezonul precedent și le mulțumesc din nou pentru asta. Mai departe, cred că e normal să ne gândim la cum putem face un pas în față atât la nivel de club, cât și la nivel de lot. Nu pot spune că am renunțat definitiv la vreunul dintre jucătorii care nu au semnat încă prelungirea contractului, doar că suntem obligați să facem unele alegeri respectând și bugetul de salarii. Chiar dacă acesta va fi ceva mai mare decât anul trecut, nu e un salt spectaculos și ne facem calcule în continuu. Spre exemplu, am pierdut deja trei fotbaliști importanți, peste media lotului nostru, care erau atrași de proiectul UTA, dar când am ajuns la detaliile salariale a căzut totul. De aceea, împreună cu Bogdan Apostu și conducerea căutăm cel mai bun raport calitate – preț la noile achiziții. Astăzi vă pot spune că am bătut palma cu doi-trei, dintre care unul este fotbalist ce se încadrează în regula Under. Cu alții suntem în negocieri avansate, sperăm să definitivăm lotul în săptămânile ce urmează, cel târziu până plecăm în cantonament, dacă nu mai repede”, ne-a declarat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Amical cu Șelimbăr, la Arad

Prima etapă a pregătirii este, în mare conturată. Reunire pe 14 iunie la Arad, cu o primă săptămână rezervată reacomodării cu efortul, dar și pentru teste medicale și fizice. „Roș-albii” caută încă partener de întrecere pentru primul test al verii, pentru data de 18 iunie, în timp ce pe 25 iunie, la Arad (probabil pe „Francisc Neuman”) e bătut în cuie testul cu proaspăt divizionara secundă, Viitorul Șelimbăr, antrenată de Florin Maxim, antrenor manageriat și el de Bogdan Apostu. Peste alte două zile, duminică, delegația UTA-ei se va muta în stațiunea slovenă Rogla, acolo unde a pregătit și sezonul promovării în Liga 1 în urmă cu doi ani. „Vor fi 12 zile de cantonament de vară, cu patru amicale. Încă acestea nu sunt bătute în cuie, ne dorim adversari cât mai puternici și locații de disputare cât mai apropiate de hotelul nostru. Încercăm să evităm deplasările istovitoare, și așa va fi un stagiu de pregătire solicitant pentru băieți, ni-i dorim cât mai proaspeți și focusați pe antrenamente”, a mai spus Balint.

Internaționalii Iacob și Miculescu primesc zile libere în plus

Cel mai probabil, internaționalii UTA-ei, Florin Iacob (prima selecționată) și David Miculescu (naționala Under 23 – olimpică) vor primi câteva zile în plus de vacanță față de restul clegilor lor. „E normal să aibă și ei măcar două săptămâni de vacanță, vor veni puțin mai târziu alături de noi. Au rămas în priză cu antrenamente grele, având responsabilitatea purtării tricoului naționalei, au nevoie să se deconecteze și ei puțin”, a adăugat Balint, care a recunoscut că a ținut destul de des legătura cu Iacob, care a mai bifat o convocare la naționala mare fără să debuteze. „Cred că am discutat de vrei trei ori cu el în ultimele zile și nu mi se pare afectat sau supărat că nu a jucat. Iacob e oricum genul de portar și sportiv care muncește la fel sau din ce în ce mai mult indiferent de ce i se întâmplă în carieră.  A avut și o conjunctură nefericită, în sensul că partida cu Georgia nu a decurs exact așa cum se aștepta toată lumea, iar cu Anglia era clar că va apăra Niță. El însă știe să-și extragă exact ceea ce trebuie din aceste experiențe la echipa națională și să fie și mai bine pregătit data viitoare”, mai consideră „principalul” arădenilor.

Când revin pe gazon Vorobjovas și Benga?

Dacă Iacob și Miculescu vor lipsi doar o săptămână de la pregătire, nu același lucru se poate spune despre Modestas Vorobjovas și Alex Benga. Primul și-a fracturat degetul mare de la piciorul drept în ultimul meci al sezonului (0-0 la Voluntari), iar apărătorul central trebuie să se opereze în zona bazinului la o Clinică din Germania. „Mode se tratează în Lituania sub atenta supraveghere a medicului echipei lor naționale. Va face în curând un film radiologic, care-i va spune când poate reveni pe gazon. E clar că nu va fi prezent nici el la reunirea de pe 14, cum nici Benga nu are cum să vină. Din câte am înțeles, operația sa ar fi programată la Munchen în jurul datei de 9 iunie, deci va rata și el prima parte a pregătirii. În rest, se știe, Hrezdac mai lipsește și el câteva luni, dar, în rest, sperăm să-i avem pe toți apți”, a mai afirmat Laszlo Balint.

La revenirea după 12 ani în Liga 1, UTA a terminat campionatul pe un loc 8, obținând cea mai bună clasare după 45 de ani. Performanța se traduce și prin bani în plus din drepturi TV, arădenii trecând de la 1,2 milioane de euro în primul an la aproximativ 1,5 milioane de euro în noua stagiune.

22 comentarii

  1. 1. Hrezdac s-a reoperat la ligamentele incrucisate,…fiind reinterventie, nu poate reveni…probabil…decit in primavare.Vorobjovas are fractura la haluce, va sta si el cam 2,5- 3 luni ( dupa u fractura la degetele piciorului nerezolvata …s-a retras Cristi Chivu. Benga are osteocondrita ischiopubiana, asta nu prea are vindecare…decit …repaosul, deci repede nu se vindeca ( nici nu e inca… operat), si va mai avea recidive. deci din 18 …pe 3 nu vom conta repede.2. E nevoie de miscare rapida, am mai vazut …la UTA cantarind prost ( raportul calitate vs pret)..nu dau acum exemple.Asteptand ..la ce ramane nu cad la anul sa fie…mai bine, mai ales ca UTA TREBUIE sa isi imbunatateasca jocul in atac . Nu putem ranane la stoperi ( doar ) cu Erico si Ilie,de la mijloc , nici pe margini doar in Tomozei, cam fragil, si Shlyakov. in fata mai trebuie vreo doi. 3. Nici cu jucatorii under 21 nu stam teribil,..nu sint sigur daca Miculescu si Isac intra inca aici, iar Negoescu imi pare crud. Deci, din ce vad azi…UTA ” doar cantareste „…au mai cantarit ei cu Grahovac, Scutaru, Rosu, Morar, samd.. Conducerea si Apostu …au obligatia sa se miste repede, asta ca in sezonul urmator sa fie…bine

    0
    0
  2. E clară treaba,dacă deja ne-au refuzat 3 fotbaliști importanți.Dacă va fi iarăși chinuiala din campionatul trecut,ar fi de gândit bine cu refacerea abonamentului.Oricum conducerea ar trebui sa facă un discount,in contul sezonului trecut

    0
    0
    1. Eu zic sa te gandesti de acum si sa ne lasi , de carcotasi ca tine doar pe stadion nu avem nevoie, vorba cantecului → la placinte inainte la razboi inapoi

      0
      0
  3. E greu cu bani puțini sa aduci jucatori buni peste medie.
    Anul trecut EfBet parcă se angajase să plătească salariul lui Klapan poate se reușește aducerea unui jucător bun cu sprijinul lor care să și confirme.
    Dacă Miculescu e chemat la olimpiadă rămân Isac, Negoescu si cel care a semnat adică 3 disponibili pt regula u21 o să mai trebuiască adus un jucator fie din pepiniera fie transferat poate Maneran de la U Cluj aradean la bază.

    0
    0
    1. Ef Bet sunt un fel de poveste hazlie de Ion Creanga .Cati bani a investit EfBet la UTA, ca sa fie primul sponsor de pe pieptul tricoului cu UTA.Nu stiu ce contract au ,dar eu m-as dezice de ei.Mie nu imi inspira incredere.Culmea ca ne pun si la banuieli fondate , sau mai putin fondate vis-a-vis de parcursul UT-ei.Sincer eu as rezilia contractul cu ei.Cand am vazut ca cea mai puternica sponsorizare a venit de la Alexander International cu 200.000 euro, eu am crezut ,in naivitatea mea ca EfBet contribuie cu cel putin 500.000 de euro ,fiind firma de pariuri.Mai bine fara ei !

      0
      0
  4. M-aș bucura să se ajungă la o înțelegere și cu Vali Buhăceanu. E genul de fotbalist care poate face diferența chiar și cu echipe de top prin viteza lui, iar potențialul ce l-a avut în L2 îl mai are și cred că-l poate atinge din nou.

    0
    0
    1. Subscriu 100% la cele spuse de catre Flavius Anghel !!! Buhacianu are 27 de ani, este un fotbalist de viteza, serios, muncitor si devotat clubului UTA.

      0
      0
  5. Astra Vagoane Arad a prins contracte foare mari pt Bucuresti, Cluj, Oradea, Arad si nu poate pune un „tramvai” (1.700.000 €) la bataie pe an pt UTA? Sau macar 70% dintr-un tramvai…
    Cât de departe sunt oamenii ăștia față de Baron.
    Firma asta ar trebui sa fie sponsor principal…cred ca n-ar fi un efort prea mare doar sa se vrea.

    0
    0
    1. Orice investitor vrea sa stie cum se folosesc banii investiti. Forma de organizare de la UTA face ca nimeni sa nu poata avea control.la fondul investit….( UTA s-ar putea traduce si uzina de…tramvaie Arad). Dar, firma de pariuri, care are numele pe tricou…nu prea investeste in UTA

      0
      0
      1. Cosmin, eu cred că la UTA există contabilitate si orice investitor ar avea acces. Nu cred că asta e problema, forma de organizare, problema este că nu se vrea…deocamdată, dar cine stie, poate că va veni cineva să investească.
        Deocamdata se adună firme, una câte una, am văzut că si din Pecica este una si ar mai putea veni multe din județ.

        0
        0
        1. Problema nu este contabilitatea, care se poate sa fie ..chiar corecta si transparenta. Problema este forma de organizare, care da total, mana libera celor ce azi conduc UTA. Un investitor, ( nu spun…sponsor) ca sa investeasca, trebuie sa aiba putere de decizie,- isi baga si isi risca banii lui-….azi nu ar avea nici un drept. Deci de ce ar investi cineva , la UTA, daca nu poate decide nimic ?. Cita vreme vin bani de la Primarie…totul este bine si nimeni nu se plange de nimic. Cu banii publici, cu cei din TV, cu banii de la bilete ,plus..ceva…de la sponsori se poate face un buget de 4-5 milioane euro, ceea ce este suficient…si tentant ( pentru multi).

          0
          0
          1. Forma aia de organizare de care zici nu mai este dorita in Ard. Am vazut cu toți unde duce…faliment.
            Nu mai vrem patroni de catifea care se supara si isi ia jucariile si pleacă. UTA de azie a Aradului, și aici trebuie sa ramână.
            Pe d-l Blidar il asteptăm ca sponsor nu ca om de conducere. El nu se pricepe la fotbal.
            Exemplu, patronul de la Alexander. Sprijina dar n-are pretentii de sef. El ajuta comunitatea arădeană…e asa de greu de inteles?
            Dacă o firma se baga ca sponsor trebuie sa si conducă? Se pricepe?
            Stai linistit ca vor fi patroni care vor sprijini fară pretentii…doar de mândria de a contribui la bunul mers al sportului si al fotbalului aradean.
            Azi cel mai bine te gaci cunoscut prin reclamă…cine este cel mai mult data la tv? UTA.

            0
            0
    2. Pe cine crezi k intere de la CTP?doar unu-doi vatmani sunt cu UTA,restul vinituri.soferi sunt destui suporteri UTA.

      0
      0
    1. Un jucator bun care a reusit sa promoveze in prima liga din Portugalia, exact ce ne lipseste noua. Apostu mai impresariaza si pe Gustavo Marmentini de la Hapoel Hadera, un mijlocas stanga interesant…
      Trebuie sa ne miscam pe piata transferurilor si sa ne completam lotul…

      0
      0
      1. Mai e si Allef atacant brazilian a terminat contractul cu Baltika locul 5 liga 2 din Rusia. Tot de Apostu impresariat am avea nevoie de un atacant oportunist.

        0
        0
  6. „…am pierdut deja trei fotbaliști importanți, peste media lotului nostru, care erau atrași de proiectul UTA, dar când am ajuns la detaliile salariale a căzut totul.”
    Conducerea UTA-ei, ar trebui să se caute sponsori puternici și serioși care să asigure salariile celor 3 fotbaliști și a altor fotbaliști valoroși și profesioniști!!!
    Forza UTA!!!

    0
    0
  7. Timpul trece,leafa merge….Bugetul este primordial,cam nesigur din anumite privinte…Unii accepta,altii mai putin….Altii ar mai ramane cumva,dar nu depinde de ei,direct….Este recesiune,clar,din varii motive…Unele contracte au fost mai mult decat paguboase si se incearcca minimalizarea lor,pe cat posibil…Le-as numi rateuri recunoscute oarecum…Intrebarea retorica ar fi..Bun,bun..nu au facut fata sau din diverse motive nu s-au incadrat,dar vine altcineva in locul lor,peste capacitate???Pentru ca altfel,iar si din nou facem Luna-Park!
    Din start nu il vom avea pe Benga,nici vorba…Tomozei foarte fragil…Mode cu o fractura,nu neaparat urata,dar anevoioasa…Pe hartie ii avem,teoretic,dar faptic,nu prea sunt disponibili curand…ffind jucatori de baza….Isac isi va reveni,Hrezdac mai putin probabil,nu prea am inteles esecul operatiei esuate si ce baza era,daca s-ar fi vrut sustinut serios….Din ce cauza a fost fortat,oare???
    Daca se asteapta prea mult,se vor aduce din nou experimente ciudate,refuzati pe altundeva….Pe cum trece timpul,se va culege din nou,ce ramane..apoi iar se va spune ca au potential,dar nu s-au mai antrenat doar prin parcuri si maidane,nepregatiti fizic,dar istoricul le da credibilitate incerta…Dar cand isi vor reveni,ar exista o mica posibilitate..foarte mica..”Daca si cu parca,se plimbau intr-o barca”…Cand insisti pe Antal,elefant,cu toate scuzele de rigoare si il elemini pe un Buhacianu,ca nu esti prieten cu el,inseamna neprofesionalism…Cand faci improvizatii pe posturi,cu un Bustea care iti joaca absolut pe orice post,dar ramane pe banca si reinventezi posturi,ca asa te sfatuieste un Panzariu…e bai mare..Foarte mare…
    Mister Balint…sper sa va treziti la realitate,cat mai curand…Stiu ca un caracter de ardelean este direct,dar sunteti inconjurat de niste incompetenti crasi…imi pare rau sa scriu asta….Nu este un staff de Liga 1,pe nivelul dvs,indiferent cat doriti dvs sa va fie alaturi….Nici secunzii,nici preparatorul fizic,nici antrenorul cu portarii,nu sunt de nivelul competent,depasiti total…pentru anumite pretentii care nu se refera din nou la logaritmul,algoritmul evitarii retrogradarii prin diverse scuze…Nu sunt competenti si PUNCT!Slabi pregatiti si nu imi este rusine sa scriu asta…O sustin!

    0
    0
  8. Eu raman cam recrut cu mare grija,fata de Balint….Grija mare,pentru ca ti-a cam trecut glontul pe langa ureche,pe varii motive..si nu de acum neaparat…Nu stiu cat intelege si cat gestioneaza,pe cine vrea sa opreasca,pe ce criterii…Dar daca mi-l opresti pe un cate Hora,Antal,pana acum,inseamna ca ti-ar veni ceva mai bazati ca ei…Daca nu..e bai bai mare..Foarte mare….Atentie la neatentie!Domnule Meszar…Ochii pe ei!
    ALO..Academia!!!Se aude ce prostii crase faceti???Domnule Meszar…ati lasat pe mana unor incompetenti academia..Trezirea…Sunt razbunari si vendete personale care se discuta la Hotel Gio,pe cate o pizza si un vin…Inapoi Florian Voinea,cel mai competent care a gestionat perfect?…Domnule Meszar,dvs unde sunteti?Vi se distruge tot ce ati cladit pana acum,lasand pepinierile pe mana altora…Nu vedeti ca incompetenta este la dvs in casa???Cat va trebuie ca sa va dati seama?Decizii idioate…de neinteles….Daca un Sculici va decide selectionatii,atunci e bai mare….Pai Sculici ii cunoaste dupa numar de tricou,foarte vag…cand se schimba tricoul,el tot numarul il stie…Nu conteaza numele….Arogant,reprezentant cica FRF….Ha,ha,ha….Mare mester…:-))))Cu o asemenea persoana,nu ne miram de nimic….Pai ce selectie sa faca???Rade lumea fotbalistica de el…El,Sculici,fara rezultate…Planta!Ha,ha,ha…

    0
    0
  9. Părerea mea este ca v-a conta foarte mult calitatea.Adică ar fi mai mult decât necesar un coordonator la mijloc ,decât iarăși o grămada de fotbaliști sa zicem medii,care oricum nu ne-au ajutat cu nimic ,nici nu i-am folosit. Cum au reușit alții cu fotbaliști gen Malele ?

    0
    0
  10. Cu banii platiti lunar lui Hora si Antal poti aduce doi fotbalisti foarte buni doar ca acestia din urma nu vor accepta impartirea banilor cu cei care ii platesc !!! Sa nu uite Meszar si Balint ca daca UTA nu va avea rezultate pozitive chiar din primele meciuri, toate oalele se vor sparge in capul lor !!! Asa ca atentie mare la ceea ce puneti la cale !!! Cu suporterii in tribuna poate sa va fie mult mai usor dar si sa fugiti din Arad pe usa din spate !!!

    0
    0
  11. Sunt curios daca strainii sunt din campionatul nostru s-au din alte tari.
    Dintre brazilienii lui Apostu un mijlocas poate fi Stenio Junior jucator polivalent asemanator cu Roger poate chiar mai bun.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button